Abuzul sexual asupra copiilor, semnele pe care părinții nu ar trebui să le ignore. Psiholog Gabriela Răileanu: „Responsabilitatea aparține exclusiv adultului”
Abuzul sexual asupra copiilor și adolescenților rămâne o realitate dureroasă, ascunsă de multe ori în spatele tăcerii, rușinii și fricii, iar părinții se confruntă frecvent cu întrebări la care nu găsesc răspunsuri clare: cine sunt abuzatorii, cum acționează, de ce copiii nu spun ce li se întâmplă și, mai ales, cum pot fi prevenite astfel de situații. Pentru a înțelege mecanismele din spatele acestor traume și pentru a oferi repere concrete de prevenție și intervenție, am stat de vorbă cu Gabriela Răileanu, psihoterapeut și psiholog clinician.
Abuzul sexual asupra copiilor, semnele pe care părinții nu ar trebui să le ignore
Click: Cine sunt, de regulă, abuzatorii sexuali ai copiilor și adolescenților?
Abuzatorii pot veni din mediul online, unde își construiesc identități false și câștigă treptat încrederea copiilor și adolescenților prin conversații aparent inofensive. Dar, în majoritatea cazurilor, abuzatorii nu sunt persoane necunoscute, ci oameni din anturajul copilului – membri ai familiei, prieteni apropiați ai familiei, vecini, cadre didactice, antrenori sau chiar persoane cu autoritate profesională, cum ar fi medici, terapeuți sau consilieri, care beneficiază de încredere și au acces constant și facil la copil. Tocmai această apropiere le permite să abuzeze fără a trezi suspiciuni imediate.
Click: Ce tactici folosesc abuzatorii pentru a manipula copiii?
Abuzatorii recurg frecvent la o serie de strategii de manipulare emoțională care se construiesc treptat. Inițial, pot oferi atenție, afecțiune, cadouri sau privilegii speciale, făcând copilul să se simtă important sau ales. În procesul de manipulare, abuzatorii pot induce copilului sau adolescentului ideea că sunt singurii care îl înțeleg și că doar lor le pasă cu adevărat, izolându-l emoțional de ceilalți adulți și făcându-l să creadă că relația respectivă este singura sursă de siguranță și afecțiune.
Ulterior, comportamentele abuzive sunt minimalizate și prezentate ca fiind normale, o joacă sau ca un secret care trebuie păstrat. În timp, pot apărea amenințări, șantaj sau inducerea fricii, copilului spunându-i-se că va fi pedepsit, că nu va fi crezut sau că va face rău familiei dacă vorbește. Toate aceste tactici creează confuzie, rușine și tăcere.
Click: Cum își aleg abuzatorii victimele?
Abuzatorii caută, de obicei, copii pe care îi percep ca fiind mai vulnerabili emoțional, mai retrași sau care au nevoie de validare și afecțiune. Pot fi copii care nu beneficiază de suficientă supraveghere, care trec prin dificultăți familiale sau care nu au o relație apropiată și deschisă cu adulții de referință. Totuși, este important să înțelegem că orice copil poate deveni victimă, ei fiind vulnerabili tocmai prin inocența lor.
Click: De ce nu vorbesc copiii despre abuzul suferit?
Mulți copii nu vorbesc despre abuz din cauza rușinii, fricii sau confuziei. Uneori nu înțeleg exact ce li s-a întâmplat sau nu au limbajul necesar pentru a exprima experiența. Alți copii se tem că nu vor fi crezuți, că vor fi certați sau că vor distruge familia, mai ales atunci când abuzatorul este o persoană apropiată. Manipularea constantă și amenințările întăresc această tăcere, iar copilul ajunge să creadă că este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat, deși acest lucru este complet fals.
Este esențial de subliniat că responsabilitatea aparține exclusiv adultului care încalcă limitele, indiferent de context sau de comportamentul copilului. Copilul nu provoacă și nu „permite” abuzul – acesta este întotdeauna o alegere a abuzatorului.
Click: Care sunt semnele care ar trebui să îi alerteze pe părinți?
Părinții ar trebui să fie atenți la schimbările importante în comportamentul copilului. Pot apărea tulburări de somn, coșmaruri, iritabilitate, izolare, tristețe accentuată, scăderea performanței școlare sau regresii comportamentale. Deși unii copii evită anumite persoane sau locuri fără explicații clare, este important de știut că, în unele situații, copilul nu evită deloc persoana care îl abuzează. Acest lucru se întâmplă deoarece copilul este confuz, manipulat emoțional, se simte vinovat sau se teme de consecințe. Alți copii pot manifesta comportamente sexualizate nepotivite vârstei. Aceste semnale nu confirmă automat un abuz, dar indică faptul că ceva este în neregulă și că este nevoie de atenție, răbdare și dialog.
Click: Ce pot face părinții pentru a preveni astfel de situații?
Prevenția începe cu construirea unei relații de siguranță emoțională între părinte și copil. Copiii trebuie să știe că pot vorbi despre orice, fără teama de a fi judecați sau pedepsiți. Este important ca părinții să discute deschis, într-un limbaj adaptat vârstei, despre corp, limite și consimțământ, să fie atenți la mediul online și la persoanele care intră în viața copilului și să îi învețe că au dreptul să refuze orice situație care îi face să se simtă inconfortabil.
Click: Care sunt particularitățile abuzului în cazul adolescenților?
În cazul adolescenților, abuzul poate fi mascat sub forma unei relații aparent consensuale. Adolescenții se află într-o perioadă în care își doresc mai multă libertate, autonomie și validare, tind să se perceapă ca fiind deja adulți și resimt controlul parental ca pe o limitare. Această dorință de independență îi poate face mai vulnerabili în fața persoanelor care le oferă atenție, înțelegere și sentimentul că sunt „maturi” sau „speciali”. Adolescentul poate crede că relația este sigură, matură și consensuală, fără să recunoască manipularea sau abuzul.
Este important să înțelegem că un consimțământ obținut într-un context de dezechilibru de putere, influență sau dependență emoțională nu este un consimțământ real, iar adolescenții au nevoie de informații clare despre limite, relații sănătoase și dreptul de a spune „nu”.
Click: Ce ar trebui să facă părinții dacă abuzul a avut deja loc?
În primul rând, copilul trebuie ascultat cu calm, fără judecată, iar mesajul esențial este că nu este vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat. Părinții trebuie să îi ofere siguranță imediată, să apeleze la ajutor specializat – medical și psihologic – și să anunțe autoritățile competente pentru protejarea copilului și prevenirea altor abuzuri.
Click: Ce NU ar trebui să facă părinții atunci când suspectează un abuz?
Părinții nu ar trebui să forțeze copilul să povestească în detaliu, să îl preseze cu întrebări sau să îl transforme într-un „mic anchetat”. De asemenea, este esențial să nu confrunte direct presupusul abuzator în prezența copilului sau să minimalizeze cele spuse de copil prin afirmații de tipul „sigur ai înțeles tu greșit”. Astfel de reacții pot amplifica teama copilului și îl pot face să se închidă și mai mult.
Click: Dacă ar fi să lăsați părinții cu un singur mesaj, care ar fi acela?
Fiți extrem de atenți la persoanele pe care le investiți cu încredere și autoritate în viața copiilor voștri, pentru că tocmai aceste relații pot fi exploatate de abuzatori. Protejați-i prin vigilență și comunicare deschisă.
