#Exclusiv Click!

Prețurile la mâncare ne ard la buzunare! Rețeta ieftină a Elenei Merișoreanu: „O bunătate!” Ce pensie are artista?

31 iulie 2025 10:40   Vedete românești

Noul val de scumpiri, inclusiv la mâncare, după majorarea TVA, îi arde pe români la buzunar. Ce mai punem pe masă, în condițiile în care salariile au rămas aceleași? Iată rețetele vedetelor, pe bază de legume: „Ieftine și gustoase!”, spune solista Elena Merișoreanu, exclusiv pentru Click!

Elena Merișoreanu: „Chifteluțele de dovlecei sunt și ieftine și delicioase!”

Solista Elena Merișoreanu laudă preparatele din dovlecei:

„O bunătate, plus că e un meniu ieftin, fără carne, care devine tot mai scumpă”, spunea ea, exclusiv pentru Click!

Iată și rețeta de chiftele din dovlecei, modul de preparare:

„Se curăță de coajă doi-trei dovlecei, se dau prin răzătoare și se storc de zeamă sau se lasă la scurs într-o strecurătoare. Se amestecă apoi cu 2 ouă, cu sare și cu piper, cu pătrunjel tocat mărunt, dar și cu făină, cât să devină o compoziție legată.

Puteți adăuga însă ce ingrediente mai doriți. Mai apoi, se fac cu mâna niște grămăjoare, ca la chiftelele din carne, și se prăjesc în ulei, pe ambele părți, timp de câteva minute. După ce s-au răcit, chifteluțele din dovlecei se servesc cu salată de roșii sau cu ceapă verde!”.

Ce pensie are Elena Merișoreanu?

Artista Elena Merișoreanu a dezvăluit ce pensie are, în cadrul emisiunii tv „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D:

„Să știi că am o pensie omenească și nu mă plâng, dar ajut cât pot pe cei care nu au. Am o pensie de 5.000 de lei, la care se adaugă de la Uniunea Compozitorilor, de la UCMR, de la Credidam - ne mai vin și de acolo bani - de două ori pe an vine o sumă destul de bună.

Îmi ajut rudele, care o duc destul de greu. Ajut și la biserică dacă e nevoie să schimbe o pictură sau ceva, cu tot dragul. Pentru că atunci când ai, te gândești și la cel care nu are”.

Rețeta de supă de roșii a Adinei Halas 

Și vedeta tv Adina Halas ne-a oferit o rețetă gustoasă, de supă de roșii. Iată care sunt ingredientele de care aveți nevoie:

„Se prepară foarte ușor, supa este gustoasă și poate fi personalizată, în funcție de gusturile fiecărui membru al familiei. Aveți nevoie de: 500-600 gr roșii decojite (eu le-am opărit și le-am scos repede coaja și partea lemnoasă), 1/2 ardei gras roșu, 2 morcovi, 1 păstârnac, o bucată mică de țelină, busuioc, turmeric, sare (eu am folosit sare roz de Hymalaya), piper, un praf de ardei iute, 2-3 linguri de ulei de măsline”.

Iată și modul de preparare, pas cu pas:

„Am pus la fiert morcovii, păstârnacul și țelina. După 20 de minute, am adăugat roșiile decojite și ardeiul gras. După ce au fiert, am adăugat busuiocul, condimentele și uleiul de măsline și le-am amestecat împreună cu o lingură de lemn.

Am scurs lichidul într-un alt vas și am pasat legumele cu blenderul, apoi am adăugat și supa, treptat. De regulă, la cantitățile de mai sus, consistența este perfectă și legumele pasate încorporează tot lichidul în care au fiert”.

Rețeta de supă de linte a vedetei tv Nasrin Ameri

Iar Nasrin Ameri, prezentatoarea de la „Ameritat Podcast cu Nasrin” și „Xtra Night Show-Antena Stars”, vă propune o rețetă delicioasă de supă de linte:

„Recomand supa de linte. Este ușor de preparat, ieftină și foarte sănătoasă. Ai nevoie doar de linte, ceapă, morcov și țelină și de condimente. Morcovul și țelina le spălăm, le curățăm, apoi le tăiem cubulețe.

Lintea este o sursă excelentă de proteine vegetale, hrănitoare, în perioadele de post, când nu se mănâncă deloc carne. Iar combinația aceasta de legume o face foarte aromată. La final, eu adaug și multă lămâie, pentru un gust desăvârșit!”, spune ea, exclusiv pentru Click!

Cu cât crește prețul la mâncare, de mâine, 1 august 2025?

Din 1 august 2025, România va avea parte de TVA majorat pentru o serie de produse și servicii. Și mâncarea va fi mai scumpă. Pe lângă ouă, prețurile mezelurilor sunt așteptate să crească cu 5%, în timp ce lactatele pot fi chiar și cu 8% mai scumpe. În același timp, băuturile alcoolice se pot scumpi cu 5%, hrana pentru animale cu 10%. Cafeaua se poate scumpi cu 20 – 25%.

Referitor la aceste majorări de preț, Ilie Bolojan, premierul României, a menționat:

„O creștere ușoară de TVA va însemna și o creștere ușoară de prețuri, probabil puțină inflație. Acesta este adevărul, nu negăm aceste lucruri".

Mai multe