La ce viciu a renunțat Irinel Columbeanu, de dragul Irinucăi. Când se vor revedea din nou: „Va fi ca o surpriză!”
Irinel Columbeanu duce dorul Irinucăi, fiica lui, aflată la studii, în America. Îl va vizita, și vara asta, în vacanța mare? Iată ce spune, exclusiv pentru Click!, Ion Cassian, directorul azilului din Ghermănești, unde fostul milionar de la Izvorani locuiește, după ce a pierdut întreaga avere.
Ion Cassian: „Irinel și fiica lui au o relație frumoasă, vorbesc adesea la telefon”
Irinel Columbeanu (69 de ani) așteaptă cu nerăbdare ca fiica Irinuca să îl anunțe ce decizie va lua, dacă va reuși să ajungă, și vara asta, în România:
„Am vorbit cu Irinel, încă nu știe nimic, Irinuca nu i-a spus exact dacă va veni în țară sau nu. Nu s-au văzut de anul trecut, îi e dor de ea, când o vede e topit. Probabil va fi ca o surpriză, dacă Irinuca se decide să vină.
E prinsă cu facultatea, cu examenele, este o tânără care studiază, spre marea bucurie a lui Irinel, care a investit în educația ei, pe când era în România, iar el încă avea bani. O iubește foarte mult.
Au o relație frumoasă, vorbesc adesea la telefon. Bani ea nu are să-i trimită, nu are un loc de muncă, e încă studentă. Dar i-a promis că, atunci când va câștiga bani, îl va ajuta să plătească taxa la azil, ca să mai acopere restanțele”, ne-a declarat Ion Cassian, exclusiv pentru Click!
La ce viciu a renunțat Irinel Columbeanu, de dragul unicei sale fiice?
Irinel Columbeanu îi promisese fiicei că va renunța la fumat. De dragul ei, chiar s-a ținut de cuvânt:
„Irinel fuma foarte mult, anii trecuți. După cele trei AVC-uri suferite, medicii l-au sfătuit să renunțe la acest viciu. Nu s-a lăsat de fumat până nu l-a rugat și fiica lui, Irinuca. Acum se simte bine, starea lui de sănătate este bună, e optimist”, ne-a mai dezvăluit Ion Cassian, exclusiv pentru Click!
Irina Columbeanu: „Simt că e responsabilitatea mea de a avea grijă de el”
Irina Columbeanu a vorbit cu emoție, anul trecut, în emisiunea online „Fiță cu Adiță”, despre tatăl ei, față de care și-a exprimat recunoștința:
„Vreau să încep să am colaborări cu branduri din România pe social media. În ultimele zile am primit foarte multe propuneri și cred că este o oportunitate foarte bună. Mi-ar plăcea foarte mult să fac asta…Îmi doresc să fac aceste colaborări, pentru că îmi doresc să îmi pot ajuta în continuare financiar tatăl. Acum am 18 ani și simt că e responsabilitatea mea de a avea grijă de el”.
„Iese din azil supravegheat de asistenta medicală”
La petrecerea organizată, de ziua lui de naștere, la un faimos local din București, Irinel Columbeanu a fost însoțit și de asistenta medicală din azil:
„A fost serbat, în acel local, pentru că este preferatul lui Iri. A locuit cândva, în vecinătate, tot aici îl aduceau și părinții, când aveau petreceri în familie.
De altfel, toți chelnerii îl cunosc, a venit, adesea, la diverse evenimente. A avut mâncare pe placul lui, dar și un tort delicios, a suflat în lumânări, a fost fericit. Am adus cu noi și o asistentă medicală, de la azil, în caz că i se făcea rău să îl ajute. Ținând cont că Irinel Columbeanu a suferit în trecut 3 AVC-uri, trebuie supravegheat!”, a mai menționat Ion Cassian, exclusiv pentru Click!