Cancerul este o afecţiune de care suferă din ce în ce mai mulţi oameni din întreaga lume. Diagnosticată la timp şi în urma unui tratament, boala poate fi învinsă.
Atunci când devenim părinţi încercăm să fim cei mai buni pentru cel mic. Unii dintre noi sunt prea protectori, alţii nu. Iată în ce tipologie te încadrezi!
Obişnuieşti să consumi dulciuri în timp ce te gândeşti la relaţia ta? Sau poate preferi să mănânci un sendviş mare în faţa calculatorului în timp ce încearci să rezolvi unele probleme financiare?
În timp ce oamenii asociază, de obicei, singurătatea cu depresia, este important să ştii că depresia este o stare clinică, care nu se caracterizează doar prin nişte simptome de obscuritate şi deznădejdii.
Pe lângă faptul că dă un gust aparte preparatelor culinare, ţelina are numeroase beneficii pentru sănătate. Iată de ce este bine s-o introduci cât mai des în alimentaţie!
Votat de nenumărate ori „cel mai sexy bărbat în viaţă“, George Clooney reuşeşte să cucerească inimile femeilor chiar şi la cei 53 de ani ai săi. Actor şi regizor, este renumit pentru stilul său clasic şi farmecul personal.
Aspectul mâinilor, pielii, gurii sau picioarelor îţi oferă indicii cu privire la deficitul de vitamine din organsim. Iată câteva semne fizice care arată că ai deficienţe nutriţionale.
În perioada octombrie – decembrie 2014 viitorii părinţi care doresc să afle mai multe despre îngrijirea corectă a bebeluşilor pot participa la cursuri gratuite de puericultură.
Ţi se întâmplă deseori să te gândeşti cu regret la perioada când erai copil, la prietenii tăi cu care-ţi petreceai cea mai mare parte a timpului? Te simţi nefericit, fără chef de viaţă şi ţi-e greu să-ţi accepţi vârsta? Specialiştii spun că este posibil să te confrunţi cu criza vârstei de mijloc.
Bolile de inimă ocupă primul loc în lume în ceea ce priveşte mortalitatea. Fiecare boală de inimă are propriul set de factori de risc. De aceea, este important să controlăm factorii comuni care ne pot îmbolnăvi.
Sunt zile în care eşti mulţumită de felul în care arăţi. Dar, se întâmplă să nu-ţi placă tot timpul de ce vezi în oglindă. Vinovat pentru această stare este chiar zahărul, care se găseşte în foarte multe alimente.
Ficatul este unul dintre organele vitale ale organismului care joacă un rol cheie în diverse procese biochimice, cum sunt eliminarea toxinelor din organism, fixarea glucozei şi fierului şi în sinteza colesterolului.
Căderea părului este o problemă care afectează atât bărbaţii, cât şi femeile. De regulă, acest lucru nu indică o problemă serioasă. Dacă însă, observi că zi de zi pierzi multe fire de păr, iată care ar fi motivele pentru care acest lucru se întâmplă.
Suntem înconjuraţi de substanţe cancerigene. De la aerul pe care îl respirăm până la anumite alimente pe care le consumăm, există sute de factori care pot creşte riscul de a ne îmbolnăvi de cancer.
Din când în când este indicat să ne exfoliem pielea pentru a scăpa de celulele moarte şi pentru a-i reda strălucirea. Găseşti la rafurile din magazine fel şi fel de exfoliante pentru corp. Dar, poţi să-ţi faci propriile scruburi chiar la tine acasă.
Durerile de stomac pot fi cauzate de o serie de factori. Printre acestea se numără stresul, fumatul, consumul de alcool, dietele drastice, alergiile, dezechilibrele hormonale.
Cancerul este unul dintre cele mai grave maladii, care afectează atât femeile, cât şi bărbaţii. Din acest motiv a devenit din ce în ce mai important să ştim că alimentele nu doar hrănesc organismul, ci au şi proprietăţi anticancer.
Există multelucruri pe care obişnuim să le facem şi care ne afectează vederea. De la adormirea cu lentilele de contact, până la utilizarea produselor vechi de machiaj. Află ce alte obiceiuri au un impact negativ asupra vederii.
Există pe piaţă numeroase loţiuni şi creme care estompeză cicatricele. Dacă nu doreşti să cheltuieşti mult pe acestea, poţi încerca să le vindeci natural.
S-a dovedit ştiinţific că multe alimente cresc riscul apariţiei cancerului. Iată 6 dintre cele mai nesănătoase produse, pe care este bine să le scoţi din dietă pentru a fi sănătoasă.
Fructele şi legumele te ajută să pierzi în greuate. Aşa că dacă vrei să ai forme de invidiat, încearcă să introduci în dietă alimente pe care le găseşti la tarabele din piaţă!
Semne infecţie urinară. Mergi la baie din jumătate în jumătate de oră, deşi nu ai consumat multe lichide şi te doare spatele şi ai crampe? Este posibil să ai o infecţie urinară.
Îi trimiţi din 5 în 5 minute mesaje iubitului tău sau îl suni la fiecare jumătate de oră, chiar dacă nu ai ce să-i spui? Mai mult decât atât, nu-ţi place să-l vezi că discută şi cu altcineva, când eşti şi tu prin preajmă?
Trecerea de la un anotimp la altul, fluctuaţiile de temperatură şi umiditatea scăzută îţi pot afecta imunitatea. Iată cateva alimente care te apără de boli cronice, care te ajută să ai o imunitate puternică, încetinesc îmbătrânirea şi previn apariţia bolilor.