Problemele de sănătate îi dau bătăi de cap Laviniei Goste și familiei artistei! “Colac peste pupăză, acum fetițele au gripă”
Lavinia Goste și Marius Zorilă au acasă două fetițe gemene de 8 ani, pe Ioana și Maria. Din februarie încoace însă toți membrii familiei se luptă cu diverse probleme de sănătate pe care frumoasa artistă nu le mai înțelege și nu știe cum să le mai dea de cap. După Omicron, Lavinia a trecut cu gemenele prin viroze, care acum au culminat cu… gripă. Așa că este aproape disperată pentru că nu reușește să mai scape de răceli.
“A început totul cu Omicronul în februarie, după care mă bucur că am reușit totuși să înregistrez și să filmez anumite proiecte muzicale de folclor. Am luat viroză de la una dintre fetițe, au avut ambele, de fapt, viroză respiratorie. Am luat-o și eu de la ele, și Marius, și a fost cea mai urâtă viroză pe care am avut-o vreodată.
Am tușit foarte mult, am răgușit și nici acum nu sunt refăcută vocal, adică nu pot cânta, dar cu aerosoli și tratament sper să îmi revin pentru că am de cântat. Pot să spun că niciodată nu am avut probleme vocale și acum am răgușit din cauza tusei. Pur și simplu de cât am tușit, atât de mult m-a afectat. Asta este! Încă nu sunt recuperată și abia aștept să mă pun pe picioare și să cânt”, a povestit pentru Click! Lavinia Goste.
Citește și: Solista Lavinia Goste a făcut patru ani naveta pentru soțul ei: «Suntem suflete pereche»
Lavinia Goste crede că Omicronul le-a scăzut imunitatea fetelor
Dar “serialul” răcelilor încă nu s-a terminat pentru că a urmat altceva la rând.
“Colac peste pupăză, acum fetițele au gripă. Deci după toată nebunia asta au luat și gripă. Semnul de întrebare este că acum un an de zile, când noi am avut Covid, fetele nu au luat de la noi Covid. Deci atunci aveau imunitate, acum nu mai au imunitatea pe care o aveau înainte.
Luptăm să ne punem pe picioare, terminăm acum tratamentul de gripă, după care ne punem pe tratamente naturiste pentru imunitate, să ne refacem imunitatea, să fim din nou puternici, pentru că ne așteaptă o primăvară și o vară pline de evenimente. Și abia aștept ca fetele să nu mai facă febră pentru că, oricum, sincer uitasem cum e să facă febră, nu s-a mai întâmplat de ani de zile, nu au mai făcut febră și nu au mai fost bolnave”, a mai completat interpreta de muzică populară.
Citește și: Lavinia Goste şi Marius Zorilă se iubesc şi pe scenă, şi acasă
Ascultă aici piesa nouă a Laviniei Goste – Tată cu fete la casă:
Lavinia Goste și Marius Zorilă au o familie frumoasă. Cei doi s-au cunoscut acum mai bine de 15 ani, la malul marii, la Festivalul Mamaia, și a fost dragoste la prima vedere.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook și Instagram!