#Exclusiv Click!

Silvia Lăuneanu, solista trupei „De la Vegas”, are o familie de nota 10. Uite cât de frumos se distrează

29 ianuarie 2024 11:38   Vedete românești

Silvia Lăuneanu (48 de ani) este o mamă model! „Fata cu vioara”, așa cum este cunoscută din trupa „De la Vegas”, are o viață extrem de liniștită și frumoasă. Din 2015, de când s-a căsătorit cu Sorin Botezatu și au un fiu de opt ani împreună, pe Alexandru, viața artistei a prins contur.

Contactată de Click!, bruneta ne-a dezvăluit cât de mult s-a bucurat, atât ea, cât și familia ei, de prima zăpadă, din această iarnă, dar și ce sport preferă toți trei în sezonul rece.

„Din fericire, noi ne-am bucurat de timp super și multa zăpadă pe pârtiile de schi din Bulgaria, dar și de zăpada de acasă care a fost primită cu foarte multă bucurie, am făcut și om de zăpadă toți trei, a fost foarte frumos, au fost momente unice petrecute în familie pentru noi. Plus că am fost și la derdeluș în părculețul de lângă noi, de lângă casă, să simțim din plin iarna. Am petrecut cam cum petreceam eu în copilărie, iar atunci când ne-a fost frig am ales să facem mișcare, nu să bem ceai fierbinte”, a declarat Silvia Lăuneanu, pentru Click!

Nu renunță la muzică

Silvia Lăuneanu ne spunea recent că nu a renunțat la muzică, chiar dacă nu mai lansează piese:

„Eu lucrez în continuare în muzică. Este meseria mea de bază. Doar că am renunțat la concerte și scenă. Lucrez în spatele scenei, pe partea de producție muzicală, musical pentru copii. Am un club de musical și predau acolo”.

Click! spune

Înainte să își cunoască jumătatea, Silvia Lăuneanu a fost implicată în două relații amoroase serioase, una de 11 ani și una de 7 ani. Însă, bruneta nu a iubit niciodată cu adevărat până să îl cunoască pe soțul său, Sorin Botezatu, de profesie architect IT și pilot privat pe avioane mici.

Mai multe