Oana Roman a organizat parastasul de doi ani al mamei sale, regretata Mioara Roman: „Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți cei plecați la cer!”

Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Oana Roman (49 de ani), una dintre cele mai cunoscute vedete din România, trăiește astăzi emoții puternice. De Sâmbăta Morților, vedeta a organizat parastasul de doi ani al mamei sale, îndrăgita și respectata Mioara Roman.

Oana și Mioara Roman - Foto: social media
Oana și Mioara Roman - Foto: social media

Mioara Roman s-a stins din viață în urmă cu aproape doi ani, pe 23 februarie, la 83 de ani. Relația sa cu Oana, fiica cea mică, a fost una strânsă, bazată pe iubire și respect. Moartea mamei a reprezentat cel mai dureros moment din viața Oanei, iar, chiar dacă timpul trece, dorul se simte tot mai puternic.

Vedeta a organizat parastasul de doi ani al mamei sale 

Oana Roman și-a început ziua cu mersul la biserică pentru a organiza parastasul de doi ani al regretatei sale mame, Mioara Roman. Pe rețelele de socializare, vedeta a postat o fotografie cu coliva pregătită pentru această zi, însoțită de următorul mesaj: 

„Moșii de Iarnă sau Sâmbăta Morților. Azi și parastasul de doi ani pentru mama mea. Dumnezeu să îi odihnească în pace pe toți cei plecați la cer!”, a fost mesajul care a însoțit fotografia cu coliva dusă de Oana la biserică. 

Vedeta a organizat parastasul de doi ani al mamei sale - Foto: Instagram
Vedeta a organizat parastasul de doi ani al mamei sale - Foto: Instagram

În urmă cu câteva zile, vedeta le povestea fanilor săi că dorul devine, paradoxal, din ce în ce mai puternic, simțind apăsătoare lipsea mamei sale, Mioara Roman. 

„Mi-ați scris mulți astăzi că semăn din ce în ce mai tare cu mama. Mă gândesc mult la ea zilele astea, pentru că deja sâmbătă facem parastasul de doi ani. Prea repede trece timpul și lipsa ei este din ce în ce mai adâncă. Dorul e mai mare și durerea nu se estompează”, a scris Oana Roman, pe Instagram.

Oana Roman: „Pentru mine, ar fi trebuit să fii nemuritoare”

Acum ceva vreme, Oana Roman povestea un vis pe care l-a avut, în care i-a apărut regretata sa mamă. 

„Azi noapte am visat ploaie și apoi te-am visat pe tine, mama. Erai atât de frumoasă și spuneam tuturor: uite cum mama mea rămâne frumoasă și tânără, căci așa te-am văzut mereu. Niciodată nu am putut să te văd altfel și pentru mine, ar fi trebuit să fii nemuritoare. Într-un fel ești nemuritoare”, a transmis vedeta. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner iorga si metalica jpg
banner alin oprea ioan isaiu jpg
andreea popescu instagram jpg
2 metallica trupa shutterstock 340291229 jpg jpeg
Matthew Perry  foto   Shutterstock jpg
marian godina facebook jpg
antonia alex velea jpg
lora si balan jpg
image
image