Bărbaţii percep femeile care se îmbracă în roşu mult mai seducătoare, dar şi mai disponibile din punct de vedere sexual, potrivit unui studiu american.
Alergiile de sezon afectează atât oamenii, cât şi animalele de companie. Câinii şi pisicile pot reacţiona exagerat la o serie de alergeni, ca praful sau acarienii.
Consumul moderat de bere reduce riscul apariţiei calculilor renali, datorită efectului diuretic şi conţinutului mare de apă, potrivit unui studiu realizat de către Departamentul de Nutriţie al Şcolii Publice de Sănătate Harvard.
Studiile efectuate de-a lungul timpului au dovedit că o astfel de formă de mişcare nu afectează gleznele, genunchii şi articulaţiile coloanei vertebrale în timpul alergării şi practicării aerobicului.
Foarte multe persoane petrec nenumărate ore în faţa calculatorului sau a televizorului, iar acest obicei duce automat la apariţia afecţiunilor oftalmologice. Însă, o dietă sănătoase are un rol important în protejarea vederii.
Cercetătorii susţin că atunci când depunem efort fizic, stimulăm înnoirea mitocondriilor (elemente celulare care produc energie în corp) în muşchi. Această “avalanşă” de energie ajută creierul să lucreze mai repede şi mai eficient.
Femeile care au una sau mai multe pisici au un risc mai mare de a suferi de afecţiuni psihice, care le pot determina să facă acte necugetate ce le-ar pune în pericol viaţa.
Pe lângă faptul că previn şi tratează constipaţia, fibrele prelungesc senzaţia de saţietate pentru mai mult timp, ducând la un consum mai mic de calorii.
Gustos şi aromat, pepenele roşu este o gustare sănătoasă care are numai efecte pozitive asupra organismului. În cele ce urmează află la ce este bun acest fruct bogat în apă!
Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv afirmă că femeile care ţin dietă tind să consume mai puţine calorii şi, implicit, mai puţine grăsimi la micul dejun.
Datorită conţinutului bogat în acid citric, în vitamine şi minerale, lămâia verde îmbunătăţeşte digestia, elimină toxinele, fortifică organismul, previne acumularea kilogramelor cauzate de un metabolism defectuos, întăreşte oasele, acţionând astfel n
Lipsa somnului poate duce la apariţia stării de anxietate, afirmă autorii unui studiu american care evidenţiază legătura specială dintre somn şi hiperactivitatea emoţională.
O caisă asigură organismului aproximativ 50% din necesarul zilnic de provitamina A şi numeroase vitamine şi minerale necesare pentru menţinerea stării generale de sănătate.
Aşadar, după fiecare program de exerciţii fizice este recomandat să se consume alimente bogate în proteine deoarece aceşti nutrienţi produc aminoacizii care au rolul de a reface ţesuturile musculare afectate în timpul antrenamentului.
Apa de trandafiri, rezultată din distilarea petalelor de trandafiri, are beneficii importante asupra pielii şi părului. În cele ce urmează află cum te poţi folosi de această soluţie parfumată!
Cercetătorii de la Universitatea McMaster din Ontario afirmă că atât greutăţile mici, cât şi cele mari pot tonifia şi dezvolta muşchii în aceeaşi măsură.
Nectarinele se numără printre acele fructe care potolosesc setea pentru o perioadă mai lungă de timp decât atunci când bem rapid o cantitate mare de apă.