Cele mai lungi unghii naturale! Simone nu și-a mai tăiat unghiile de trei ani

Cele mai lungi unghii naturale! Simone nu și-a mai tăiat unghiile de trei ani

Ultima actualizare:

Poate ți se pare surprinzător, însă o adolescentă din Germania a hotărât să nu își mai taie unghiile timp de trei ani de zile, după ce a văzut un tutorial pe internet despre cum să ai unghii frumoase. 

image

În dorința de a avea o manichiură deosebită, pe când avea 13 ani, Simone Taylor a decis să nu își mai taie unghiile. Trei ani mai târziu, unghiile fetei măsurau aproape 15 centimetri, iar întâmplarea a făcut-o vedetă în presa internațională, scrie „The Sun”. La șase ani distanță, Simone are aceeași manichiură, drept dovadă fotografiile de pe rețelele de socializare. 

„Nu pot să joc volei, baschet sau ceva similar‟

În anul 2017, după ce și-a lăsat unghiile să crească, Simone dezvăluia că are o rutină strictă de îngrijire. „Aplic de două ori întăritor de unghii. De asemenea, la fiecare două zile, aplic ulei de cuticule‟, spunea tânăra, potrivit „Your Tango‟. Dacă ai crezut că aceste activități sunt dificile, ce-ai spune dacă ai afla că realizarea manichiurii durează trei ore? 

În plus, viața lui Simone nu pare a fi atât de ușoară! În 2017, ea povestea că îi este greu să scrie sau să practice anumite activități sportive: „Unghiile mele sunt prea lungi ca să țin un stilou corect în mâini‟. 

Citește și: Cine este Elizabeth Eaton? Doamna în verde este cea mai iubită femeie din New York 

„În acest moment am examene, îmi este greu să scriu. După o oră de scris, mă dor foarte mult mâinile. Pe computer trebuie să tastez folosindu-mă de degete. Din fericire, școala din Germania nu îmi cauzează o problemă. În schimb, educația fizică este o problemă. Nu pot să joc volei, baschet sau ceva similar. Profesorii de educație fizică încearcă să mă convingă să-mi tai unghiile‟, spunea Simone, care a adăugat că este foarte atentă când face duș sau când se îmbracă: „La duș îmi este puțin dificil. Uneori, părul se prinde în unghii, așa că trebuie să fiu foarte atentă. De asemenea, trebuie să fiu foarte atentă când mă îmbrac. Chiar dacă unghiile nu se rup, mă dor foarte mult când se prind de haine. Să mă închei la cămașă durează foarte mult.‟ 

Obsesia lui Simone pentru unghiile lungi a început în anul 2014, după ce a urmărit câteva tutoriale de pe Youtube și a simțit că trebuie să aibă o manichiură deosebită.

Sursă foto: Instagram - @simone_christina_ , Video: TikTok @simone_christina_



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Șinele cu cârlige se dovedesc utile într o bucătărie mică   shutterstock 2801356591 jpg
bride groom feet wedding marriage ceremony jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
sad fairskinned adult woman blonde warm sweater jeans sitting windowsill sunny day mood concept jpg
beautiful young woman wearing professional makeup jpg
shutterstock 2594978185 jpg
portrait attractive young woman sitting bed morning jpg
top view woman experiencing anxiety jpg
image
image