Mihaela Buzărnescu a cucerit duminică seară la San Jose primul titlu WTA al carierei. A făcut-o de o manieră categorică, iar discursul ei de la ceremonia de premiere a arătat a adevărată învingătoare, care și-a păstrat însă modestia. O combinație rară.
Mihaela Buzărnescu a reușit să cucerească primul trofeu WTA al carierei. Și ce trofeu! Ea s-a impus la turneul Premier de la San Jose, devenind a treia româncă din istorie care câștigă o astfel de competiție din circuitul profesionist. De azi, Mihaela este noul număr 20 mondial.
Campionatele Europene de canotaj de la Glasgow au reprezentat un succes istoric pentru delegaţia României. În ultima zi, echipajele noastre au mai obţinut un argint şi un bronz, astfel că am încheiat competiţia pe primul loc în clasamentul pe medalii, cu 7 trofee, dintre care trei de aur. Este cel mai bun bilanţ din istorie pentru ţara noastră la o competiţie continentală.
Campionatele Europene de canotaj de la Glasgow au reprezentat un succes istoric pentru delegaţia României. În ultima zi, echipajele noastre au mai obţinut un argint şi un bornz, astfel că am încheiat competiţia cu 7 medalii, dintre care trei de aur.
Fostul tenismen Ilie Năstase a declarat, duminică, la Digi Sport, că o vede pe Mihaela Buzărnescu ajungând la Turneul Campioanelor, românca având un an foarte bun. Despre adversara lui Buzărnescu din finala de la San Jose, Maria Sakkari, Năstase a spus că este “mai masculină” şi arată “cam ca un bărbat”.
Mihaela Buzărnescu a reușit o nouă performanță extraordinară. Ea s-a calificat în finala turneului WTA de la San Jose 2018, aceasta fiind a treia finală WTA a carierei și a anului. De asemenea, e prima finală Premier a carierei pentru româncă. Meciul va fi televizat în direct la DigiSport, de la ora 00.00.
Simona Halep a fost invitată de onoare la tragerea la sorți a tabloului Rogers Cup 2018, care are loc la Montreal. Ea are liber în primul tur, dar apoi are parte de adversare incomode. Pe tabloul principal mai avem trei românce, Irina Begu, Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu. În calificări sunt Ana Bogdan și Monica Niculescu.
Echipajele României au avut o zi excepțională la Campionatul European de canotaj de la Glasgow. România ar cucerit cinci medalii: trei de aur, una de argint și una de bronz. Duminică, de la ora 13.00, vom avea alte finale cu români.
Fost campion naţional la raliuri, Mihai Leu a avut o invitată specială pe şoselele din Sinaia: tenismena Alexandra Dulgheru i-a fost copilot în aventura montană.
Marius Copil a jucat de la egal la egal cu Andy Murray în optimile de finală ale turneului de la Washington. Din păcate, după trei ore s-a recunoscut învins de fostul lider ATP.
Echipa feminină de gimnastică a României a mai bifat o premieră negativă: pentru prima dată în istorie a ratat calificarea în finala pe echipe de la Europene. Din păcate, este vorba de un dezastru anunţat de mult, de necalificările la Jocurile Olimpice sau în finala Campionatului Mondial.
Simona Halep a făcut furori în ultimele zile prin postările ei dintr-o vacanţă în care când nu era pe teren, era în apele oceanului. Totuşi, nimeni nu a ştiut exact unde se află liderul mondial în pregătire. Darren Cahill, antrenorul ei, a lămurit misterul.
Parcursul clujenilor de la CFR în actuala ediție a Ligii Campionilor a durat mai puțin decât un episod de telenovela turcească. Românii au fost eliminați de Malmo în turul 2 preliminar al competiției, după 1-1 în deplasare.
Ring de baschet: Leonard Doroftei a boxat cu mingea de baschet la turneul Sport Arena Streetball de la Ploiești. La Timișoara, sârbii au fost la putere
Telenovela Chiricheş pare să se fi terminat. Dorit de mai multe echipe în actuala pauză competiţională, trecut pe linie moartă de noul antrenor, căpitanul echipei naţionale se pare că va rămâne, totuşi, la Napoli.
Mihaela Buzărnescu a avut o zi de lucru normală în primul tur la San Jose: a câştigat, dar a fost şi protagonista unei crize de nervi. Din păcate, astfel de manifestări devin tot mai dese pentru ea.
Ajuns pe cel mai slab loc al carierei, 832 ATP, fostul lider mondial, Andy Murray, a disputat primul meci pe „hard” de 17 luni încoace. Mai mult, l-a şi câştigat, iar cele 20 de puncte primite pentru calificarea în turul secund de la Washington îi vor aduce un salt de 188 de locuri în clasamentul mondial.
După o săptămână de pauză, Mihaela Buzărnescu a revenit pe terenul de tenis. Şi a făcut-o cu o victorie care îi aduce o nouă premieră în clasamentul mondial de dublu. Ea s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la San Jose.
SCM Craiova succes răsunător la Superbet Râmnicu Vâlcea Streetball sub ochii Luminiței Huțupan: Victorie în finală cu sârbii de la Dzakovi 3x3, campioni în 2017
Simona Halep a luat o decizie surprinzătoare: a decis să accepte un wild-card la turneul WTA de la New Haven, care va avea loc în săptămâna premergătoare US Open.
CFR Cluj și-a pus mari speranțe în meciul tur cu Malmo, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor. De ele s-a ales însă praful după o greșeală monumentală a portarului ardelenilor, Arlauskis, care are pe conștiință unicul gol al meciului.
Preşedintele clubului Sampdoria, Massimo Ferrero, a declarat că omologul său de la Napoli, Aurelio De Laurentiis, este un om bogat dacă îşi permnite să refuze oferta de 15 milioane de euro făcută de Stoke City pentru fundaşul Vlad Chiricheş, informează tuttonapoli.net, citat de news.ro.