FOTO Top 7 vedete suspectate că şi-au mărit sânii, însă ele nu recunosc!
Numeroase vedete autohtone au apelat la bisturiu pentru a-şi mări sânii, înainte sau imediat după ce au devenit cunoscute. Însă, o parte parte dintre acestea nu recunosc în ruptul capului. Iată ce vedete sunt suspectate că ar fi apelat la operaţii estetice ca să aibă un bust generos.
Despre Andreea Bălan circulă de ani de zile zvonul că şi-ar fi mărit bustul, însă ea a dezminţit acest lucru, ori de câte ori a avut ocazia. Zvonurile au căpătat iar contur după apariţia ultimului ei clip, "Like a Bunny" în 2001, însă cântăreaţa a negat din nou cu vehemenţă. Mai mult, Andreea a recunoscut că are bustul mai mare, dar susţine că mărirea bustului se datorează unor anticoncepţionale. "Se scrie ca am silicoane de ani de zile şi ani la rândul am dezminţit. Întotdeauna am fost un artist controversat, nu mă deranjează. Nu spun dacă mi-am făcut sau nu", a declarat recent Andreea Bălan.
Bănuită că şi-ar fi pus şi ea silicoane, Inna spune că natura este cea care a înzestrat-o cu un corp perfect. Cântăreaţa îi contrazice pe cei care o acuză de acest lucru. "Sunt foarte mulţumită de cum arăt, nu am nici o operaţie estetică", a spus Inna la un moment dat.
Andreea Marin nu a recunoscut niciodată că ar fi apelat la implanturile cu silicon. Totuşi, primele zvonuri privind mărirea bustului ei au apărut la scurt timp după ce s-a impus la TVR1 cu emisiunea "Surpize, surprise". Recent, sânii vedetei au fost iar motivul unor controverse. În ciuda faptului că Andreea a negat că ar avea implanturi, cunoscut medic estetician Marek Vâlcu este de părere că vedeta a apelat la ajutorul unui medic estetician pentru a-şi mări bustul: "Cred că s-au folosit implanturi mici, de 220-270, cu o formă anatomică şi care se aşează foarte bine", a declarat, la un moment dat, medicul.
Iuliana Luciu, sora Nicoletei Luciu a stârnit suspiciuni cu sânii ei măriţi peste noapte. Ea a pus mărirea sânilor pe seama faptului că se îngrăşase câteva kilograme în plus. "Având 10 kilograme în plus, automat eram mai grasă, aveam şi picioarele groase şi fundul mai mare, dar nimeni n-a zis că mi-am pus silicon în fund", a spus ironic, vedeta.
Ramona Bădescu a fost suspectată pentru mărirea bustului cu implanturi mamare, însă Rmona a infirmat orice zvon legat de acest lucru. „Sânii mei par mai mari acum din cauza unor trucuri fotografice. Nu mi-am făcut implant cu silicon, mie îmi este foarte frică de operaţii. În plus, eram ceva mai slabă", a spus recent Ramona, pentru Click!
Mădălina Ghenea a apelat la chirurgia estetică încă de la 16 ani. Complexată de faptul că avea sânii mici, olteanca şi-a mărit bustul fără să stea pe gânduri. Modelul şi-a văzut visul cu ochii în vacanţa de vară, după absolvirea clasei a X - a. În următorul an şcolar, ea şi-a uimit colegii cu un bust impunător. Cu toate acestea, iubita lui Gerard Butler evită să vorbească despre acest subiect.
Cristina Spătar se numără printre primele consumatoare de chirurgie estetică din showbiz. Ea și-a pus pentru prima dată implanturi în urmă cu mai bine de zece ani. Întrucât se pare că nu a fost foarte mulțumită de rezultat, cântăreaţa a repetat acest tip de operație de două ori, ultima intervenție fiind în 2006 în Italia și costând-o nu mai puțin de 8.000 de euro. Aici şi-a operat nasul de două ori, iar ultima dată tot în 2006, în Italia, la Padova, și luase în serios posibilitatea unei a treia intervenții de rinoplastie, de această dată pentru că nu putea să respire prea bine.