Sindromul de gură uscată se manifestă prin senzaţia de uscăciune bucală, gingii inflamate, senzaţia de arsură a gurii, buze uscate, respiraţie urât mirositoare.
Conform noii descoperiri, metilarea ADN — un proces prin care celulele controlează activitatea genelor — este cea care poate oferi un indiciu important ce trădează faptul că o persoană a fost fumătoare.
Zonele afectate cel mai des de decolorarea pielii sunt faţa, gâtul, buzele, mâinile şi picioarele. În afară de petele albe, mai poate apărea încărunţirea sprâncenelor, a genelor şi a bărbii, în cazul bărbaţilor.
Crampele apar în special sportivi sau femeile care urmează o dietă bogată în proteine în mod repetat. Dar ele pot să apară la toată lumea. Atunci când crampele apar în mod regulat în timpul nopţii, fără să fi făcut efort zilnic, ele pot fi legate d
Dacă îţi place să mergi la munte, înseamnă că eşti o fire puternică şi ştii foarte bine ce vrei de la viaţă. Ai reale calităţi de lider şi nu-ţi este teamă de eşec. Eşti o fire veselă şi optimistă, iar la munte te simţi întotdeauna în largul tău. Nu
Când tuşeşti, un bun leac este o baie cu aburi de muşeţel şi de cimbru. Ai nevoie de un prosop şi de un bol. Torni doi litri de apă clocotită în recipient şi adaugi o lingură de flori de muşeţel uscate şi una de cimbru. Apoi aşază-te deasupra vasului
Atât ficatul de pui sau de vită, cât şi rinichii de vită se numără printre alimentele cele mai bogate în fier. Poţi consuma câte o porţie, de două-trei ori pe săptămână, dacă te confrunţi cu deficit de fier în organism.
Cea mai frecventă cauză de regret (25 %) este aceea că numele era popular, în timp ce11% dintre părinţi au spus că regretă alegerea lor din cauza unor probleme de ortografie sau de pronunţie.
Aceste birouri se reglează la o înălţime care le permite elevilor să alterneze între statul pe scaun sau în picioare în timp ce se află la cursuri şi pot întrerupe modelele sedentare cât timp copiii se află la şcoală „într-un mod simplu, la costuri m
Limbajul corporal este foarte important într-o conversaţie. Când cineva este plictisit, are tendinţa să-şi cuprindă obrazul cu palma, însă când este interesat de discuţie ţine doar degetul arătător pe obraz.
Acţionează ca un balsam pentru gât, având puternice efecte calmante asupra mucoasei iritate. Este vorba despre şodou. Într-un bol, pui un gălbenuş şi două linguriţe de miere, apoi baţi până când se omogenizează.
Conform unui raport al Asociaţiei Bolnavilor de Cancer, în România, riscul de a face boala înainte de 75 de ani este de 28% în rândul bărbaţilor şi de 19,1% în rândul femeilor.
1. Ştiai că peste 80% din persoanele care suferă de diabet au o cantitate mică de minerale în sânge? De aceea, medicii le recomandă să consume seminţe de dovleac, cel puţin de 2-3 ori pe săptămână.
Unele persoane găsesc imposibil să doarmă fără să poarte şosete, pentru că îşi simt degetele reci. Alţii însă simt căldură excesivă şi disconfort dacă poartă şosetele, de aceea nu le suportă nici măcar câteva minute, indiferent cât de răcoroasă este
Rezultatele sunt îngrijorătoare: 24.000 de atacuri cardiace sunt greşit diagnosticate anual la femei. „Ca regulă generală, când ne gândim la o persoană care suferă o criză cardiacă, ne gândim la un bărbat de vârstă medie, supraponderal, cu diabet şi
Ştiai că există alimente care stimulează memoria şi previn apariţia îmbătrânirii premature? Este vorba despre peştele gras bogat în acizi graşi Omega-3, precum somonul, dar şi despre cerealele integrale, legumele şi fructele cu un conţinut bogat de