Cum arată viața Mariei Marinescu de când a dispărut din lumina reflectoarelor!

7 mai 2022 14:51   Vedete românești

Maria Marinescu, în vârstă de 43 de ani, a dispărut de ceva vreme din fața „radarului monden”, concentrându-se pe viața de familie. Rolul de mămică îi ocupă majoritatea timpului, însă acest lucru nu înseamnă că a renunțat la pasiunea și cariera sa de designer vestimentar. Iată cum arată în prezent și ce mai face!

Cu siguranță cei care o admirau în trecut pe Maria Marinescu se întreabă ce mai face în prezent creatoarea de modă. De când a devenit mămică, aceasta și-a asumat rolul cu „normă întreagă”, astfel că a renunțat, treptat dar sigur, la statutul de persoană mondenă.

Cum arată în prezent viața Mariei Marinescu

Cariera sa în domeniul industriei fashion a rămas însă neschimbată, cu toate că în timp, Maria Marinescu s-a reorientat și s-a gândit să îmbine pasiunea sa cu rolul de mamă, iar în 2019 a creat o colecție dedicată celor mici.

Copiii o inspiră în tot ceea ce face, mai ales că are acasă nu unul sau doi, ci cinci! Maria Marinescu dezvăluia, cu umor, în urmă cu câțiva ani, că uneori aceștia îi fac viața extrem de complicată, în special mezinul familiei, Iacob.

Acum însă „cei mici” au mai crescut, lăsându-i mămicii câteva momente de respiro, pe care le folosește pentru a publica diverse imagini din viața cotidiană pe rețelele de socializare.

Deși nu mai participă de ceva vreme la evenimente mondene, acest lucru nu înseamnă că nu iese în oraș cu prietenii ei „mondeni”. Recent, Maria Marinescu a participat la ziua de naștere a Monicăi Tand, soția lui Chef Nicolae Tand, într-un club din Capitală. 

De asemenea, există în continuare nume cunoscute care îi poartă creațiile vestimentare, printre care și prezentatoarea TV Simona Gherghe, care s-a fotografiat de curând într-o rochie sub semnătura Mariei Marinescu.

Creatoarea de modă și soțul ei, Alin Petrache, merg adesea în vacanțe, iar Maria și-a păstrat silueta de odinioară, îmbrăcând cu încredere costumul de baie atunci când se află la plajă.

Citește și: Maria Marinescu, poze rare din vacanțele exotice cu Alin Petrache. Ce fericiți sunt în familia cu cinci copii

Maria Marinescu este căsătorită cu Alin Petrache

Amintim că Maria Marinescu este nepoata vitregă a fostului președinte Ion Iliescu. Maria a bifat, de-a lungul timpului, relații amoroase cu bărbați celebri, precum Cristian Chivu, Bobby Paunescu și omul de afaceri Ovidiu Zegheru, fiind căsătorită o perioadă extrem de scurtă, de câteva săptămâni, și cu Ion Ion Țiriac. Ulterior, aceasta s-a căsătorit cu Frank Colin, un om de afaceri francez, de care a divorțat după ce acesta a intrat în închisoare.

În prezent, Maria Marinescu este căsătorită cu Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, alături de care crește cinci copii frumoși: trei fete ale soțului ei, din prima lui căsătorie (Ecaterina, cea mică, Casiana, cea mijlocie şi sora lor mai mare, Daria), și pe cei doi băieței, Levin - băiatul ei din căsătoria cu Frank Colin -  și mezinul familiei, Iacob, pe care îl are alături de Petrache.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe