Ioana Ginghină, de Crăciun cu fostul soț! Vedeta l-a invitat pe Papadopol

23 decembrie 2021 14:40   Vedete românești

Sărbătorile reușesc, într-adevăr, să reunească oameni. Și dacă nu ne credeți, puteți să îi întrebați pe Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol, care ar putea să petreacă ajunul Crăciunului împreună! 

Actorii Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au decis să se separe și, chiar dacă la începutul rupturii cei doi nu aveau numai cuvinte de laudă unul la adresa celuilalt, într-un final au demonstrat că sunt doi oameni maturi, cu capul pe umeri, și au revenit la relații mai bune de dragul fiicei pe care o au împreună, pe nume Ruxi.

Mai mult decât atât, actrița l-a invitat pe fostul soț să petreacă ajunul Crăciunului la ea acasă alături de fiica lor, dar și de actualul iubit al vedetei. Ioana Ginghină a mărturisit că i-a propus lui Alexandru Papadopol să treacă în ajunul Crăciunului pe la fosta lor casă, pentru a petrece în familie, alături de fiica lor.

Ioana Ginghină ar putea petrecere ajunul Crăciunului cu fostul soț

După divorț, Ioana Ginghină a rămas în vila în care ea și Papadopol au locuit, în timp ce actorul s-a mutat. În prezent, Ioana Ginghină locuiește împreună cu fiica ei, dar și cu actualul său partener, Cristi.

Având în vedere că Ruxandra va petrece sărbătorile alături de mama ei, și Crăciunul și Revelionul,  actrița a dezvăluit că este „în discuții” cu Alexandru Papadopol dacă acesta va trece să le viziteze.

Ruxandra are o scrisoare foarte lungă pentru Moș Crăciun. Și Moș Crăciun spune că le-a atins pe toate, ca de obicei. De când este mică, Moș Crăciun o surprinde cu tot ceea ce-și dorește. (..)

Dar Moșul s-a pregătit din timp să o surprindă. Ruxandra face Sărbătorile cu noi, cu mine și cu Cristi. Dar va ajunge și pe la tatăl ei, la un moment dat. Încă nu am făcut un program bătut în cuie. În principiu, suntem în discuții dacă Alexandru va trece în seara de ajun pe la noi, să ciocnească un pahar cu noi și să o îmbrățișeze pe Ruxi. Nu văd de ce nu s-ar putea întâmpla și acest lucru”, a declarat Ioana Ginghină pentru Ciao.

Ce planuri are Ioana Ginghină după Anul Nou

Actrița a mai povestit că și-ar dori să plece într-o vacanță după Revelion, în timp ce de Crăciun va petecere și alături de familia sa la Sibiu. 

Planuri de Revelion încă nu am pentru că, în fiecare an, eu plecam în vacanță imediat după Revelion… Anul acesta aș fi vrut să fac același lucru, încă nu mi-am pierdut speranța. Dar aștept să văd ce restricții sunt și care vor mai fi luate, în contextul pandemiei, de cei din afară.

De Crăciun, ca în fiecare an, bineînțeles că o să mergem la Sibiu, să-mi văd familia, pe sora mea, pe mama, pe tata, nepoata, toate rudele, prietenii pe care îi am acolo… Așadar, până pe 27-28 decembrie o să fiu la Sibiu”, a mai declarat actrița pentru sursa anterior menționată.

Mai multe