Oana Roman, scoasă din sărite de românii care fac un anumit gest: „Bunicii mei au fost ambasadori, am crescut într-un anumit mediu”
A tăcut ce a tăcut, dar nu s-a mai putut abține! Oana Roman, una dintre cele mai titrate vedete românești, critică un gest pe care îl au mulți români. Ce a scos-o din sărite atât de tare pe fiica lui Petre Roman?

Oana Roman este o prezență activă pe rețelele de socializare, acolo unde are o mare comunitate de fani. Este cunoscută pentru curajul său de a spune lucrurile pe nume, oricât de neplăcut ar fi pentru unii, așa că a abordat un nou subiect destul de controversat. Iată despre ce e vorba.
Oana Roman: „Vă rog din tot sufletul meu, vă implor, nu vă mai postați în șosete”
Oana Roman și-a exprimat opinia cu privire la cei care postează fotografii în care apar doar cu șosete în picioare. Vedeta critică acest obicei și îi îndeamnă pe cei care îl practică să renunțe. Totodată, le recomandă celor care se fotografiază încălțați doar în șosete să își pună încălțămintea înainte de a se afișa în mediul online.
„Știu că este un subiect pentru care primesc mereu foarte mult hate, dar nu mă interesează. Știu că eu am avut norocul să mă nasc într-o familie de oameni educați, cu multe generații în spate. Bunicii mei au fost ambasadori, am crescut într-un anumit mediu. Din punctul ăsta de vedere, am fost privilegiată, dar nu cu bani, ci cu educație și valori. Vă rog din tot sufletul meu, vă implor, nu vă mai postați în șosete. De ce să stai în șosete în casă?! Voi stați în șosete?! De ce, de ce?! Adică se adună familia să facă o poză, așa frumos, în șosete...măcar puneți niște papuci sau luați-vă pantofi, spălați-le talpa și faceți poze încălțați”, a transmis Oana Roman, pe Instagram.

Cea mai puternică dorință de Crăciun a Oanei Roman
În prag de sărbători, vedeta a vorbit despre dorința pe care o are. Pe lângă faptul că își dorește sănătate și putere, Oana cere ca durerea cauzată de lipsa lui Marius Elisei în viața fiicei lor, Isabela, să fie alinată.
„Isa încă crede în Moș Crăciun și nu vreau să îi răpesc această bucurie. O las să îi scrie scrisoare și să îl roage să îi aducă ceea ce își dorește. În fiecare an, la finalul scrisorii, ea îl roagă frumos să aducă daruri tuturor copiilor din lume. Și eu mi-aș dori să îi scriu și să îl rog să ne aducă sănătate și să îi aline ei durerea cauzată de o lipsă pe care eu nu pot să o umplu. Isa crește fără prezența și afecțiunea unuia dintre părinți și asta e ceva ce eu nu pot repara. Tu? Ce l-ai ruga pe Moș Crăciun?”, a spus vedeta.



































