Tudor Chirilă îl vrea pe Ciorbea concediat: „Resursele lui de slugărnicie sunt nelimitate!”
Tudor Chirilă și-a îndemnat prietenii virtuali să semneze o petiție pentru concedierea Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, după ce acesta a declarat că a sesizat Curtea Constituțională cu privire la legea care îi interzice lui Liviu Dragnea să fie premier, pe motiv că textul este „confuz”, deși timp de 16 ani, pentru ceilalți a fost o lege cât se poate de clară.
„Deci Victor Ciorbea încearcă să ne spună că una din marile preocupări și griji ale poporului ar fi aia că Dragnea nu poate fi prim ministru pentru că a fost urmărit penal și condamnat. Adică Ciorbea ne spune că poporul iubește condamnații și urmăriții penali și ar vrea poporul să vadă dacă legea (de bun simț) care le interzice ăstora să candideze e constituțională. Eu personal nu cred că poporul se sinchisește prea tare de asta. Dar cred sincer că Ciorbea își depășește atribuțiile. Mai ales atunci când spune că pe el nu l-au sesizat cetățenii: «N-am fost sesizat, nici de partide, nici de instutuții, nici de cetățeni, dar (...) aseară, la diverse posturi de televiziune, la diverse dezbateri, emisiuni, s-a spus că ar fi cazul ca Avocatul poporului să intervină». Resursele pentru slugarnicie și oportunism sunt nelimitate la Ciorbea. Le exploatează la maximum. Hai să semnăm în număr cât mai mare. Poporul suntem noi și ăștia care gândim puțin altfel”, a scris Tudor Chirilă, pe rețeaua de socializare Facebook.
Indignarea lui Tudor Chirilă vine după ce Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat a sesizat Curtea Constituțională în ceea ce privește Legea 90/2001, care se referă la interzicerea persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului. Petiția pe care a distribuit-o Tudor Chirilă pe Facebook, în care oamenii cer concedierea lui Victor Ciorbea, a ajuns deja la 45.800 de semnături.