#Exclusiv Click!

Motivul fericirii lui Valentin Sanfira. Care este cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de la părinți: „Sunt un bărbat norocos”

31 octombrie 2024 15:00   Vedete românești

Valentin Sanfira (35 de ani) nu își mai încape în piele de fericire. Interpretul de muzică populară pregătește cel mai frumos spectacol de la Sala Palatului din București, pe 26  noiembrie, „Din copilul de la țară”.

În paralel cu emoțiile scenei, artistul se bucură de liniștea căminului său pentru că soția lui, Codruța Sanfira, îl împlinește din toate punctele de vedere. Cât de bine se înțeleg și cine gătește cel mai des la ei acasă, Click! a aflat exclusiv, chiar de la Valentin Sanfira.

Pregătești un frumos concert aniversar la Sala Palatului, pe 26 noiembrie, intitulat „Din copilul de la țară”! Cum merge treaba și cum îți aștepți invitații?

Pregătesc un concert de suflet, un concert la care am visat de când am început să cânt.  Pentru orice artist este, cred, cel mai important eveniment să reușească să aibă un concert al lui la Sala Palatului.

De ce l-ai numit „Din copilul de la țară”? Cât de mult te-ai schimbat cu trecerea timpului? Ce lecții ai învățat de la viață și ce regreți cel mai mult din copilărie?

Ideea de titlu a concertului a venit de la cântecul meu pe care l-am făcut cu câțiva ani în urmă și care a avut o priză și o trecere mare la public. “Din copilul de la țară”, mă reprezintă,  acolo povestesc parcursul meu spre drumul cântecului popular și pe drumul cântecului popular. Și este un îndemn către copiii de la țară care au posibilități mai puține să muncească, să creadă în ei și cu siguranță vor reuși.

„Părinții ne-au crescut frumos”  

Cum te-au crescut părinții tai? Care a fost cel mai de preț sfat pe care l-ai primit de a lungul timpului de la ai tăi?

Copilăria noastră a fost și frumoasă, dar și foarte grea. Am muncit fiecare dintre noi de mici, eu mai am doi frați mai mari și responsabilitatea era în funcție de vârstă. Dacă ar fi să vă spun cel mai prețios sfat pe care ni l-au dat părinții, a fost acela că oriunde mergem în lume să mergem cu fruntea și cu fața senină, cu fruntea în față, cum se spune în popor, și să ne lăsăm loc de bună ziua, să respectăm, să avem frică de Dumnezeu și niciodată să nu facem rău pentru că răul ni se întoarce. 

Părinții ne-au crescut frumos, ne-au educat, ne-au mai și altoit, că așa era atunci,  dar toate în folosul nostru, și sunt foarte fericit că și frații mei și eu am parcurs un drum frumos până acum și ne-am făcut familii frumoase. Se pare că educația părinților a fost bună și aleasă.

Mai ai emoții și acum când urci pe scenă? Ai vreun talisman norocos pe care îl porți  undeva în buzunar la concerte?

Am mari emoții oriunde aș urca pe scenă, pot să merg și la o zi de localitate unde sunt o sută de oameni, cincizeci de oameni, sau la Sala Palatului, emoțiile sunt mari. Chiar și când ajung la nunți, la evenimente mici, pentru că întotdeauna mă gândesc dacă vocea-mi va merge, dacă publicul mă va primi așa cum trebuie, cum să fac să-i distrez pe oameni la evenimentele private, iar pe scenă cum să fac să transmit muzica mea, astfel încât oamenii să rămână cu mine în suflet și după ce pleacă din sala de spectacol.

Un artist fără emoții nu există, el nu se poate numi artist dacă nu are emoție. Emoția îți dă în glas o sensibilitate și o vibrație care trece dincolo chiar și de ecran, dar mai ales în sala de spectacole, trece dincolo de scenă și ajunge în inimile publicului.

„Codruța înseamnă pentru mine acasă”  

Tu și soția ta, Codruța, ați sărbătorit recent 4 ani de la cununia civilă! Cum vă împăcați și răsfățați acum? Ce s-a schimbat în relația voastră de când v-ați căsătorit?

Codruța înseamnă pentru mine acasă, pentru că atunci când ajung de la spectacole și când ne întâlnim după evenimente, ea este cea care mă ascultă, mă înțelege, mi-este soție, prietenă, iubită și de multe ori îmi este un bun sfătuitor.

„Ne sprijinim în orice proiect” 

Cine gătește cel mai mult la voi acasă, tu sau Codruța?

Soția gătește în casă, doamna Codruța Sanfira, face mâncăruri, moldovenești, oltenești, le-a învățat pe toate și nu-mi aduc aminte să fi încercat o mâncare să nu fi ieșit bună.

Are pasiunea gătitului și are gusturi bune la gătit și îi place să aranjeze în mod deosebit masa când avem invitați. Fie că sunt prieteni, fie că sunt oameni care ne calcă pentru prima dată pragul, ea de fiecare dată se ocupă ca masa să arate impecabil.  Sunt fericit, sunt împlinit, și pot să spun că Dumnezeu a vrut cu mine și pe partea personală.

Cum e să fiți mereu nedespărțiți și să cântați împreună pe aceeași scenă?

De șase ani sunt împreună cu Codruța, pe care am cunoscut-o la un post de televiziune.  Ea cânta, eu cântam, și așa a vrut Dumnezeu să se lege drumul nostru. Patru ani de la cununia civilă și doi ani de la cununia religioasă când am spus și în fața bunului Dumnezeu “da” și ne-am unit destinele.

„Codruța are o diplomație aparte”

Care ar fi cele mai frumoase cuvinte cu care îți place să îți descrii acum soția?

Sunt un bărbat norocos, am o femeie atât de frumoasă, inteligentă, cu o creștere aleasă, de la care am învățat pe parcursul acestor ani foarte multe lucruri și învăț încă acea diplomație pe care o are Codruța și de multe ori la mine lipsește.

Ne completăm, există întotdeauna discuții pe orice temă și ne sprijinim în orice proiect, fie el pe plan personal, dar mai ales artistic.

Mai multe