#Exclusiv Click!

Marina Almășan iubește din nou, la 59 de ani! Prima ei declarație despre Sorin Mărcuș, bărbatul care i-a cucerit inima: „Într-un moment în care viața mea părea o corabie în derivă...”

2 ianuarie 2026 13:02   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vedeta TVR 2 Marina Almășan iubește din nou, la 59 de ani, iar fericirea i se poate citi lesne pe chip. Cel care i-a cucerit inima este nimeni altul decât omul de afaceri Sorin Mărcuș. Se cunosc încă din adolescență, iar, acum, prietenia lor statornică s-a transformat într-o frumoasă poveste de dragoste. Iată și prima declarație a Marinei Almășan, exclusiv prin intermediul Click!, despre bărbatul care i-a adus, de Sărbători, atâta pace în suflet. 

Marina Almășan: „Chipul meu vorbește de la sine despre ceea ce trăiesc”

Marina Almășan a rupt tăcerea, după Sărbătorile de Iarnă, atât de frumoase și de liniște, petrecute alături de Sorin Mărcuș:

„I-am recitat, lângă brad, o poezie gingașă, despre răbdare si speranță, și Moș Crăciun mi-a adus un dar neașteptat. Nu spun și „nevisat”. Noile începuturi sunt, de fapt, cele mai frumoase daruri pe care le putem primi, sau, și mai bine, pe care ni le putem oferi noi, nouă înșine.

Într-un moment în care viața mea părea a fi o corabie în derivă, am reîntâlnit un chip frumos, din adolescența mea. Și …m-am transportat cu totul în acea vârstă, care a rămas, pe undeva, în sufletul meu. Iar chipul meu - spun unii - vorbește de la sine despre ceea ce trăiesc.

Mă bucur să descopăr în oameni altceva, decât imaginea fabricată de presă. Și sper că același lucru îl va face si Sorin. Până una-alta, cu înțelepciunea pe care mi-a dat-o Trecutul, încerc să mă bucur de fiecare clipă a Prezentului. Și le mulțumesc tuturor celor care mi-au adresat mesaje, atât de calde, împărtășindu-mi bucuria”, a declarat ea, exclusiv pentru Click!

Mesajul lui Sorin Mărcuș: „Iubesc și sunt iubit, în același timp!”

Iar Sorin Mărcuș a postat un mesaj emoționant, pe 31 decembrie 2025, exprimându-și frumoasele sentimente de dragoste pentru femeia adorată:

„Anul meu a început cu suferință și o luptă grea pentru sănătate. A fost durere, teamă, dar și o mare lecție despre cât de prețioasă este viața. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al medicilor și prin puterea de a rezista, am trecut peste!

Au urmat două încercări nereușite de a construi o poveste de dragoste. Atunci poate au durut, dar astăzi știu că nu au fost eșecuri. Dumnezeu avea un plan mai bun pentru mine! Trebuia să fiu liber din toate punctele de vedere, sufletește, emoțional, chiar și în gânduri, pentru a putea lăsa ușa deschisă persoanei care avea să vină în viața mea.

Iar acum, la final de an, trăiesc o bucurie profundă: iubesc și sunt iubit în același timp! Cu liniște, cu grijă, cu zâmbete dimineața și seara. Cu vorbe si povești de viață spuse cu adevăr pentru o cunoaștere sinceră și reală a noastră. Cu acel sentiment rar că ești exact unde trebuie, lângă omul potrivit. Pentru asta sunt recunoscător din tot sufletul”.

„Dumnezeu îți aduce în viață omul de care ai nevoie”

Sorin Mărcuș a mai menționat, pe conturile sociale:

„Dumnezeu nu îți aduce în cale omul pentru care te rogi, ci omul de care ai nevoie. Îți dă răbdare, îți dă disponibilitate și te învață să nu spui „nu” șansei atunci când El hotărăște că este momentul tău. Nu amâna! Nu spune „nu e pentru mine”!

Când Dumnezeu lucrează, acționează cu inima deschisă! Închei anul cu dragoste, împlinire și credință. La mulți ani, tuturor! Să aveți parte de sănătate, alegeri frumoase și oameni care să vă facă bine în viață!”. 

Mai multe