Oana Roman, revoltată pe profesorul de matematică al fiicei sale: „Eu nu înțeleg…” Ce a dezamăgit-o pe vedetă

15 ianuarie 2026 18:45   Vedete românești

Oana Roman (49 de ani) s-a declarat dezamăgită în privința programei școlare supraîncărcate din România. Vedeta nu s-a mai abținut și a răbufnit pe rețelele sociale. Iată ce a avut de spus!

Vedeta este un exemplu de mamă dedicată. Oana își dorește ca fiica ei, Isa, să aibă parte de un stil de viață disciplinat, în care școala, sportul și vizitele la specialiști sunt prioritare. Totuși, presiunea sistemului de învățământ o dezamăgește pe vedetă, care simte că volumul de teme al fiicei sale o privează de momentele de relaxare, necesare oricărui copil.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, Oana le-a povestit urmăritorilor: „Isa a avut după școala consultul săptămânal la nutriționist, tenis de la ora 18 și acum are de făcut de azi pe mâine 2 pagini de exerciții la matematică, în condițiile în care azi, la prima oră, a dat test la matematică. Eu nu înțeleg ce e în capul unor profesori. Unii copii mai au și alte activități în afară de școală De ce să le dai 3 ore de teme minim, de pe o zi pe alta?”, a scris aceasta.

Oana Roman, surprinsă de reacția fiicei sale: „Mi-a dat Fazan”

Conștiincioasă și implicată, Isa nu se dă înapoi de la teme și depune toate eforturile pentru a-și îndeplini sarcinile școlare. Chiar și când a fost anunțată că trebuie să rezolve într-un timp scurt un volum mare de exerciții la matematică, adolescenta în vârstă de 11 ani a gestionat situația cu seriozitate, iar Oana a fost surprinsă de replica ei matură:

„Mami, dacă noi, la 11 ani, trebuie să învățăm toată programa de la atâtea materii, de ce avem câte un profesor la fiecare materie? De ce nu avem un profesor care să știe toate materiile așa cum trebuie să le știm noi? Dacă nouă ni se cere să învățăm atâtea, un adult de ce nu ar putea? Mi-a dat Fazan”, a transmis vedeta. 
 

Mai multe