Gimnasta Larisa Iordache este însărcinată cu primul copil! „Te dorim şi te aşteptăm cu nerăbdare”

3 septembrie 2024 7:39   Vedete românești

Larisa Iordache (27 de ani) și soțul ei, Cristian Chiriță, sunt în culmea fericirii. Multipla campioană la gimnastică a dat vestea cea mare, pe rețelele de socializare: este însărcinată cu primul ei copil!

Retrasă din activitatea sportivă în decembrie 2021, Larisa Iordache a anunțat emoționată că urmează să devină mamă pentru prima oară.


Te dorim şi te aşteptăm cu nerăbdare. Eşti o binecuvântare, iar noi ne simţim binecuvântaţi că ne-ai ales ca părinţi. Iubirea noastra infinită“, a scris Larisa, pe pagina ei de socializare. 

Gimnasta a postat și o fotografie emoționantă în care apare alături de soţul ei Cristian Chiriță, la Paris. Acesta îi ţine protector mâna pe burtica proeminentă, amândoi fiind din cale afară de fericiți că vor deveni părinți. 

Larisa Iordache şi Cristian Chiriţă, campion naţional la tenis de masă, au dezvăluit că au o relație în aprilie 2023. În prima zi a lui 2024, Cristian a cerut-o de soție pe Larisa. 

Anul acesta, pe 8 iunie, cei doi au spus „Da!” în fața ofițerului de la Starea Civilă.

 Cine este soțul Larisei Iordache?! Este cu șase ani mai mic decât gimnasta!

Cristian Chiriță s-a născut în Republica Moldova, însă trăiește în România. Bărbatul este cu șase ani mai mic decât Larisa, însă acest lucru nu a reprezentat un impediment în relația lor, care merge ca unsă.

„Este mai tânăr decât mine. El mereu spune că vârsta nu contează. Așa este, în momentul în care vrei să construiești ceva cu persoana respectivă, nu îți pune piedică absolut nimic. 

Acesta este adevărul. Funcționează foarte bine când comunicarea este degajată, relaxată și spui ce gândești. Noi am înțeles acest aspect, comunicarea dintre noi este excepțională”, a spus Larisa. 

Cristian Chiriță este multiplu campion național la tenis de masă în proba de dublu la Juniori, Tineret și Seniori, multiplu campion la Top 12 Juniori și, în acest moment, el activează la CSM Constanța.

Soțul Larisei Iordache este și fondatorul unei firme care pune la dispoziția clienților diverse servicii în zona auto-moto.

Mai multe