În comunicare, limbajul corpului joacă un rol la fel de important ca vorbirea în sine. Ceea ce spui poate fi interpretat în alt mod dacă limbajul nonverbal sugerează ceva diferit de ceea ce transmiţi prin vorbe.
Unele semne zodiacale îi pot infuenţa pe nativii lor să comită crime în serie. Astologi sunt de părere că zodiile îi fac pe unii mai însetaţi de răzbunare sau mai predispuşi la manifestări violente.
Când vor să scape de kilograme în plus, cei mai mulţi dintre noi avem tendinţa de a ne începe cu exerciţiile cele mai cunoscute, care au devenit populare, dar care nu sunt şi cele mai eficiente. Multe dintre acestea s-au dovedit a fi chiar periculoase. De aceea, antrenorii personali îi scot din rutina celor pe care îi ajută să aibă o formă fizică bună şi să rămână sănătoşi.
O sănătate fizică bună îţi menţine şi o stare de spirit excelentă. Uneori, însă, este uşor să treci cu vederea simptomele minore. Durerile trecătoare sau micile erupţii pe piele par lipsite de importanţă şi pot fi ignorate, iar o vizită la medic ajunge să fie amânată o lungă perioadă de timp.
Disputele dintre celebrităţi captivează publicul, dar şi prieteniile atrag admiraţia multora, în ciuda faptului că produc mai puţin zgomot şi sunt mai puţin vizibile.
Există ceva ce place oricui la o emisiune sau la un spectacol care se desfăşoară în direct: orice se poate întâmpla în timpul live-ului. Acesta este ceea ce le face atât de incitante şi unice.
În anii '80 şi începutul anilor '90, Meg Ryan era o actriţă cunoscută pentru o serie de filme de mare succes, dintre care câteva au devenit clasice. În ultimii ani însă, a evitat lumina reflectoarelor.
Privite din exterior, concursurile de frumuseţe pot părea a fi destul de ciudate. Peste ani, acestea au devenit o parte a culturii moderne în multe părţi ale lumii.
Exerciţiile fizice nu pot lipsi dintr-un program de slăbit. Chiar şi 10 minute de mişcare pe zi te ajută să fii în formă fizică bună, dar şi să-ţi reduci riscul de a suferi de boli de inimă. Din păcate, mulţi sunt tentaţi să renunţe rapid la acestea. Muzica ar putea să-i convingă să nu renunţe atât de uşor.
Au lumea la picioare în prezent şi sunt înconjurate de admiratori oriunde se duc. O parte din starurile care strălucesc acum pe marile scene n-au avut norocul de a fi descoperite rapid şi au fost nevoite să ia slujbe obişnuite. În unele cazuri, s-au dovedit de atunci nonconformiste ceea ce le-a adus concedierea în timp scurt.
Cei mai mulţi dintre noi îşi petrec ziua stând aşezaţi fie când lucrăm, fie în timpul liber. S-ar putea să nu-ţi dai seama că felul în care stai le poate spune celor din jurul tău câte ceva despre personalitatea ta.
În combaterea afecţiunilor cardiovasculare, sunt recomandate mai mult tipuri de alimente cu efecte benefie pentru inimă. Nu este vorba doar despre legume şi fructe.
Cei născuţi la trecerea de la un semn zodiacal la altul resimt influenţa ambelor zodii, dar mai ales a aceleia în care se afla Soarele la momentul naşterii lor. Descoperă celebrităţile născute la cuspidă, la graniţa dintre două zodii.
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea mâinilor începe să se rideze şi are nevoie de o mai bună hidratare. Câteva tratamente făcute în casă întârzie apariţia semnelor îmbătrânirii sau le estompează pe cele deja existente.
Oboseala aduce nu doar o putere mai mică de concentrare, ci şi alegeri culinare complet nesănătoase şi o dorinţa mult diminuată de a face mişcare. Iată de ce antrenorul britanic de fitness Joe Wicks crede că, dacă vrei să slăbeşti, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să acorzi prioritate somnului.
Sunt cunoscute pericolele consumului de aluat de prăjituri necopt, dar ştiai că există o mulţime de alte alimente care îţi pot face rău sau nu-ţi oferă atât de multe elemente nutritive dacă sunt mâncate crude?
Limba ieşită în colţul gurii este adesea dovada concentrării unui copil. Chiar şi adulţii îşi scot sau apasă limba pe cerul gurii în timpul sarcinilor deosebit de dificile. Oamenii de ştiinţă au avut curiozitatea să cerceteze care este conexiunea dintre gândirea profundă şi scoaterea limbii.
O dietă echilibrată aduce beneficii creierului, dar şi sistemului cardiovascular. Un nou studiu a descoperit că aceia care consumă anumite alimente ar putea trăi mai mult.
La fel ca elefantul african, care trăieşte în turme conduse de femele, există şi comunităţi umane care şi-au ales lideri dintre femei. Aceste femei sunt loiale, inteligente.
Nu-i uşor să-ţi păstrezi frumuseţea. Cele mai frumoase femei din istorie nu s-au născut aşa şi au acceptat ritualuri dintre cele mai bizare pentru a fi atrăgătoare.
Alimentele au efecte variate asupra saţietăţii. În timp ce senzaţia de foame este atinsă după un aport de 200 de calorii dintr-un piept de pui sau de unul de 500 de calorii dintr-o felie de tort, cea de-a doua alegere te poate îngrăşa. Opţiunile alimentare care îţi menţin saţietatea mai mult timp sunt şi cele care au mai puţine calorii.
Mirosurile şi zgomotele neobişnuite fac parte din viaţă, numai că, atunci când acestea apar în interiorul casei, pot semnala probleme. Amânarea rezolvării acestora te poate cost mai mult şi te expune la tot felul de pericole.
Căsătoria este o provocare de a găsi armonie şi echilibru, mai ales după ce apar copiii. Este greu să te aştepţi ca o persoană să anticipeze ce ai nevoie şi să-ţi îndeplinească visele. Celebrităţile, firi sensibile, ştiu cel mai bine cât de dificil este să fie înţelese.
Odată cu înaintarea în vârstă, simţi că memoria ta nu mai este atât de bună. Te-ar putea ajuta o anumită băutură pe care mulţi dintre noi o alegem în fiecare dimineaţă.
Un nou vaccin de rapel combinat contra COVID-19, gripei şi virusului respirator sinciţial este posibil să fie lansat din toamna anului viitor, după cum a declarat recent firma farmaceutică americană Moderna.
Unii părinţi celebri sunt extrem de stricţi şi le limitează accesul la tehnologie copiilor sau se concentrează pe disciplinarea acestora. Alţii aleg o abordare mai relaxată, dar nu neapărat în sensul că-i răsfaţă, ci mai degrabă le oferă libertatea de a lua decizii.
Odată cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, extrem de contagioasă, îmbolnăveşte deja zeci de mii de români, experţii în sănătate publică ne obligă să renunţăm la măştile de pânză şi ne încurajează să purtăm măşti mai eficiente, profesionale, FFP2 (N95 sau KN95).
Un tip relativ nou de ciocolată, al patrulea din câte au fost create, are culoare roz pal şi este numită ciocolată Ruby. Alături de ciocolata amăruie, cu lapte şi albă, cea roz începe să cucerească iubitorii de deserturi fine. Spre deosebire de celelalte sortimente, acesta aduce o serie de efecte benefice, precum cel antiviral.
Îngroşarea taliei din cauza acumulării grăsimii viscerale poate fi semnul unui risc crescut de a avea diverse probleme de sănătate. Un anumit aliment consumat la micul dejun poate să fie un aliat împotriva depunerii acestor grăsimi.
În ciuda faptului că vara temperaturile pot ajunge la 30 °C, în oraşul rusesc Oymyakon din Siberia, un loc total îngheţat iarna, locuitorii trebuie să înfrunte chiar şi -62 °C, valori înregistrate recent. Iată ce provocări întâmpină au aceşti oameni şi cum e viaţa lor în cel mai rece oraş din lume!