Astfel, sedentarismul, kilogramele în plus, fumatul, stresul, un nivel mărit al colesterolului, hipertensiunea arterială sunt doar câţiva factori care influenţează înfundarea arterelor. De aceea, trebuie să ai mare grijă la ceea ce mănânci şi la ceea
Cancerul este o afecţiune ce poate fi vindecată, care cere multe eforturi, curaj, susţinere socială şi mai ales multă determinare. În cele ce urmează, îţi vom prezenta cele mai întâlnite tipuri de cancer şi simptomele lor, pentru a şti cum să le prev
Pentru majoritatea femeilor, aceste simptome dispar odată cu menstruaţia. În schimb, colicile mestruale se pot manifesta pe toată durata ciclului menstrual. De cele mai multe ori, schimbările hormonale sunt principalele responsabile pentru apariţia c
Printre simptomele intoleranţei la lactoză se numără senzaţia de greaţă, crampele abdominale, balonarea şi diareea, care încep la aproximativ 30 de minute sau la 2 ore dupa ingerarea alimentelor sau lichidelor care conţin lactoză.
ână în momentul de faţă, se ştia că, în cazul persoanelor sănătoase, mărimea lobului frontal este în strânsă legătură cu capacitatea de a distinge între informaţiile reale şi cele imaginare.
În cadrul cercetărilor, au fost efectuate analize pentru a
În farmacii se găsesc 2 tipuri de medicamente: originale (inovative) şi generice. Primele sunt produse de firma care a descoperit molecula (medicamentul) şi a introdus-o pentru prima oară pe piaţă. Compania producătoare de medicamente este cea care l
Cu un conţinut ridicat de apă (70-72%), zaharuri (6-13%), vitamine (A, B, PP) şi minerale (calciu, fier, fosfor, potasiu), gutuile aduc beneficii sănătăţii dacă sunt consumate ca atare, sub formă de remedii naturiste, fie folosite la prepararea deser
Cauzele care determină apariţia greţurilor nu sunt cunoscute cu exactitate, însă mai mulţi specialişti sunt de părere că acestea au o legătură cu schimbările hormonale care se produc în corpul femeilor gravide. Dacă eşti însărcinată cu gemeni sau tri
Cercetarea, publicată în revista Nutrition Review, a analizat 41 de studii anterioare pentru a descoperi legătura dintre a locui singur şi aportul de hrană şi nutrienţi. Potrivit cercetătorilor, cei care locuiesc singuri tind să aibă o dietă mai puţi
Nu în ultimul rând, aspirina are proprietăţi incredibile în ceea ce priveşte îngrijirea şi frumuseţea pielii: elimină acneea datorită acţiunii sale antiinflamatoare şi cicatrizante, exfoliază, diminuează petele şi elimină toate impurităţile tenului.
Vitaminele au rolul de a întări sistemul imunitar, ajută la creşterea şi menţinerea energiei şi păstrează frumuseţea tenului. Iată aşadar de ce vitamine ai nevoie pe timp de iarnă!
Fie că îl consumă pentru gustul său bun sau pentru că este o sursă importantă de calciu, vitamine şi minerale, românilor nu le lipseşte laptele din casă. Astfel, 71% dintre respondenţi asociază laptele cu prima parte a zilei şi îl consumă în diferite
Condimentele dau gust mâncărurilor, băuturilor şi altor preparate din bucătărie. În plus, ele sunt extrem de sănătoase şi au fost folosite de secole pentru menţinerea unei stări de sănătate şi vitalitate.
În cazul în care el nu primeşte doza suficientă din alimentaţie, apar semnele carenţelor şi este necesară administrarea de vitamine şi de minerale, la îndemnul medicului, sub formă de suplimente medicamentoase. În cele ce urmează, îţi vom prezenta se
În acest context, Societatea Română de Pneumologie (SRP) desfăşoară a şaptea ediţie a campaniei ,,Tu ştii câţi ani au plămânii tăi?''. Testarea gratuită a plămânilor se desfăşoară în Parcul Tineretului (Intrarea Şincai), în weekendul 21-22 noiembrie,
De altfel, nu există niciun dubiu, deoarece ambii hormoni joacă un rol important în ceea ce priveşte starea de spirit. Iată, aşadar, ce au descoperit oamenii de ştiinţă!
Această afecţiune se manifestă, cu precădere, la femeile care au trecut pragul de 40 de ani, motiv pentru care examinarea anuală a sânilor este cea mai eficientă metodă de prevenire a cancerului mamar.
În plus, ridurile şi cicatricile lăsate de acnee sunt două semne ce pot afecta frumuseţea încă de la o vârstă relativ tânără.
Vestea bună este că există ingrediente naturale care stimulează regenerarea celulelor pielii, repară pielea, previn ridurile
Chiar dacă riscurile existente în timpul sarcinii variază de la o femeie la alta, din ce în ce mai mulţi medici dau undă verde femeilor care îţi doresc să rămână însărcinate mai târziu.
De altfel, există o mulţime de studii care dovedesc legătura dintre alimente şi stare de spirit. Iată, aşadar, alimentele care îţi pot influenţa negativ starea psihică!
Cercetători canadieni de la Queen's University din Kingston (Ontario) au studiat efectul acestuia în cadrul relaţiei mamă-fiică, atunci când tinerele se confruntau cu o situaţie stresantă, cum ar fi să vorbească în public.
Fluctuaţiile gradului de s