Unul dintre cele mai importante avantaje ale sporturilor pe care le poţi practica iarna este acela că îţi protejează inima şi te ajută să previi bolile cardiovasculare prin faptul că simpla prezenţă a zăpezii te face să depui mai mult efort. Există c
Numeroase studii au arătat că unii compuşi – aditivi, aminoacizi, îndulcitori – sunt factori declanşatori ai durerilor de cap. Desigur, nu toate persoanele au aceeaşi sensibilitate faţă de astfel de substanţe. Dacă ai observat că te doare capul după
Când durerile de gât se instalează, este clar că mai este un pas până la răguşeală. Pentru aceasta, ia un ceai de nalbă de camp, dimineaţa şi seara. Se pot face şi comprese cu nalbă stropită cu rachiu şi puse la gât. Răguşeala ar trebui să dispară du
Unghiile foarte deschise la culoare pot să indice anemie. Unghiile gri-albăstrui pot fi semnul unei boli de inimă, iar petele maronii, semn de psoriazis.
Ficatul gras sau steatoza hepatică este una dintre cele mai frecvente boli hepatice. Boala apare la persoanele obeze, care suferă de diabet sau care consumă alcool în exces.
Mănâncă puţin şi des
Dacă ai ţinut şi postul Crăciunului, în acest fel îţi vei antrena metabolismul să facă faţă mâncărurilor grele.
Odihneşte-te
Dacă eşti obosit sau stresat, nici digestia nu se face corect şi pot apărea diverse probleme.
Nu abu
Aerul sărat stimulează eliminarea secreţiilor de la nivelul bronhiilor şi, odată curaţată zona se reduc inflamaţiile şi iritaţiile prezente pe căile respiratorii. Prin inhalarea aerosolilor salini, care sunt absorbiţi şi de piele, se rezolvă mai mult
Decembrie este luna schimbărilor şi a exceselor alimentare. Ne punem la mare încercare organismul. Să nu uităm însă cât este de importantă pentru sănătatea noastră o alimentaţie pe cât posibil echilibrată şi o viaţă activă, chiar şi în perioada sărbă
Pentru a calma crampele musculare şi pentru a ameliora neplăcutele dureri de cap este bine să apelezi la ceaiul din coji de ceapă. Bea zilnic un ceai preparat dintr-o linguriţă de coji de ceapă, care se infuzează timp de 10 minute, în 200 ml de apă f
Pentru a scăpa de durerile de cap care însoţesc răceala şi gripa, foloseşte uleiul esenţial de mentă. Datorită conţinutului de mentol, te poate ajuta şi să ameliorezi durerile de gât cauzate de problemele de sănătate specifice sfârşitului de an. Pune
Psoriazisul este provocat, în primul rând, de stres, de stările de agitaţie, de infecţii (cum ar fi amigdalita), anumite medicamente (ibuprofen, betablocante, litiu), expunere prelungită la soare, consum de alcool şi fumat. Deşi nu este o boală conta
Când au de-a face cu un focar infecţios, ganglionii contribuie la producţia de anticorpi, pentru a lupta cu agenţi patogeni, bacteria sau virusuri, ajungând să se inflameze. Ganglionii inflamaţi pe o perioadă mai mare de 2-3 săptămâni impun un consul
Jucăriile care au etichete cu instrucţiuni şi avertismente sunt cele mai potrivite pentru copii. Simbolul Comunităţii Europene (CE) prezent pe eticheta sau pe cutia produsului reprezintă garanţia că acesta îndeplineşte condiţiile Directivei pentru Si
Cristaloterapia sau terapia cu pietre preţioase nu înlocuieşte medicina tradiţională, ci ajută ca tratamentul să fie mai eficient. Această terapie pare a avea un efect placebo, căci mulţi dintre bolnavi se vindecă datorită încrederii pe care o au în
Salata de sfeclă roşie este garnitura perfectă pentru fripturi, însă aceasta aduce şi numeroase beneficii sănătăţii noastre. Specialiştii au demonstrat că pigmentul roşu din sfeclă ajută organismul în lupta împotriva cancerului.
Potrivit unui studiu, timpul petrecut la soare ajută la scăderea tensiunii arteriale. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Edinburgh au descoperit că razele ultraviolete aduc beneficii hipertensivilor.
Friguroşii ar putea trăi mai mult. Cel puţin asta afirmă specialiştii americani de la Universitatea din Washington, SUA. Oamenii de ştiinţă sunt de părere că aceleaşi schimbări hormonale care conservă energia şi căldura organismului prin încetinirea
Formă simplă de terapie prin atingere, masajul ajută la relaxarea generală a organismului, combătând cele mai mult tipuri de dureri. Este bine ca masajul să fie făcut de un terapeut, care indică şi dacă există sau nu contraindicaţii pentru o astfel d
Cele mai sănătoase murături sunt cele preparate în casă, din apă şi sare neiodată, păstrate în vase de sticlă. Este recomandat ca murăturile cu oţet să fie consumate cât mai rar, deoarece doar murăturile cu sare conţin acizi lactici.
Cu toate că mineralul previne apariţia osteoporozei şi a fost asociat cu scăderea presiunii arteriale şi cu reducerea riscului de cancer colorectal, cercetătorii susţin că poate avea şi efecte negative asupra organismului.
Alimentaţia în funcţie de grupele de sânge promovează alimentele proaspete şi le exclude pe cele post-procesate care au invadat magazinele. De asemenea, se exclud din alimentaţie cafeaua, ciocolata şi fast-food-urile. Un lucru rău este acela că acest
Principiile ayurveda, medicină veche din India, se bazează pe 3 tipuri de energii: Vata (aer), Pitta (foc) si Kapha (apă-pământ). Astfel, dieta fiecărei persoane trebuie adaptată în funcţie de tipul energiei în care se încadrează. În ayurveda există
Diabetul zaharat de tip 2 este determinat de factori genetici, dar şi de obezitatea abdominală, de stres şi de un stil de viaţă sedentar. Însă semnele specifice diabetului de tip 2 (precum urinarea frecventă şi ingerarea unei cantităţi mari de alimen
În jumătate din cazurile de prediabet, se poate dezvolta diabet zaharat de tip 2 în următorii 5-10 ani. Vorbim despre prediabet atunci când nivelul zahărului din sânge este mai mare decât cel normal, dar mai mic pentru a putea fi pus diagnosticul de