Jean Paler, amintiri dureroase la cinci decenii de la inaugurarea Transfăgărășanului. Câți bani a primit pentru munca de ocnaș: „A fost iadul pe pământ!”
La cinci decenii de la inaugurarea celebrului Transfăgărășan, actorul Jean Paler rememorează una dintre cele mai grele perioade din viața sa. Aflat printre tinerii soldați trimiși să muncească la construcția drumului, Paler spune că experiența l-a marcat profund și că, din acest motiv, a evitat mereu să revină în acel loc.


Transfăgărășanul, cunoscut și ca „Drumul printre nori”, a fost construit între anii 1970 și 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, și leagă Muntenia de Transilvania printr-un traseu spectaculos de 151 de kilometri. Drumul face parte din DN 7C și pornește din satul Bascov, județul Argeș, până la intersecția cu DN1, în apropiere de comuna Cârțișoara.
„Bătaie de joc, o mizerie de bani!”
Jean Paler a fost printre miile de tineri obligați să contribuie la acest proiect uriaș. Într-un interviu acordat anul trecut, actorul a vorbit cu emoție despre greutățile îndurate, pierderile suferite și lipsa de respect arătată celor care au muncit acolo:
„De ce să mă mai întorc acolo, pe Transfăgărășan? Nu am amintiri frumoase, aș plânge. Mi-au murit mulți camarazi, s-a surpat șoseaua cu ei, alții au murit în timp ce se dinamita muntele. A rămas acolo multă durere. Se spune oficial că au murit vreo 40 de persoane. Nu e adevărat, au murit sute de soldați. Am stat în frig și în foame, a fost iadul pe pământ!”, a mărturisit actorul, pentru playtech.ro.
Dincolo de suferințele fizice și psihice, dezamăgirea a venit și la final, când, după doi ani de muncă extrem de solicitantă, Jean Paler a primit o sumă simbolică:






„Ni s-a promis că ne vor da bani mulți, pentru cei doi ani de muncă de ocnaș la Transfăgărășan, când ne vom întoarce acasă. Am tras ca nebunii, iar când ni s-au înmânat CEC-urile, ne-am trezit că aveam în cont suma de 400 de lei. Bătaie de joc, o mizerie de bani! Din acești bani cel mult îți puteai lua o pereche de pantofi”, și-a amintit actorul, vizibil afectat.
În prezent, Transfăgărășanul este considerat cel mai frumos drum din România, atrăgând anual mii de turiști. Totuși, din cauza altitudinii și a traseului sinuos, accesul este permis doar în perioada caldă a anului. Vara, circulația este restricționată pe timpul nopții, între orele 22:00 și 6:00, iar viteza recomandată este de maximum 40 km/h. Iarna, drumul este închis complet.
Reguli stricte de circulație pe un drum spectaculos, dar periculos
Celebrul pilot și expert în conducere defensivă, Titi Aur, oferă câteva sfaturi utile celor care doresc să parcurgă acest traseu:
„Pe Transfăgărășan, care se va redeschide cel mai probabil în luna iunie, ca în fiecare an, când vine vremea mai bună, dar și pe Transalpina, care se va redeschide pe 1 Mai, nu există vreun mare pericol. Este frica atât de mare, de râpă, de prăpastie, de înălțime, încât șoferii stau cuminți”, a spus acesta cu ceva timp în urmă, pentru sursa menționată.
El atrage atenția asupra importanței echipării corecte a mașinii, mai ales în perioada de început a sezonului:
„Important este ca, atunci când se redeschid, mai ales la început, trebuie să avem anvelope de iarnă, de ploaie. Nu te duci cu niște cauciucuri uzate. Asfaltul este încă rece, chiar dacă drumurile sunt curățate de zăpadă, se scurge încă apa din topirea zăpezii. Sus, la înălțime, șoseaua se usucă cu mult mai greu. În general, nu se întâmplă accidente mortale pentru că există această teamă de a conduce cu viteză”.