Simona Halep a debutat cu dreptul la Roland Garros, acolo unde este a treia favorită a competiţiei. Ea va juca în turul secund contra unei mai vechi cunoştinţe.
Înaintea fiecărui turneu jucătoarele şi jucătorii au un moment în care lasă deoparte rivalităţile şi redevin prieteni: players party. La Roland Garros, româncele au strălucit.
Lovitură de teatru în fotbalul românesc. Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis că penalizarea de 24 de puncte aplicată de FRF celor de la CFR Cluj nu e regulamentară, așa că a anulat-o. Decizia are implicații serioase în lupta pentru evitarea retrogradării.
Pentru Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, turneul de la Roland Garros nu reprezintă doar momentul ideal pentru a-şi îndeplini visul, acela de a cuceri un titlu de Grand Slam, dar şi posibilitatea de a reveni pe locul 2 în lume. Ea îşi va afla azi adversarele.
Pentru Florin Mergea, turneul de la Roland Garros e unul special. Anul trecut, aici a jucat prima semifinală de Grand Slam, iar anul acesta va fi cap de serie pentru prima dată la un astfel de turneu.
Simona Halep va fi a treia favorită la Roland Garros, turneul de Grand Slam ale cărui meciuri de pe tabloul principal vor începe duminică. Ea luptă nu doar pentru titlu, ci şi pentru o sumă imensă de bani.
Simona Halep începe azi un adevărat maraton la Roma. Dacă va ajunge, aşa cum speră toată lumea, în finală, atunci jucătoarea noastră va avea un meci pe zi până duminică inclusiv.
Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Roma, a avut parte de o provocare foarte haioasă la Media Day. A imitat emoticoanele de pe Messenger și Facebook.
Victoria obţinută ieri de Florin Mergea la Mastersul de la Madrid este dovada vie că atunci când un sportiv are talent şi îşi doreşte foarte mult un lucru poate învinge orice obstacol. Click vă prezintă trei aspecte inedite despre Mergea, care ocupă, de ieri, locul 14 în clasamentul mondial.
Cândva un sport care umplea sălile şi care strângea fanii la aeroport la sosirea medaliaţilor olimpici, mondiali sau europeni, voleiul este, în România, aflat în declin. Chiar şi în aceste condiţii vitrege, acest sport scoate la iveală jucători foarte valoroşi. Unul dintre ei este Adrian Aciobăniţei, cel care nu degeaba este considerat unul dintre viitoarele staruri ale Europei.
Turneul organizat de Ion Ţiriac la Madrid le prieşte jucătoarelor noastre. După ce anul trecut Simona Halep a jucat finala, acum Irina Begu a ajuns în sferturi.
Victoria cu 6-1 obţinută de ASA Târgu-Mureş în faţa celor de la Viitorul Constanţa i-a apropiat pe ardeleni la doar 360 de minute de titlu. Dacă vor reuşi minunea, atunci vor fi prima nou-promovată din istoria României devenită campioană.
Cel mai interesant moment al meciului pe care ASA l-a câştigat cu scorul de 6-1 în faţa Viitorului s-a petrecut în minutul 66, atunci când N’Doye a făcut o dedicaţie inedită.
Americanul Floyd Mayweather l-a învins la puncte pe filipinezul Manny Pacquiao, duminică dimineaţă, în ”Meciul Secolulului” la box. Partida a avut loc la MGM Grand Arena din Las Vegas, și a contat pentru unificarea titlurilor mondiale la categoria supermijlocie.
Niciodată în istoria unui meci de box nu s-au scris atâtea materiale în întreaga lume despre cei doi pugilişti, aşa cum s-a întâmplat cu lupta dintre Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao. Lucru normal, având în vedere că vorbim despre „meciul secolului”.
Simona Halep îşi începe azi parcursul la turneul de la Madrid, acolo unde anul trecut a jucat finala. Meciul cu Alize Cornet va fi în direct la DolceSport, în cursul după-amiezii.
Pentru Dinamo, meciul cu Steaua, de azi, e cel mai important din întreg sezonul. Pe de o parte, echipa îşi poate salva imaginea în ochii fanilor cu o victorie cu Dinamo, pe de alta poate încurca Steaua în lupta pentru titlu, ceea ce, în absenţa performanţelor reale, obţinute pe teren, reprezintă totuşi o mângâiere pentru sufletul oricărui dinamovist.
Simona Halep nu este doar favorita românilor, ci a devenit și una dintre jucătoarele preferate ale iubitorilor de tenis din întreaga lume. Cum se apropie turneul de la Roland Garros, australienii i-au făcut o surpriză deosebită jucătoarei noastre.
Simona Halep face ce face şi tot peste Maria Sharapova dă. Dacă totul va merge conform calculelor hârtiei, românca şi rusoaica vor reedita finala de anul trecut în semifinalele actualei ediţii.
Cum Dinamo din ultimii ani a fost o simplă spectatoare la lupta pentru titlu, singurele momente care contează pentru fani sunt meciurile cu Steaua. Fără victorie de patru ani în faţa rivalilor, „câinii” au acum un motiv în plus să spargă gheaţa.
După cum aţi citit în ediţia de ieri a ziarului Click!, presa franceză a vuit zilele trecute cu privire la o posibilă nuntă între fosta înotătoare Camelia Potec şi fostul său antrenor, Philippe Lucas.
Steaua din acest retur al Ligii I ar trebui să fie obiect de studiu în istoria fotbalului românesc. La capitolul „aşa nu!”. Învinşi aseară cu 1-0, acasă, de ASA, în derby-ul campionatului, bucureştenii sunt acum la două puncte în spatele ardelenilor, care au devenit principalii favoriţi la titlu!
Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, a început deja antrenamentele pe zgura de la Madrid, locul unde, de săptămâna viitoare, va încerca să joace a doua finală consecutivă. Totul e o pregătire pentru Roland Garros 2015, acolo unde este candidată la titlu.
Se apropie ora celui mai aşteptat meci din sportul mondial: Floyd Mayweather - Manny Pacquiao. Cum până sâmbătă mai sunt doar câteva zile, filipinezul a sosit deja în Las Vegas. Şi a făcut-o în stil mare.