Oana Roman, supărată pe influencerițele care au ignorat-o la prezentarea de modă a lui Cătălin Botezatu: „Eu am fost în față dinaintea lor și voi fi și după ele… până mor!”
Oana Roman (49 de ani), una dintre cele mai cunoscute vedete din showbiz, dar și influenceriță, transmite un mesaj celorlalți influenceri care au ignorat-o la o prezentare de modă a lui Cătălin Botezatu (59 de ani).
Vedeta a fost prezentă marți, 24 februarie, la evenimentul lui Cătălin Botezatu unde și-a dezvăluit noua colecție, de care Oana s-a arătat profund impresionată.
„Azi a fost o prezentare @catalinbotezatu. Cea mai frumoasă colecție a lui Cătălin din ultimii ani. Personal mie mi-a plăcut enorm.
Sper să le cuceriți!”, a transmis pe Instagram.
Oana Roman: „Sunt supărate tare pe mine că am gura mare”
La eveniment au fost prezenți mai mulți influenceri, printre care și Oana Roman, bună prietenă cu Cătălin Botezatu. În ciuda atmosferei plăcute create de prezentarea de modă, Oana a observat reacții pline de indiferență din partea unor creatori de conținut din mediul online și a ales să le transmită un mesaj clar, prin care și-a reafirmat poziția.
„Azi la evenimentul la care am fost… 80% din „influenceri” s-au făcut că nu mă văd. Sunt supărate tare pe mine că am gura mare și nu-mi place ipocrizia. Ideea e că eu am fost în față dinaintea lor și voi fi și după ele… până mor.”
Provocarea Oanei Roman pentru influencerițe
Mai târziu, vedeta a revenit pe Instagram cu un mesaj provocator pentru colegii săi din online: să se arate fără filtre, fără efecte de netezire și fără machiaj, pentru a le arăta fanilor adevăratele lor fețe și imperfecțiuni ale tenului.
„Dacă faceți tutoriale cu creme și produse de îngrijire și aveți filtre și alte bazaconii, sau dacă aveți mult botox, fire sau intervenții estetice la față, eu nu vă cred. Care are curaj pe bune să se filmeze raw și să nu aibă botox? Să vedem. Eu prima. Tenul meu arată așa numai datorită cremelor și fac, o dată la câteva luni, tratament cosmetic.”