Mama lui Culiță Sterp, dezvăluiri din mariajul artistului cu Carmen de la Sălciua: „Am fost dezamăgită când a părăsit casa și soțul”

8 februarie 2022 10:07   Vedete românești

Mama lui Culiță Sterp a vorbit despre căsnicia acestuia cu Carmen de la Sălciua, de care cântăreţul a divorţat în 2019. Mama lui Culiţă a recunoscut că a fost dezamăgită de faptul că fosta ei noră a decis să pună punct mariajului atât de repede.

Mama lui Culiţă Sterp, căruia i se mai spune şi “mama Geta”, a vorbit despre fosta sa noră, Carmen de la Sălciua. Femeia a spus că i-a plăcut cum Carmen s-a integrat rapid în familie şi nu au existat probleme între ea şi noră. Însă, decizia lui Carmen de a divorţa cu s-au ivit probleme în mariaj a dezamăgit-o pe mama cântăreţului.

„Carmen, vă spun sincer, s-a integrat foarte bine și foarte repede în familia noastră. Chiar m-a bucurat treaba asta, fiindcă știți și dumneavoastră cum e cu poveștile astea dintre mama soacră și noră. Dar cu Carmen nu am avut probleme pe partea asta. Dezamăgirea a venit mai târziu, când Carmen și-a părăsit casa și soțul. Am fost dezamăgită foarte tare. Ea ar fi trebuit, după mintea mea, să nu facă asta, să plece la prima problemă”, a declarat, pentru playtech.ro, mama lui Culiţă Sterp.

“Mama Geta” a mai spus că poate Carmen a avut dreptate să fie supărată pe Culiţă Sterp, dar tot crede că fosta noră a acţionat greşit când “a lăsat casa goală şi a greşit”.

“Poate că a avut dreptate și Culiță a greșit. Bărbatul e diferit față de noi femeile, așa că poate mai trebuie să-l lași să experimenteze. Nu spun doar eu asta, o spun și cei mai în vârstă ca mine! Nu știu dacă ce se spune e pe placul tuturor, dar eu tot cred că a greșit când a lăsat casa goală și a plecat. Ce fel de iubire a fost între ei, dacă la primul hop a și zburat din cuib?”, a adăugat mama lui Culiţă Sterp.  

Ce spune mama lui Culiţă Sterp despre actuala lui iubită

Femeia a vorbit şi despre actuala iubită a lui Culiţă Sterp, Daniela, cu care are şi un copil. “Mama Geta” a spus că noua noră e diferită de Carmen şi mult mai rezervată, dar că are avantajul de a avea copil cu Culiţă. În plus, mama cântăreţului ar mai vrea încă un nepot de la fiul său şi Daniela

„Spre deosebire de Carmen, Daniela e altfel. E mult mai rezervată cu noi, familia. Spune doar ce are de spus, apoi se duce în treburile ei! Când ai un copil, după mine, lucrurile se schimbă. Trebuie să gândești pentru toți, și pentru tine, și pentru bărbat, și pentru micuț. De altfel, m-aș bucura foarte tare dacă cei doi, Culiță și Daniela, ar mai face încă un copil. Noi suntem casă primitoare și familie mare. Așa că e loc și de trei sau patru copii, chiar, cum am și eu!”, a competat “mama Geta”.

Carmen de la Săciua, înşelată de Culiţă Sterp?

Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au fost împreună între 2017 şi 2019 şi au făcut o nuntă mare, dar căsnicia lor nu a durat mult timp.  

Invitată la o emisiune TV, Carmen a dezvăluit că a fost înşelată de cântăreţ şi că perioada respectivă a fost cea mai grea din viaţa ei.

“Am lăsat foarte multe de la mine și am iertat până la epuizare, pentru că mi-am dorit să-mi păstrez o căsnicie perfectă. Nu eram geloasă degeaba. Nu poți să fii geloasă dacă nu ai motive. Am avut motive. Primea mesaje și s-au întâmplat să fie și infidelități pe care le-am ascuns, dar acum nu-l mai judec. Probabil cea mai tristă perioadă din viața mea a trecut.

Nu i-aș mai permite să mă înșele, pentru că o femeie înșelată își pierde încrederea în ea, în forțele proprii. În momentul în care am simțit că-mi recapăt puterea, am zis că mai bine să stau singură, că e frumos să fii sigur pe tine, că mai bine stau singură să mă vindec, ca atunci când vine cineva să fiu vindecată. Am iertat de foarte multe ori”, a spus Carmen, acum ceva vreme.

Cântăreaţa de manele şi muzică de petrecere a negat însă că fostul soţ ar fi fost violent, dar a spus că nu se mai înţelegeau deloc, aşa că ea a fost cea care a decis să pună punct mariajului de doi ani.

“El îmi reproșa că eram geloasă. Picătura care a umplut paharul a fost că nu ne mai înțelegeam aproape deloc, nu mai comunicam, mă simțeam oarecum străină lângă el și probabil și el, pentru că ajunsese faima să ne acapareze și viața. Eu am fost cea care a plecat, pentru că nu a mai suportat. El după a încercat să ne împace. Nu a fost violent”, a adăugat Carmen.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News! 

Mai multe