Ce se petrece cu adevărat în corpul tău dacă obişnuieşti să-ţi rozi unghiile

Ce se petrece cu adevărat în corpul tău dacă obişnuieşti să-ţi rozi unghiile

Ultima actualizare:
1 67954 original jpg jpeg

Roaderea unghiilor, numită onicofagie în termeni medicali, poate fi un obicei greu de alungat, dar poate fi şi dureros. De cele mai multe ori s-ar putea să nu-ţi dai seama în mod conştient că faci acest lucru, deşi consecinţele sunt destul de evidente.

Obiceiul roaderii unghiilor lasă urme greu de trecut de vederea: pielea deteriorată în jurul unghiei, dureri. De asemenea, creşte riscul de infecţie din cauza faptului că se ajunge la apariţia unor răni deschise.  Onicofagia afectează şi alte părţi ale corpului şi poate duce la probleme dentare. Având în vedere că mâinile, degetele în special reprezintă cele mai frecvente locuri în care se pot găsi germeni, este inevitabil ca aceşti germeni să ajungă la nivelul gurii. De asemenea, creşte riscul de a contracta diverse virusuri, inclusiv cel gripal sau SARS-CoV-2.

Se pot declanşa infecţii

Viroza, gripa, COVID-19 nu sunt singurele boli pe care le poţi face dacă obişnuieşti s¬ă-ţi rozi unghiile. Potrivit publicaţiei „Time”, bacteriile numite enterobacteriacee se găsesc adesea pe mâini după ce acestea au intrat în contact cu o suprafaţă murdară. Aceste bacterii, inclusiv salmonella şi E. coli, se dezvoltă sub unghii. Dacă îţi rozi unghiile, acestea sunt apoi transferate în gură şi intestine, ducând la o infecţie gastrointestinală care se manifestă prin diaree, dureri abdominale şi vărsături.

O altă infecţie bacteriană comună celor care îşi rod unghiile se numeşte paronichia. Aceasta apare pe pielea din jurul cuticulei sau pe părţile laterale ale unghiei şi, de obicei, se manifestă prin inflamarea locului afectat. Infecţia bacteriană este cauzată de o rupere a pielii. Prin acea zonă pot pătrunde bacterii precum Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenese, Pseudomonas şi alţi agenţi patogeni, ca virusul herpetic.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
young woman drinking coffee talking phone cafe jpg
puzzled uncertain young woman man look with doubtful expressions camera try make decision jpg
shutterstock 2455655891 jpg
shutterstock 2285563585 jpg
Femeie trecuta de 40 de ani jpg
Condimente jpg
Pisica stresata jpg
culoarea norocoasa jpg
image
image