„Vă iubim!”. Ce i-au transmis părinții lui Victor Cornea Andreei Bălan înainte de marele eveniment

11 mai 2026 8:32

Andreea Bălan și Victor Cornea au trăit unul dintre cele mai importante momente din viața lor, după ce și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii spectaculoase organizate pe malul lacului Buftea.

Cei doi formează un cuplu de trei ani și au ales ca nunta să aibă loc chiar în ziua în care au aniversat relația. Evenimentul a fost unul grandios, la petrecere participând aproximativ 250 de invitați, printre care rude, prieteni și persoane apropiate.

Artista a publicat ulterior pe rețelele sociale primele imagini de la eveniment, surprinzând momente speciale din timpul ceremoniei și al petrecerii.

Mesajul emoționant primit de la părinții lui Victor Cornea

Cu doar câteva ore înainte de nuntă, părinții lui Victor Cornea le-au transmis mirilor o scrisoare plină de emoție și urări pentru noul început.

„Felicitări, casă de granit! Sănătate, fericire și iubire infinită! Nu lăsați timpul să treacă pe lângă voi, fără să dați sens fiecărei clipe petrecute împreună”, se arată în mesajul transmis de părinții sportivului.

În continuarea scrisorii, aceștia i-au îndemnat pe cei doi să își păstreze sentimentele curate și să prețuiască iubirea care i-a unit.

„Păstrați cu sfințenie sentimentele curate care v-au invadat sufletele, precum și scoica poartă în carapacea dură comoara perlei sale pure. Vă iubim! Mama și tata”, au transmis părinții lui Victor Cornea.

Mesajul emoționant a fost publicat de Andreea Bălan pe rețelele sociale și a atras rapid reacțiile fanilor.

Foto: Instagram / Andreea Bălan

Cununia civilă a avut loc înaintea nunții

Înainte de ceremonia religioasă și petrecerea fastuoasă, Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil într-un cadru discret.

Cununia civilă a avut loc pe 20 aprilie 2026, la Primăria Voluntari, în prezența familiei și a apropiaților. Pentru acest moment, tenismenul a ales un costum negru elegant, în timp ce artista a purtat o rochie albă.

La scurt timp după ceremonie, Andreea Bălan a publicat mai multe imagini de la eveniment și un mesaj dedicat soțului ei.

„Da, din tot sufletul, cu iubire infinită pentru totdeauna”, a scris artista pe rețelele sociale.

Victor Cornea provine dintr-o familie cunoscută în Sibiu. Tatăl său este fost handbalist și a activat în administrarea sportului local, iar mama sa este profesoară de chimie.

Mai multe