Conştientizarea tactilă depinde de nivelul perceptual îngreunat de o temă vizuală concurentă", au afirmat cercetătoarele Polly Dalton şi Sandra Murphy în studiul publicat în „Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance“, cita
O echipă de cercetare condusă de dr. Daniel Cherkin din cadrul Group Health Research Institute din Seattle a efectuat un studiu pe 342 de adulţi cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani, care sufereau de dureri în partea inferioară a spatelui, în med
Doi psihologi evoluţionişti au analizat datele referitoare la 15.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani pentru a vedea dacă oamenii erau mai fericiţi atunci când trăiau în zone slab populate.
Citând cercetari recente efectuate în Suedia, organizaţia britanică de caritate Autistica a descris problema ca fiind o „criză ascunsă enormă“ . Studiul, publicat în British Journal of Psychiatry, citat de bbc.com, a sugerat că oamenii care suferă d
O infecţie urinară poate să aibă drept simptom dureri în partea de jos a abdomenului. Mai poate să apară senzaţia de arsură la urinare, urină urât mirositoare, închisă la culoare, senzaţie de greaţă, dar şi transpiraţii şi frisoane.
În cadrul unui regim de slăbire, accentul se pune îndeosebi pe aspectul fizic prin adoptarea unei alimentaţii echilibrate şi a mişcării, însă adesea se uită latura emoţională.
Toate ingredientele se pun într-un mixer şi se amestecă, iar lichidul rezultat se toarnă într-o sticlă care se pune la frigider. Este o băutură magică ce trebuie consumată în fiecare dimineaţă. Sucul, care cuprinde doar fructe şi legume, ar întări si
Guvernul a aprobat miercuri, printr-o hotărâre, pachetele de servicii medicale şi Contractul-cadru privind reglementarea condiţiilor acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări social
Cercetătorii britanici au rămas uimiţi de un nou tratament experimental cu rezultate deosebite în tratarea uneia dintre cele mai agresive forme de cancer mamar şi care ar putea revoluţiona viitorul combaterii acestei boli.
Până acum toţi erau de acord că acest tip de mişcare este excelent pentru menţinerea formei fizice. Însă studiul condus de Jason Steffener de la Universitatea Concordia din Montreal a arătat un nou avantaj pentru cei care nu evită să urce scări. Cu c
Femeile adoră balerinii pentru că sunt drăguţi şi se potrivesc cam la orice ţinută. De aceea, reprezintă încălţămintea preferată a multora dintre noi. Ei bine, medicii spun că nu sunt atât de comozi pe cât par!
În cazul pacienţilor cu glaucom, presiunea intraoculară este crescută (patologic), ceea ce duce în timp la distrugerea nervului optic, responsabil pentru transmiterea informaţiilor de la ochi la creier. Pe măsură ce nervul optic se deteriorează, câmp
Deşi este greu de crezut, rutina zilnică are cărţile ei câştigătoare. În viaţa de cuplu, micile bucurii repetate dau confort şi siguranţă. Iată şi situaţiile când poţi profita de toate beneficiile ei!
Orice femeie poate reveni la silueta dinainte de sarcină şi, mai mult decât atât, acesta trebuie să fie obiectivul fiecărei mămici. „Majoritatea femeilor pierd în mod natural o mare parte din greutatea cumulată în timpul sarcinii fără să facă vreun e
Dieta Dukan
Un regim restrictiv, cu multe reguli - aceasta este dieta Dukan. Acest regim se bazează pe consumul de proteine şi pe un aport foarte scăzut de carbohidraţi. Dieta duce la o pierdere rapidă în greutate, însă nu e sigură din punct de vede
Potrivit studiului publicat în revista americană New England Journal of Medicine, citat de Agerpres, care este o extensie a unei cercetări intitulate „LEAP ou Learning Early About Peanut Allergy“, care a demonstrat pentru prima dată că un consum timp
Testul de ovulaţie se efectuează în baza probelor de urină. Acesta stabileşte dacă a crescut nivelul hormonului luteinizant (HL) în urină, lucru care se întâmplă cu o zi-două înainte de ovulaţie.