Dan Air anunță extinderea rețelei din București cu patru noi destinații, Amman, Erevan, Tbilisi și Aleppo, începând cu 1 iulie 2026, consolidându-și poziția în Europa de Est, Caucaz și Orientul Mijlociu.
O linie feroviară închisă de peste trei decenii, cu potențial pentru sezonul estival, dar ignorată ani la rând, este redeschisă. Bucureștenii primesc astfel o alternativă rapidă pentru minivacanța de 1 Mai: un tren 100% românesc
Lisa Kudrow a făcut o dezvăluire surprinzătoare despre veniturile pe care distribuția serialului „Friends” le încasează și astăzi, la două decenii de la finalul producției. Actrița a recunoscut că sumele provenite din drepturi de autor
Consumul zilnic de fructe și legume este considerat esențial pentru o alimentație echilibrată, însă nu toate au același impact asupra sănătății, întrucât modul de cultivare și manipulare poate influența semnificativ calitatea lor.
Scumpirile la carburanți continuă într-un ritm alert, după o scurtă perioadă de ieftiniri. Marile companii din domeniu au operat din nou majorări, începând de luni, iar azi prețurile au crescut din nou.
Numărul prezentărilor la urgență pentru mușcături de căpușe a crescut cu aproximativ 30% față de sezonul trecut, însă specialiștii atrag atenția că riscurile sunt frecvent exagerate. Medicul Adrian Marinescu
Sora Frances Piscatella nu vorbește despre recorduri, ci despre sens. Cea mai vârstnică călugăriță din lume, potrivit Guinness World Records își spune povestea cu o simplitate dezarmantă.
„Diavolul se îmbracă de la Prada 2” a avut premiera la Londra într-un eveniment spectaculos care a reunit întreaga distribuție originală și noile nume ale producției. Starurile au defilat pe covorul roșu într-o atmosferă considerată de presă drept una „electrizantă”
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea pentru prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care îl preced, într-un demers legislativ care vizează întărirea protecției victimelor violenței domestice.
Vânzările Dacia au înregistrat o scădere abruptă, marcând cel mai slab nivel din ultimele două decenii pe piața locală. Potrivit Observator, declinul nu afectează doar producătorul autohton, ci întreg sectorul auto din România.
Prețurile carburanților din România au coborât la început de săptămână la cele mai mici niveluri din ultima perioadă. Benzina și motorina se apropie din nou de pragurile de dinaintea escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
Rumen Radev, fost președinte al Bulgariei, a câștigat alegerile parlamentare, într-un scrutin ale cărui rezultate ar putea reconfigura profund scena politică de la Sofia. Rezultatul depășește estimările sondajelor
Autorităţile au intervenit duminică seară la Corbu, după semnalarea prin 112 a unui obiect suspect aflat în apropierea plajei. La faţa locului au ajuns poliţişti din Năvodari, care au identificat un obiect ce semăna
Încărcarea telefonului a devenit un gest automat, făcut fără prea multă atenție la consecințe. Deși pare cea mai sigură opțiune, menținerea bateriei la capacitate maximă pentru perioade lungi nu este lipsită de efecte. Producătorii au integrat deja funcții menite să limiteze
Coiful de la Coțofenești și brățările de aur recuperate din Olanda sunt readuse în România în cadrul unei operațiuni coordonate între autoritățile române și cele olandeze. Piesele, furate de la Muzeul Drents, au fost recuperate recent
Un copil de șapte ani din Marea Britanie a ajuns în stare gravă la spital după ce a primit, fără să știe, o doză periculoasă de vitamina D dintr-un lotcu probleme. Medicii s-au temut inițial de un diagnostic mult mai grav
Banca Naţională a României a anunțat, marți 14 aprilie, reluarea cercetării statistice privind finanțarea și consumul gospodăriilor, realizată împreună cu Institutul Naţional de Statistică. Studiul, coordonat la nivel european,
România a obținut locul I în Europa și locul al doilea la nivel mondial la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete 2026, într-o competiție ce a reunit 247 de concurente din 66 de țări.
La Casa Albă a avut loc un episod neobișnuit, în care președintele Donald Trump a primit personal o comandă de la McDonald’s livrată prin curier. Momentul, aparent banal, a fost transformat într-un eveniment de presă improvizat, desfășurat chiar la ușa Biroului Oval
Administrația Națională de Meteorologie anunță o evoluție contrastantă a vremii în următoarele patru săptămâni. După un debut de aprilie cu temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei, vremea va oscila treptat
Noaptea de Înviere va aduce un regim termic mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, la nivel naţional şi în Bucureşti, însă începând din prima zi de Paşte, valorile termice maxime vor consemna o uşoară creştere
Peste 3,8 milioane de români vor primi în această săptămână alocațiile pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție aferente drepturilor pentru luna martie 2026.
O joacă simplă s-a transformat într-o tragedie cumplită în Vista Hermosa, Columbia. Doi frați, opt și cinci ani, au murit după ce s-au ascuns în congelator, iar capacul s-a închis peste ei. Părinții i-au găsit inerți când
Primăvara întârzie să îşi facă simţită prezenţa în România. Meteorologii anunţă o răcire accentuată în toată ţara. În Săptămâna Mare, cerul va fi înnorat și va ploua mult, iar in numite zone ploaia se va transforma în lapoviță.
O zi liniștită de Paște s-a transformat într-o tragedie în nordul Germaniei. Un copac de 30 de metri s-a prăbușit peste participanții la o vânătoare de ouă, ucigând o mamă de 21 de ani, fiica ei de 10 luni și o adolescentă de 16 ani.
Unul dintre cei mai influenți creatori de conținut din zona tech a surprins comunitatea online cu o achiziție spectaculoasă. Cu peste 17 milioane de abonați, Linus Sebastian a anunțat că și-a cumpărat propriul avion.
Vara 2026 se anunță schimbătoare, între soare, ploi și scurte valuri de caniculă, dar și nopti cu temperaturi neobisnuit de scăzute. Un calendar centenar oferă o prognoză pentru lunile iunie, iulie și august, cu informații care ar putea interesa iubitorii de vacanțe, grădinărit și excursii în aer li
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români aflați în Grecia sau în tranzit că autoritățile elene au emis cod roșu de vreme severă pentru zilele de miercuri și joi. Sunt prognozate precipitații abundente
Un tren din România a stabilit un nou record de viteză pe un tronson de cale ferată. A parcurs 169 de kilometri în 81 de minute, cu trei opriri. Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură au anunțat