Şi când urmezi un tratament medicamentos poate apărea halena, din cauza uscării gurii. În această situaţie, este recomandat să mânânci fructe care stimulează producţia de salivă, precum citricele, dar şi merele şi perele. Şi fructele proaspete, consu
Sunt printre cele mai mari păsări călătoare care se întâlnesc în tara noastră. Le vezi de la începutul primăverii şi până toamma în cuiburile lor de pe stâlpi ori chiar pe hornurile caselor.
Noul spital este rezultatul unei investiţii de 1,4 milioane de euro. „Deschiderea noului spital MedLife Titan reprezintă, pe de o parte, răspunsul firesc la dezvoltarea clinicii noastre Titan, unde, în cei patru ani de la inaugurare, au fost diagnost
Sucurile din fructe şi legume proaspete sunt delicioase, îţi potolesc setea, te umplu de energie, iar atuurile lor nu se termină aici: băute cu regularitate, te ajută să scapi de depozitele de grăsime, în special de cele de pe coapse şi abdomen.
Deşi aproximativ 70% din organismul uman este format din apă, nu este normal să câştigi kilograme în plus din cauza retenţiei de apă. Cauzele pot fi nenumărate, de la un stil de viaţă nesănătos, până la anumite afecţiuni.
Dacă eşti o fire mai agitată, poţi să bei câte o cană cu infuzie de muşeţel în fiecare zi. Peste două linguriţe de flori uscate, torni 200 de ml de apă fierbinte şi laşi la infuzat 10 minute. Dacă nu îţi place ceaiul, poţi apela la suplimentele pe ba
Sughiţul apare din cauza iritaţiei diafragmei, muşchi care separă toracele de abdomen, cu un rol important în respiraţie. Trece de cele mai multe ori de la sine, însă pot exista şi situaţii în care este nevoie de tratament medicamentos.
În cele mai multe cazuri, acest spasm durează câteva minute şi este cunoscut sub denumirea de sughiţ tranzitoriu. Apare mai frecvent la bărbaţi, la bebeluşi şi la copii.
Cauze:
• ingerarea rapidă a alimentelor, corelată cu inhalarea unei cantităţi
Studiul „Cunoştinţele, atitudinile şi practicile familiilor şi persoanelor care îngrijesc copii cu vârsta între 0-6 ani" , citat de Mediafax, arată că nivelul de cunoştinţe ale părinţilor cu privire la etapele de dezvoltare fizică şi psihologică a co
Clinica oferă servicii de stomatologie generală, chirurgie orală şi oro-maxilo-facială, implantologie, protetică, endodonţie, ortodonţie, estetică dentară, stomatologie pediatrică, parodontologie, radiologie dentară, analize de laborator, precum şi a
Persoanele obeze par a fi mai bine protejate împotriva demenţei, întrucât în cazul lor riscul este cu 30% mai mic decât cel atribuit persoanelor cu greutate normală, potrivit dailymal.co.uk, citat de Mediafax.
Pentru tratarea ulcerului, fie că este gastric sau duodenal, medicii recomandă un tratament combinat, adaptat fiecărui pacient în parte. În general, se administrează antiacide şi antisecretorii, care diminueză aciditatea gastrică şi atenuează dureri
Tradiţiile fac parte din farmecul Sfintelor Paşti, sărbătoarea învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Dacă la oraş o parte din ritualurile din popor s-au pierdut, în multe dintre satele României, fie că este vorba de Banat, Muntenia ori Moldova, încă se mai păstrează cu sfinţenie.
Bibliotecile sunt o sursă inepuizabilă de cunoştinţe, datorită milioanelor de volume pe care le adăpostesc. Însă sunt şi adevărate bijuterii arhitecturale, care încântă ochii oricărui vizitator.
Ceai pentru gastrită. Arsuri stomacale, greaţă, dureri în capul pieptului, gust acru în gură: aceste simptome apar când te chinuie gastrita. Ai la-ndemână ceaiuri care te pot ajuta să scapi de aceste neplăceri cât mai repede.
Acest studiu, publicat în Chemical Senses,citat de Mediafax, sugerează faptul că mirosul joacă un rol important în consumul de alimente al unei persoane, întrucât simţul olfactiv este asociat cu centrul senzaţiei de foame din creier.
Calciul şi magneziul sunt minerale esenţiale pentru buna funcţionare a organismului. Când apar deficienţe, organismul are de suferit. Carenţele de calciu şi de magneziu se stabilesc în urma analizelor de sânge, iar medicul este cel care stabileşte dacă este nevoie de suplimente cu acesxte minerale şi cât durează o cură.
Ai uitat de programarea la medic, nu reuşeşti să te concentrezi, nu îţi mai găseşti diverse lucruri prin casă? Toate acestea pot fi puse pe seama tulburărilor de memorie. Cu ajutorul unor compuşi care se găsec în anumite plante, poţi preveni aceste probleme.
Experţii spun că rezultatele studiului, deşi nu sunt concludente, par să sprijine recomandările actuale ale medicilor, care le îndeamnă pe mame să îşi hrănească bebeluşii exclusiv prin alăptare în primele şase luni după naştere.
Infuzie de păducel
Datorită acţiunii vasodilatatoare, păducelul are efecte benefice asupra circulaţiei cerebrale, mai ales sub formă de infuzie. Se folosesc atât fructele, cât şi florile şi frunzele.
Comitetul de farmacovigilenţă pentru evaluarea riscului al EMA recomandă contraindicarea codeinei copiilor sub 12 ani, precum şi adolescenţilor cu vârsta între 12 şi 18 ani care prezintă tulburări respiratorii, se arată în comunicatul EMA, pe site-ul
Albert Einstein, unul dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă, efectul fotovoltaic, descoperit de el, fiind răsplătit cu celebrul premiu Nobel, în 1921.
Frumoasa actriţă cu ochi albaştri Liv Tyler s-a născut pe 1 iulie 1977, la New York, Statele Unite ale Americii. A intrat în lumina reflectoarelor ca model, însă actoria i-a surâs mai mult şi i se potriveşte de minune.
Anumiţi factori, precum alimentaţia nesănătoasă, odihna insuficientă şi consumul excesiv de alcool, pot duce la îmbolnăvirea ficatului. Simptomele diferă în funcţie de fiecare boală în parte.
Oboseala şi pierderea în greutate: ciroză hepatică
În fa