Chiar dacă principala lor calitate este aceea de a da un gust bun mâncării, condimentele au şi proprietăţi curative. Iată în cazul căror afecţiuni îţi pot fi de folos!
Vinerea aceasta, 8 noiembrie, împreună cu numărul 45 al revistei „Click! pentru femei”, îţi oferi cartea „Să fii cel mai bun!“ scrisă de Barbara Raylor Bradford, la preţul special de 9,5 lei.
Atunci când trebuie să găteşti fie pentru tine, fie pentru toată familia, planificarea unui meniu săptămânal poate fi o corvoadă. În cele ce urmează, află cum poţi simplifica această sarcină.
Se spune că uneori gesturile tale valorează mai mult decât o mie de cuvinte, iar limbajul corpului îţi poate oferi multe indicii despre persoana cu care vorbeşti.
Prinsă între responsabilităţile zilnice, îndatoririle gospodăreşti şi educaţia copiilor, cu greu îţi mai găseşti timp să mai zâmbeşti. Totuşi, din când în când e bine să te bucuri chiar şi de ce mai scurtă clipă!
Temperaturi mici, libido mare
Poate că la început vei căuta căldura corpului său, dar de îndată ce vei fi în braţele sale puternice cu siguranţă hormonii îţi vor da semnalul că este cazul să încingi puţin atmosfera. Studiile arată că toamna nivelul
Afecţiuni rare, bolile autoimune afectează 20% din populaţia lumii. Simptomele variază, dar anumite indicii te pot pune „în gardă“ pentru a ajunge la doctor.
Hainele parcă au intrat la apă şi-ţi sunt din ce în ce mai strâmte? Nu mai încerca să te amăgeşti şi acceptă faptul că te-ai îngrăşat. Uite cum poţi scăpa de kilogramele în plus în timp record!
Una din două persoane suferă de litiază biliară - adică are pietre la fiere. Chiar dacă afecţiunea e frecventă, nu înseamnă că trebuie neglijată. Iată ce să faci dacă ai pietre la fiere.
Fiecare tip de alimente conţine fie grăsimi bune, numite şi mononesaturate, fie rele, cunoscute drept saturate - fie ambele tipuri. Şi cum grăsimile nu trebuie eliminate de tot din dieta ta, este mai bine să înveţi să le deosebeşti.
Poate că nu este cea mai indicată alegere pentru silueta ta, dar în ultima vreme au început să fie recunoscute din ce în ce mai multe proprietăţi ale acesteia. Iată de ce este bine să consumi ciocolată neagră!
Îţi plac electrocasnicele funcţionale, dar şi de o calitate superioară? Atunci ar trebui să încerci producele Russell Hobbs şi vei fi impresioantă de eficienţa de care dau dovadă.
Probabil ai auzit tot felul de lucruri referitoare la ciclul menstrual. Unele dintre ele sunt mituri, dar altele reprezintă purul adevăr. Ştiai însă informaţiile care urmează?
Ai observat că pe măsură ce înaintezi în vârstă este tot mai greu să ieşi învingătoare în lupta cu kilogramele în plus. Însă câteva trucuri te pot ajuta să-ţi accelerezi metabolismul.
Herpesul este o infecţie cauzată de virusul herpetic. Este extrem de contagioasă, însă dacă ştii la ce plante să apelezi, va fi mult mai simplu să o vindeci. Iată care sunt acestea!
Odată cu scăderea temperaturii ţi se modifică şi starea de spirit. În locul bunei dispoziţii din fiecare dimineaţă, eşti din ce în ce mai posacă. Însă această schimbare se reflectă şi în intimitatea ta?
Ştie cu ce cuvinte să te înveselească atunci când eşti supărată, iar în braţele sale puternice simţi că nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Dacă ar fi să pui pe hârtie de ce ţii la el, ai putea să te rezumi la un singur lucru?
Este bine să introduci în alimentaţia ta cât mai multe fructe şi legume, deoarece acestea reduc riscul de apariţie al diabetului, al hipertensiunii şi al bolilor de inimă. Însă care sunt cele mai bune fructe?
Ori de câte ori vezi un tânăr care îi cedează locul său unei femei mai în vârstă, într-un mijloc de transport, îl priveşti cu mai multă admiraţie. Învaţă-ţi din timp prichindelul să fie manierat şi-i va prinde bine pe viitor!
Stilul de viaţă sedentar şi orele lungi la serviciu, când de-abia te ridici de pe scaun, sunt principalele cauze ale declanşării durerilor de spate. Însă medicina a evoluat atât de mult, încât acum le poţi ameliora fără să recurgi la bisturiu.
Oricât de des te-ai spăla pe dinţi în fiecare zi în cavitatea ta bucală se regăsesc milioane de microorganisme care formează microflora orală. Iată ce nu ştiai despre ele!
Unul dintre cele mai consumate alimente, cartoful îţi poate face mai mult rău decât bine, dacă nu-l prepari aşa cum trebuie. Iată unde greşeşti şi de ce este bine să nu-l excluzi din dieta ta!
Vrei să ai o piele catifelată şi luminoasă cu cât mai puţine eforturi? Atunci apelează la unul dintre următoarele ajutoare din natură şi descoperă cum le poţi utiliza.
Pe lângă febră, nas înfundat şi o stare generală de rău, nici tusea nu-ţi dă pace. Te doare pieptul de la cât ai tuşit şi abia te poţi odihni noaptea. Iată cum o poţi domoli!
În nicio altă dată dulcele târg al Iaşilor nu este mai înţesat de lume ca pe 14 octombrie, când creştini din toate colţurile ţării vin s-o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.