Franţa e specialista finalurilor de meci! Miercuri, gazdele Euro 2016 au câştigat cu scorul de 2-0 în faţa Albaniei prin două goluri marcate după minutul 90!
România și Elveția vor juca azi, de la ora 19.00, în etapa a doua a grupei C de la Euro 2016. Partida, una foarte importantă pentru ambele formații, va putea fi urmărită în format LIVETEXT pe www.click.ro.
În această seară, de la ora 19.00, naționala de fotbal a României va susține un meci foarte important la Euro 2016: România - Elveția. Rămâneți pe www.click.ro pentru a vedea tot ce se întâmplă în orele premergătoare acestei partide, care ne-ar putea aduce mai aproape de calificarea în optimile de finală.
Incredibil, dar adevărat. Una dintre cele mai importante grupări din istoria fotbalului românesc, Rapid, a intrat oficial în faliment! Tribunalul Bucureşti a decis intrarea în faliment a societăţii Fotbal Club Rapid azi. În mod normal, echipa, care promovase în prima ligă, ar urma să fie retrogradată în eșalonul al patrulea, dar decizia se va lua abia după ce decizia tribunalului va fi definitivă!
Spania a debutat la Euro 2016 cu o victorie cu 1-0 obținută în fața Cehiei. Eroul ibericilor a fost Pique, care a marcat cu o lovitură de cap în minutul 87.
Echipa Irlandei de Nord nu a început prea bine Campionatul European de fotbal, fiind învinsă cu scorul de 1-0 de Polonia, dar fanii ei s-au făcut deja remarcați.
Căpitanul naționalei croate, Dario Srna, trece prin momente groaznice. Tatăl său a decedat chiar în timpul partidei pe care fostul elev al lui Mircea Lucescu de la Șahtior o disputa la Euro 2016!
Incredibil, dar adevărat pe un stadion în care se presupune că securitatea şi siguranţa sunt la nivel superior! Un suporter croat a intrat pe teren, duminică seară, la meciul dintre naţionala Croaţiei şi Turcia, scor 1-0, şi s-a bucurat alături de jucători de golul marcat de Luka Modric!
Fotbalul şi dorinţa de victorie duce limitele umane dincolo de ceea ce ne putem imagina, uneori. Un astfel de exemplu ne-a fost oferit de croatul Vedran Corluka.
Prima etapă a Grupei A din cadrul euro 2016 s-a încheiat oficial sâmbătă (11 iunie), cu meciul Elveţia – Albania. Prima echipă a învins cu 1-0, dar jocul ambelor formaţii e dătător de speranţe pentru echipa noastră, care în următoarea săptămână va juca împotriva ambelor naţionale.
Partida dintre România şi Franţa (scor 1-2) i-a scos pe iubitorii fotbalului din case. Foarte mulţi români au ales să urmărească meciul alături de prieteni, la terase, acolo unde s-au consumat sute de litri de bere aseară.
Naţionala României a scăpat printre degete un egal de aur contra Franţei, în meciul de deschidere de la Euro 2016. Gazdele competiţiei s-au impus cu scorul de 2-1, printr-un gol marcat în minutul 89!
Anghel Iordănescu a oferit azi, înaintea meciului cu Franţa, un moment foarte emoţionant.El şi-a îmbrăţişat familia pe stadion, fiica sa izbucnind în lacrimi.
Fanii români care vor urmări meciul din Fan-Zone-ul amenajat lângă Turnul Eiffel, vor avea o surpriză azi: vor fi întâmpinaţi de două celebrităţi: Smiley şi Pavel Bartoş.
De la ora 22.00, la Euro 2016 Franța - România a jucat în fața unor tribune arhipline. Pentru fotbalul românesc meciul a fost unul istoric, având în vedere că a fost pentru prima dată când echipa noastră a evoluat în partida de deschidere a unui turneu final de Campionat European sau Mondial. Meciul Franța - România a început la ora 22.00 și a putut fi urmărit în format livetext pe click.ro.
Euro 2016 Franța - România. O formulare pe care și copiii o știu, pentru că am repetat-o și am repetat-o parcă la nesfârșit în așteptarea partidei cu gazdele Europeanului. Așteptată de opt ani, ziua primului nostru meci la Euro 2016 a venit. Timpul se scurge parcă mai încet acum, când doar câteva ore ne mai despart de fluierul de start al partidei cu Franța. Click! vă prezintă, pas cu pas, tot ce fac românii noștri și fanii lor până la ora meciului. Partida începe la ora 22.00 (ora României).
Orice participare a României la un turneu final al unui Campionat European sau Mondial este o adevărată sărbătoare pentru toată lumea. Mai ales pentru fani, care s-au pregătit din timp pentru această competiţie.
Evoluţiile mediocre din 2016 s-au repercutat şi asupra veniturilor obţinute de Halep. Deşi a încasat anul acesta 1,6 milioane de dolari din tenis, chiar dacă a semnat un contract nou de sponsorizare, ea nu a mai prins Top 10 Forbes al celor mai bine plătite sportive.
Rusoaica Maria Şarapova a fost suspendată doi ani, după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium, la Australian Open, a anunţat, miercuri, Federaţia Internaţională de Tenis.
Finalul turneului de la Rolan Garros a adus şi definitivarea listei jucătorilor şi jucătoarelor care vor participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Pentru prima dată, România va avea şanse mari la o medalie.
Maria Olaru a fost personajul central al acestei săptămâni în sportul românesc. Cartea sa autobiografică ”Preţul aurului. Sinceritate incomodă”, în care a dezvăluit câte ceva din duritatea sistemului de pregătire de la lotul naţional de gimnastică, a fost lansată sâmbătă, în aceeaşi zi în care fosta gimnastă a împlinit 34 de ani.
Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici, care a plecat de la Paris Saint-Germain la finalul sezonului trecut, a primit o propunere inedită de la clubul Rot-Weiss Oberhausen, din a patra ligă germană, care vrea să-l angajeze pentru anul viitor
Chiar în zilele în care, în Elveţia, echipa feminină de gimnastică a României luptă la Campionatele Europene, întreaga ţară e pusă pe jar în urma destăinuirilor făcute de Maria Olaru în cartea autobiografică „Preţul aurului. Sinceritate incomodă”. Răscolind puţin în trecut, vedem că metodele inumane de tratament a sportivelor au fost resimţite negativ şi de alte fost gimnaste.