Primul mesaj al Marianei Moculescu, pentru fiica ei, în 2026: „O rog să nu mă uite niciodată! I-am dăruit un tată celebru!” Nidia a moștenit frumusețea bunicii. FOTO

Mariana Moculescu și-ar fi dorit să petreacă Sărbătorile de Iarnă alături de fiica ei, însă a decis să îi respecte Nidiei perioada de doliu, atât de dureroasă, după decesul celebrului ei tată, compozitorul Horia Moculescu. Însă, la început de An Nou, Mariana are un mesaj emoționant, pentru unicul ei copil, pe care i-l transmite exclusiv prin intermediul Click!

Mariana Moculescu: „Aș fi vrut să petrec Revelionul cu Nidia”

Mariana Moculescu ne-a vorbit despre suferința fetei sale, Nidia Moculescu, după trecerea în neființă a lui Horia Moculescu:

„Aș fi vrut să petrec Revelionul cu Nidia, dar e îndoliată sufletește pentru tatăl ei, în ciuda zâmbetelor și a aparențelor de viață normală. Până la urmă, a fost o relație foarte specială între un tată celebru și unica lui fiică. Îi urez Nidiei să nu mă uite niciodată! I-am dăruit un tată celebru și ceva mult mai rar: darul Credinței în Viitor!”.

Mariana are însă un mesaj și pentru români, acum, la începutul noului an:

„Să fie iubiți cu adevărat și să aibă parte de cel mai mare bine din viața lor!”. 

Nidia a moștenit frumusețea mamei și a bunicii

Mariana Moculescu ne-a dezvăluit și micile sale trucuri naturiste, învățate de la mama ei, de la care, de altfel, a moștenit frumusețea și cochetăria. Iar Nidia le seamănă leit, din punct de vedere fizic:

„Mama m-a învățat să folosesc o mască de păr din gălbenușuri de ou, după care clătesc cu apă și cu oțet. De aceea am un păr sănătos și frumos.

Tot mama mi-a spus să folosesc masca hidratantă pe față și pe corp, o dată pe lună, din miere de albine. După spălare, se aplică ulei de măsline. Iar după o boala grea, m-a sfătuit să mănânc, pentru recuperare, ouă moi, mult iaurt, ficat și mușchi de vacă în sânge și grapefruit”, a mai menționat Mariana Moculescu, exclusiv pentru Click!

De ce Mariana Moculescu nu a fost la înmormântarea lui Horia Moculescu

Mariana Moculescu nu a fost prezentă la înmormântarea fostului ei soț, care a avut loc la Cimitirul Bellu, din București. A și explicat de ce:

„Fiica defunctului deține dreptul exclusiv de reprezentare a familiei și gestionează toate chestiunile legate de viața și memoria acestuia. Orice declarație publică, acțiune sau intervenție care încearcă să-i substituie acest rol contravine drepturilor sale și va fi documentată și sesizată autorităților competente.

Se solicită respectarea strictă a poziției fiicei și încetarea imediată a oricăror acțiuni neautorizate în gestionarea chestiunilor familiale sau a comunicării publice”, era mesajul postat de Mariana Moculescu, pe conturile sociale.

În schimb, Mariana Moculescu venise, într-un suflet, la priveghiul compozitorului, pentru a fi alături de fiica ei, Nidia Moculescu, aflată în suferință.

Mesajul Nidiei, după decesul tatălui ei, pe care l-a adorat: „Tu erai viața mea, lumina mea”

Nidia Moculescu a transmis un mesaj, atât de trist, după decesul părintelui ei, Horia Moculescu:

„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi, tăticule, o singură bătaie de inimă, care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?…

Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă?

Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii. Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta….

„Mi-ai fost Totul.Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn!”

M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol.Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn...”