Răzvan Simion, marele absent de la absolvirea fiicei sale. Prezentatorul TV, „înlocuit” de partenerul fostei soții

20 mai 2026 13:00

Ianca Simion, fiica celebrului prezentator Răzvan Simion și a Dianei, fosta sa soție, a bifat astăzi una dintre cele mai importante reușite din viața sa. Tânăra a absolvit facultatea, iar alături i-au fost fratele ei, mama și soțul acesteia.

Ianca, fiica Dianei și a lui Răzvan Simion. Foto: colaj social media

Ianca a absolvit Universitatea de Vest din Timișoara, una dintre instituțiile de învățământ apreciate din România. Vizibil emoționată în fotografiile postate pe rețelele de socializare, tânăra radia de fericire după încheierea unui capitol important din viața sa.

„Decii… am absolvit”, a scris tânăra în descrierea fotografiilor.

„Ce motiv poți să ai ca părinte, Răzvan, să nu fii alături de copilul tău?” 

Fanii din social media au felicitat-o pentru reușita sa, însă mulți au remarcat și absența tatălui ei de la eveniment. Răzvan Simion nu ar fi putut fi prezent din cauza filmărilor pentru emisiunea pe care o moderează. Cu toate acestea, în secțiunea de comentarii au apărut numeroase reacții critice la adresa prezentatorului TV.

„Ce motiv poți să ai ca părinte, Răzvan, să nu fii alături de copilul tău? Felicitări pentru succes! Totul se datorează mamei tale”, a scris un utilizator.

„Succes, fată frumoasă! Cu siguranță iubirea tatălui tău o porți în suflet… și nicio secundă să nu te întristezi pentru cei care îți umbresc bucuria cu mesaje răutăcioase… Răzvan sigur a fost cu sufletul lângă tine”, a fost un alt mesaj.

„Felicitări, fată frumoasă. Să nu fii celebră ca tatăl tău, să fii celebră ca tine! Succes!”, a comentat altcineva.

De asemenea, un alt internaut a transmis un mesaj de apreciere pentru Ianca și mama sa.

„Ador să văd femei puternice ca mama ta, care și-au refăcut viața și au ajuns să se bucure de un astfel de succes al copilului! Felicitări!”, a fost unul dintre comentariile lăsate la postarea Iancăi.

Ianca Simion, afectată de divorțul părinților 

Ianca avea doar 10 ani atunci când Răzvan Simion și Diana au decis să divorțeze și să meargă pe drumuri separate. Deși i-a fost dificil să înțeleagă, la acea vârstă, schimbările din familia sa, tânăra a mărturisit recent că a fost mereu convinsă că iubirea părinților pentru ea și fratele ei nu se va schimba niciodată.

„Ca orice schimbare, nu a fost ușoară. La început, nu înțelegeam ce se întâmplă, dar ce am știut mereu a fost că iubirea lor față de mine și față de fratele meu nu se va schimba niciodată”, a declarat Ianca pentru Viva. 

Mai multe