Mihai Trăistariu își extinde afacerile din turism! Vrea să-şi facă hotel și la munte: „Merg să vizionez o pensiune la Predeal”. Ce se întâmplă cu hanul ce-i va purta numele?
După garsonierele și apartamentul de lux din Mamaia Nord( Năvodari), Mihai Trăistariu își extinde anul acesta afacerile în domeniul turismului şi în zona montană. Chiar în cursul zilei de astăzi, artistul merge să vizioneze o pensiune ce este pusă în vânzare în stațiunea Predeal. Mai are în proiect însă şi un han care să-i poarte numele.
Lui Mihai Trăistariu îi merg foarte bine câştigurile din turism, așa că s-a hotărât să-şi extindă afacerile şi în alte zone cu potențial ale țării.
Turiştii, care se bat acum în sezon pe garsonierele de la mare, i-au propus să-şi facă și la munte un hotel sau o pensiune, aşa că solistul a dat sfoară-n țară că vrea să cumpere inițial un teren într-o stațiune montană.
„Caut în prezent un super teren la munte. eMenTi Mountain View se va numi hotelul meu. Ca să vă chem în vacanță și la munte, nu doar la mare”, a anunțat Mihai Trăistariu, pe rețelele de socializare.
Imediat însă acesta a fost contactat de câțiva proprietari de pensiuni care vor să-şi vândă afacerile. Azi, artistul va merge să vizioneze o pensiune deja pusă în vânzare din stațiunea Predeal.
„Eu de mult vreau ceva şi la munte, pentru că turiştii care vin la mare mă întreabă: <<la munte aveți ceva, că e prețul bun și aveți condiții?!>>
De mult timp mă tentează să-mi fac ceva la munte sau să-mi cumpăr. Azi merg spre Cluj pentru că sâmbătă am o nuntă și o să trec prin Predeal pentru că am pensiune pe care trebuie să o vizionez. Am găsit un anunț acum o săptămână cu o pensiune de vânzare și vreau să văd dacă pot să o transform eu.
Nu m-am gândit încă cât să investesc, am vorbit doar la bancă ieri cât aș putea să iau pe firmă împrumut pentru că nu am banii toți jos. Dacă împrumut de la bancă trebuie să și pot plăti ratele, trebuie să văd cât pot să mă întind.
Cred că e mai avantajos însă să iau o pensiune gata făcută pentru că pot închiria imediat și pot scoate și bani. Dacă îmi iau un teren și construiesc eu o să dureze câțiva ani. E mai simplu să o iei gata făcută, o mai modernizezi un pic și o bagi la închiriat.
Vreau să fac și investiția asta pentru că văd că merge cu turismul. Numai ieri m-au sunat 50 de oameni care îmi cereau rezervări la mare, dar nu mai am locuri, am ocupat tot sezonul. Adică refuz atâta lume încât îmi vine să fac un hotel cu 1000 de camere”, a spus Mihai Trăistariu, pentru Click!
Își face şi han cu numele lui
Solistul are de gând să investească şi într-un restaurant, un han mai precis care-i va purta numele.
„Am găsit în Bran un han de vânzare, costă vreo 500.000 euro și dacă-l iau pe acela se va numi Hanul lui Mihai Trăistariu. Dacă reușesc să iau o pensiune cu restaurant atunci îl numesc direct han”, a mai spus solistul pentru Click!