Gheaţa este uimitoare, deoarece există atât de multe lucruri pe care le poţi face cu ea. Dar ştiai că poate fi folosită pe faţă şi că funcţionează mult mai bine decât cele mai multe tratamente de lux? Apa îngheţată are foarte multe beneficii asupra pielii.
Pielea are cel mai mult de suferi în sezonul rece, pentru că nivelul scăzut de umiditate duce la uscarea ei, şi care, la rândul său, poate provoca dezvoltarea acneei. Din acest motiv, este extrem de important ca pielea să fie menţinută hidratată pe tot parcursul zilei.
Te gândeşti la numărul mare de petreceri la care trebuie să te duci în perioada următoare? Cu siguranţă, aspectele care te preocupă sunt rochia şi machiajul, ele fiind cele mai importante, dar nu uita că machiajul trebuie să fie rezistent. Iată câteva sfaturi!
Toxinele sunt peste tot. De la fructele pe care le mâncăm şi până la aerul pe care-l respirăm. Acestea pot sta mai mult timp în organism şi să-l afecteze în timp. De aceea, este importantă detoxifierea, mai ales înainte şi după Sărbători, când sunt prezente excesele de mâncare.
Fulgii uscaţi, senzaţia de mâncărime şi mătreaţa au devenit un chin pentru tine? Atunci trebuie să încerci masca de păr pe bază de suc de lămâie, iaurt şi miere, care va curăţa părul, lăsându-l curat şi mătăsos.
Stilul de viaţa şi diferenţele de temperatură duc la scăderea imunităţii, organismul devenind mai slab şi predispus la infecţii şi alte boli cronice. Dar prin menţinerea unui echilibru în alimentaţie poţi să ţii la distanţă toate afecţiunile specifice sezonului rece, şi să te bucuri de Sărbători.
Prăjitura din foi cu miere de albine umplute cu frişcă şi nucă este dulcele perfect pentru Crăciun, mai ales dacă vrei să-ţi surprinzi musafirii. Este un desert special, uşor de preparat şi nu este deloc costisitor.
În fiecare an, de Sărbători, vrem să decorăm casa diferit, pentru că acest eveniment aduce mai multă căldură, bucurie, dar şi spiritul Crăciunului. Toate ornamentele de Crăciun sunt frumoase, ieftine şi uşor de făcut. De aceea, iată câteva idei din care te poţi inspira.
Dacă eşti în căutarea unui produs natural pentru îngrijirea ochilor, mierea este cu siguranţă cea mai bună opţiune. Ştiai că mierea are multe beneficii asupra sănătăţii ochilor şi ajută la tratarea ochilor uscaţi?
Cunoscută şi sub numele de kala namak, sarea neagră de Himalaya este extrasă din regiunile vulcanice din Pakistan şi India, fiind utilizată pentru tratarea mai multor afecţiuni.
Dacă nu ştii ce prăjituri să faci pentru Crăciun, atunci trebuie să încerci „O noapte la Veneţia”. Este un desert delicios, uşor de preparat, care nu necesită foarte mult timp.
Constipaţia este o afecţiune cu un procent destul de ridicat în rândul populaţiei. În plus, este cea care poate duce la dezvoltarea acneei, senzaţiei de oboseală şi îngrăşare. Şi, atunci când din corp sunt eliminate toxinele, sistemul intern va fi din nou în echilibru.
Îţi este mereu frig? Dacă da, atunci este posibil să suferi de deficienţă de vitamina C, fiind cea care ajută la tratarea răcelii. Mai multe studii au arătat că o persoană suferă de gripă şi răceală, cel puţin de două ori pe an pe an, desigur, în funcţie de cât de puternic îi este sistemul imunitar.
Prăjitura Snickers este delicioasă, deoarece are o combinaţie de mai multe blaturi, cremă de caramel, alune, toate fiind acoperite cu un strat generos de ciocolată neagră. În plus, este uşor de preparat, şi este desertul perfect pentru Crăciun.
Bluzele pe gât sunt articolele vestimentare must-have pentru sezonul de iarnă. Ele pot fi găsite în foarte multe modele şi culori, şi, de aceea, pot face parte din ţinutele tale. Ai posibilitatea de a le combina cu blugi, pantaloni, sau fuste, şi pentru a condimenta ţinuta, adaugă un colier.
Conform medicinei tradiţionale chineze, faţa noastră reflectă perfect starea de sănătate şi stilul de viaţă. De aceea, este important ca fiecare dintre noi să ştie ce se întâmplă în organism şi care sunt semnalele pe care corpul încearcă să le trimită.
Secretul pielii fără cusur în sezonul rece constă în ingredientele adăpostite în bucătărie.Pielea necesită iarna mai multă îngrijire şi protejare, deoarece acesta devine mult mai sensibilă. Şi dacă vrei să răsfeţi faţa, încearcă măştile naturale, care au nevoie de doar două ingrediente fiecare.
O întrebare destul de frecventă care apare atunci când o femeie începe să ia pastile contraceptive este dacă provoacă creşterea în greutate. Cu toate că nu există dovezi care să demonstreze, cercetările făcute până în prezent indică că nu există nicio legătură între luarea pastilelor şi îngrăşare.
Chiar dacă ai luat medicamente, încă eşti răcită şi tuşeşti? Ei bine, în aceste condiţii este recomandată o băutură naturală uimitoare, care te vindecă în câteva secunde. Şi cel mai important este că poate fi preparată uşor chiar acasă şi oferă rezultate imediat.
Pentru ca pielea să-şi păstreze frumuseţea şi tinereţea, este esenţial să dormi cel puţin 8 ore. Acestea fac diferenţa între o piele obosită şi una care pur şi simplu radiază. Aşadar, dacă vrei ca pielea să reînvie până la petrecerea de final de an, aplică masca cu aloe vera.
În perioada 15 octombrie – 14 decembrie 2016, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor a organizat a şasea ediţie a campaniei naţionale de informare cu privire la cancerul de sân – „Nu am făcut destul”.
Cafeaua verde a devenit foarte populară în ultima perioadă, şi tot mai multe persoane înlocuiesc cafeaua neagră cu cea verde, despre care se spune că este mult mai aromată. Tu ai încercat-o?
Există mai multe produse care promit eliminarea kilogramelor de pe burtă sau alte zone ale corpului. Dar ai încercat vreodată singurul ingredient care oferă rezultate rapide? Acesta este bicarbonatul de sodiu.
În noul an, fiecare îşi doreşte să aibă mai multe realizări, împliniri şi mai ales, mai mult noroc. De aceea, iată ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte despre zilele cele mai norocoase din prima lună a anului 2017. Nu uita să le notezi!
În fiecare an, Institutul Color Pantone anunţă în luna decembrie care este culoarea anului. În 2016, pentru prima dată au fost selectate două culori în loc de una, roz cuarţ şi albastru seren, nuanţe văzute peste tot. Dar pentru anul 2017 a fost ales verdele crud.
Spiritul Crăciunului nu există dacă casa nu este decorată. Cu toate acestea, nu trebuie să dai foarte mulţi bani pe decoraţiunile şi ornamentele de Crăciun care se găsesc în magazine pentru a crea o atmosferă magică şi redarea unui aspect festiv casei.
Statul picior peste picior este o poziţie foarte comună în majoritatea situaţiilor în care oamenii stau jos. Mulţi o fac în mod automat, dar şi pentru că este o poziţie elegantă şi în acelaşi timp sexy, şi adesea este asociată cu a fi feminină.
Orice femeie de succes care ajunge în vârful piramidei nu uită de calităţile importante care au ajutat-o de-a lungul timpului să ajungă acolo unde este. Şi dacă vrei să ai şi tu o carieră şi viaţă de succes, iată care sunt principalele obiceiurile pe care trebuie să le ai în vedere.
Cu toate că nu există o anumită piesă vestimentară sau un stil care să facă o femeie de succes, hainele pot ajuta foarte mult la crearea unei imagini bune sau mai puţin bune. Psihologul Jennifer Baumgartner a explicat modul în care psihologia determină alegerile noastre în îmbrăcăminte.