Ianca Simion rupe tăcerea despre divorțul părinților. Cum a resimțit totul: „M-am maturizat mai repede”
Despărțirea părinților a fost pentru Ianca Simion o schimbare dificilă, mai ales că avea doar 10 ani în momentul divorțului. Deși, la început, nu înțelegea pe deplin ce se întâmplă, spune că a știut mereu un lucru important: iubirea părinților pentru ea și fratele ei nu avea să se schimbe niciodată.

„Ca orice schimbare, nu a fost ușoară. La început, nu înțelegeam ce se întâmplă, dar ce am știut mereu a fost că iubirea lor față de mine și față de fratele meu nu se va schimba niciodată”, a declarat Ianca pentru Viva.
Ianca Simion: „Ambii părinți mi-au oferit o educație blândă”
Fiica lui Răzvan Simion spune că nu a trecut printr-o perioadă cu adevărat rebelă după separarea părinților, însă recunoaște că și-a găsit refugiul în călătorii, pasiune moștenită de la ambii părinți. Chiar și aventura sa din Chile, unde a plecat singură anul trecut, este privită de mama sa drept un gest rebel, deși ea îl vede doar ca pe o experiență care o definește.
„Mă eliberez mult prin călătorii, este unul dintre aspectele pe care le iubesc la mine și la viața mea. Ambii mei părinți sunt pasionați de călătorii, e ceva ce, cel mai probabil, de la ei am moștenit. Aș fi într-o constantă călătorie dacă s-ar putea”, a mai spus ea pentru sursa citată.
După divorț, Ianca a rămas alături de mama și fratele ei, însă susține că relațiile din familie nu s-au schimbat radical. Părinții au continuat să îi ofere aceeași susținere și aceeași educație blândă, iar acest lucru a ajutat-o să traverseze mai ușor perioada delicată.
„Relațiile din familie n-au suferit schimbări la nivelul regulilor. Ambii părinți mi-au oferit o educație blândă și susținere necondiționată; i-am văzut întotdeauna, înainte de toate, ca pe cei mai buni prieteni”, a povestit ea.
Totuși, recunoaște că divorțul și schimbările care au urmat au făcut-o să se maturizeze mai repede decât alți copii de vârsta ei.
„Cred că despărțirea lor și mutarea m-au făcut să mă maturizez mai repede, deși, oricum, de mică m-am simțit mai mult ca un «old soul»”, a adăugat Ianca.


































