Unde a studiat fiica lui Sorin Bontea și la ce emisiune din România s-ar potrivi cel mai bine: „Nu știu dacă mai sunt locuri”

29 iunie 2026 20:30

Sorin Bontea a reușit să devină unul dintre cei mai iubiți bucătari din România. Juratul de la MasterChef a scos-o în față și pe fiica lui, Miruna, alături de care a apărut într-o reclamă. În ce țară studiază tânăra și la ce emisiune din România s-ar potrivi cel mai bine.

Sorin Bontea și fiica sa, Miruna. Foto: Instagram

Fiica lui Sorin Bontea a preferat să stea departe de lumina reflectoarelor, însă a apărut recent într-o reclamă alături de tatăl ei. Miruna își trăiește viața departe de România, însă Chef Sorin Bontea nu exclude o colaborare cu o cunoscută emisiune din țară.

Ce studii are fiica lui Sorin Bontea

Sorin Bontea a vorbit deschis despre fiica sa, Miruna. Acesta a fost întrebat de ce tânăra apare în reclame, însă nu și în emisiunea MasterChef. Celebrul bucătar susține că ea știe să gătească și îl sună rar pentru a-i cere părerea. De asemenea, Chef Bontea a mărturisit că fiica sa face design interior în Barcelona.

„Păi nu, că dacă ar veni la MasterChef ar însemna că are pile. Și nu merge! Nu! Ea mai gătește, să știi că își gătește singurică de multe ori, pentru că mai stă și singură în altă țară, la facultate. Și mai întreabă cum face, ce face, dar își gătește singurică. Nu mă sună des să mă întrebe, că știe și ea să facă. Intri acum pe internet, ai exemple, ai de unde să te inspiri, ceea ce e foarte bine în ziua de azi”, a spus Sorin Bontea, pentru libertatea.ro.

La ce emisiune s-ar potrivi cel mai bine Miruna

Dacă la MasterChef nu ar fi chiar o idee bună să apară, Sorin Bontea ar fi de acord ca ea să poată face parte din echipa „Visuri la cheie”, emisiune difuzată tot la PORO TV, având în vedere studiile fetei finalizate în Spania.

„Eu știu… Poate! Să lucreze pentru ei… Nu știu dacă mai sunt locuri (n.r. – râde). Glumesc”, a mai afirmat Bontea. În același timp, el mărturisește că i-ar plăcea ca Miruna să nu urmeze cariera de bucătar.

„Ea mă pune să-i gătesc de câte ori vine acasă. O întreb ce mănâncă, ce trebuie să-i fac să mănânce… Mai vrea câte o supă, ceea ce nu găsește și nu poate să facă ea acolo. Dar nu aș vrea să facă bucătărie, că e grea, e o meserie grea”, a încheiat juratul de la MasterChef pentru publicația menționată.

Mai multe