Moartea lui George Floyd, un cetăţean afro-american de 46 de ani, care și-a găsit sfâșitul călcat în picioare de un polițist din Minneapolis, a stârnit un val de revolte în Statele Unite ale Americii. Polițistul care a stat câteva minute cu piciorul pe capul și gâtul bărbatului, până acesta și-a dat ultima suflare era cunoscut ca un angajat violent, pe numele său fiind făcute mai multe plângeri de-a lungul timpului. Cazul lui George Floyd nu este unul singular, iar cetățenii sunt de părere că pe
Nici nu s-a stins ecoul fotografiei de vineri (29 mai), în care Ludovic Orban și câțiva colegi miniștri apar la un șprinț, în biroul premierului, la Palatul Victoria, că o nouă imagine cu același păcat, fumatul în instituții publice, circulă din nou pe Facebook. Culmea, chiar azi, 31 mai, când Organizația Mondială a Sănătății celebrează Ziua Mondială fără Tutun.
Situație incredibiă în Buzău. Cinci persoane, membre ale aceleiaşi familii, au fost infectate cu coronavirus după ce o tânără însărcinată în luna a opta a fost consultată de un medic ginecolog, care ulterior a fost confirmat cu COVID-19.
Azi, 31 mai, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 124 de cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore, fiind cel mai bun bilanț de la începutul pandemiei. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că România se află pe o pantă descendentă a îmbolnăvirilor.
Doi dintre cei mai frumoși îndrăgostiți din showbiz-ul autohton au trecut recent la un alt nivel, acela de părinți. Gina Chirilă a născut o fetiță pe 25 mai, iar tăticul Bogdan Vlădău recunoaște că deja toată lumea lui s-a schimbat.
NASA şi SpaceX au lansat sâmbătă, la ora 22.22 (ora României), în premieră, un echipaj uman la bordul capsulei Crew Dragon, dezvoltată de compania lui Elon Musk, către Staţia Spaţială Internaţională. Lansarea fusese programată iniţial pentru miercuri, 27 mai, dar vremea a fost nefavorabilă. Este prima dată în ultimii nouă ani când NASA trimite astronauţi pe orbită de pe teritoriul SUA.
Cinci membri ai Guvernului au fost amendaţi ca urmare a fotografiei apărute în spaţiul public în care premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan şi miniştrii Lucian Bode, Virgil Popescu şi Bogdan Aurescu nu aveau mască de protecţie, iar unii şi fumau, într-un birou din clădirea Guvernului. Poza virală a fost făcută cu ocazia zilei de naştere a premierului. Toate amenzile au fost achitate.
O angajată CFR din Galați a trecut prin clipe de groază, desprinse parcă din filmele de groază, în dimineața zilei de sâmbătă, 30 mai. Un tânăr a încercat să o violeze si să o tâlhărească. Nemulțumit de faptul că femeia s-a luptat pentru a scăpa, bărbatul a incendiat biroul în care femeia lucra și a fugit de la fața locului înainte ca polițiștii să sosească la gară.
O anomalie medicală i-a surprins pe medicii din Carolina de Sud. O fetiță din Statele Unite ale Americii s-a născut cu două guri funcționale. Afecțiunea este una extrem de rară, doar 35 de cazuri de acest fel fiind raportate la nivel global, în ultimii 120 de ani.
Elena Ionescu (32 de ani) se numără printre cei patru finaliști care se luptă pentru premiul cel mare al competiției Survivior, în valoare de 250.000 de euro. Timp de cinci luni ea s-a aflat departe de băiețelul ei, care avea doar un anișor și patru lunim atunci când solista a decis să accepte provocarea vieții sale. Iată ce intenționează Elena să facă cu cei 250.000 de lei dacă va fi cea care va strânge cele mai multe voturi din partea publicului.
Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii emisiunii Survivor! Sâmbătă, 30 mai, ei au avut ocazia de a-şi vota favoritul care a devenit astfel marele câştigător al premiului de 250.000 de lei, după cinci luni de competiţie intensă. Telespectatorii au decis, prin vot, cine a meritat să câştige concursul, iar alegerile pe care le-au avut de făcut nu au fost deloc uşoare! Elena Ionescu a fost cea care a obţinut cele mai multe voturi şi cei 250.000 de lei.
Premierul Ludovic Orban a fost amendat pentru fumat în spaţiu închis şi pentru nepurtarea măştii, în urma publicării fotografiei din 25 mai, de la întâlnirea informală de la Guvern, în care apare fumând în biroul din Palatul Victoria.
În urmă cu o săptămână, Margherita de la Clejani a fost protagonista unui episod care a adus multă nefericire atât ei, cât și părinților. Fiica lăutarilor a provocat un accident, iar potrivit polițiștilor ea consumase substanțe interzise înainte de a urca la volan. În ciuda faptului că testele de la IML au depistat anumite substanțe ilegale, Margherita și tatăl ei susțin în continuare că nu poate fi vorba de așa ceva. Mai mult decât atât, obosită să citească informații neadevărate despre ea, Mar
Ordinul comun emis de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu privire la regulile de derulare a activităţilor culturale după data de 1 iunie a fost publicat în Monitorul Oficial, vineri seară. Documentul prevede reguli generale - care privesc angajaţii şi angajaorii, dar şi relaţia cu publicul, dar şi reguli pentru deschiderea bibliotecilor, a librăriilor, pentru reluarea producţiei cinematografice, pentru evenimentele în aer liber şi pentru evenimentele de
George Floyd, în vârstă de 46 de ani, şi-a găsit sfârșitul sub genunchii unui polițist din Minneapolis, după ce o angajată a magazinului în care bărbatul intrase a sunat la poliție, suspectând că el a plătit produsele cumpărate cu bani falși. Oamenii legii sosiți la fața loculi au dat dovadă de o cruzime greu de imaginat, iar unul dintre polițiști l-a pus la pământ și s-a urcat cu genunchii pe gâtul bărbatului. Imun la rugămintea acestuia de a-l elibera, polițistul i-a curmat viața. Toți prieten
Revista americană Forbes, care i-a acordat lui Kylie Jenner titlul de cea mai tânără miliardară, a decis să i-l retragă. Vedeta, deținătoarea a unui adevărat imperiu cosmetic, este acuzată de faptul că a mințit referitor la averea sa. Mai mult decât atât și mama ei este învinuită pentru că ar fi oferit declarații false pentru a apăra renumele brandului creat de Kylie. Deranjată de acuzațiile aduse, Kylie le-a infirmat cu vehemență.
Încep să se rezolve din necunoscutele care gravitau, vineri seara (29 mai), în jurul pozei cu șprițul din biroul lui Ludovic Orban. Cine a făcut fotografia? Când și cine mai era în încăpere?
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că epidemia de coronavirus se află pe o pantă descendentă în România, este controlabilă și se pot pregăti noi măsuri de relaxare, după data de 15 iunie. Dacă totul merge bine, în august ne-am putea întoarce la o viață de „cvasi-normalitate”. Este momentul în care s-ar putea renunța chiar și la măștile de protecție.
Cea mai rostogolită poză pe Internet la ora actuală a stârnit reacții din toate taberele politice. În timp ce PSD-iștii îl ironizează pe premier, dar și îi cer demisia, colegii de partid ai lui Ludovic Orban își apără șeful. "Prea o fac unii de sfârşitul lumii", spune consilierul personal al premierului.
Noile măsuri de relaxare, care se vor aplica de la 1 iunie, sunt incluse într-un act normativ publicat vineri seară (29 mai) în Monitorul Oficial. Se redeschid terasele, plajele, se reiau transporturile și competiţiile sportive, însă există reguli și pentru clienți, și pentru patroni, și pentru angajați.
Pandemia de coronavirus a schimbate regulile emisunii "Românii au talent". După 15 săptămâni de preselecţii, în care au fost prezentate evoluţii ale concurenţilor înregistrate înainte de declanşarea pandemiei, pe 22 mai ar fi trebuit să înceapă etapa live-urilor. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil din cauza condițiilor actuale, însă organizatorii au recurs la o soluție inedită pentru ca telespectatorii să se bucure de spectacol. Ei au avut ocazia de a-şi alege preferatul dintr-un număr de
Rivalii politici ai lui Ludovic Orban se întrec în ironii, pe Facebook, după ce fotografia cu șprițul de la Guvern a devenit virală. Fostul premier Victor Ponta face și o listă cu regulile pe care șeful Guvernului și colegii lui le încalcă.
Într-o declaraţie pentru Mediafax, premierul Ludovic Orban susţine că nu a văzut poza în care apare cu ţigara în mână şi cu berea în faţă, în biroul său de la Palatul Victoria.
Viralul serii de vineri nu vine de la finala "Românii au talent" (PRO TV), ci tot de pe Facebook, unde circulă o fotografie în care apar mai mulți membri ai Guvernului, alături de șeful lor, Ludovic Orban. Aceștia se tratează cu alcool, cu tutun, fără măști de protecție și fără distanțarea socială pe care au impus-o populației.
Actrița Eugenia Șerban, diagnosticată anul trecut cu două tipuri de cancer, a oferit o lecție de putere și de curaj după ce a decis să-și facă publică povestea. A trecut prin chinuri inimaginabile, a suferit o intervenție chirurgicală care a durat 12 ore și jumătate, iar acum a decis să împărtășească experiența ei, pe care a gestionat-o cu demnitate.
Nu i se adresează cu "dumneavoastră" și nici ”tată” nu îi spune. Cristian Boureanu și tatăl iubitei lui par mai degrabă frați, nicidecum viitor ginere și socru. Laurențiu Dincă a împlinit zilele trecute 51 de ani și s-a serbat cu fast, în Capitală.
Încă puţin şi trecem la sandale şi papuci! În cazul în care călcâiele tale nu sunt în cea mai bună formă, atunci ele trebuie reparate. Iată câteva remedii eficiente, pe care le poţi prepara acasă!
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat joi Hotărârea nr. 26, care cuprinde toate măsurile de relaxare care intră în vigoare de la 1 iunie. Vom putea merge la terase, la plajă și vom putea viziona spectacole.
Modelul american Chrissy Teigen, soţia cântăreţului John Legend, a luat o decizie radicală pe care a făcut-o publică prin intermediul unui mesaj încărcat pe pagina personală de Instagram, care este urmărită de peste 30 milioane de utilizatori. Chrissy a decis să renunțe la implanturile mamare, după 14 ani.
Bucurie imensă în cuplul Liviu-Vârciu-Anda Călin. Cei doi au devenit părinți pentru a doua oară, după ce iubita lui Liviu Vârciu a născut în mare secret. Surse de încredere au confirmat pentru Click! că familia s-a mărit cu un băiețel.