Specialiștii dau alarma: cum îți faci copilul să stea mai puțin pe telefon? Psihoterapeut Gabriela Răileanu: „Sunt mult mai eficiente decât interdicțiile”
În ultimii ani, telefoanele au devenit aproape o extensie a copiilor noștri. Ne trezim cerându-le să „mai lase puțin telefonul”, în timp ce ei par prinși într-o lume care nu se mai termină: clipuri scurte, notificări, jocuri și conversații online. Mulți părinți se simt copleșiți, vinovați sau pur și simplu confuzi. Cât e prea mult? Ce e periculos? Și cum îi protejăm fără să-i rupem de colegi și prieteni, de realitatea care se bazează pe tehnologie? În timp ce tehnologia face parte din lumea actuală și nu poate fi eliminată complet din viața lor, specialiștii atrag atenția că este esențial să fie impuse limite clare. Am stat de vorbă cu Gabriela Răileanu, psihoterapeut și psiholog clinician, pentru a înțelege ce se întâmplă în creierul copiilor noștri atunci când trăiesc între două lumi, cea reală și cea digitală.
Cei mai mulți copii cresc în fața ecranelor. Cum îi protejăm fără să rupem legătura cu lumea lor
Click: Cât timp ar trebui să petreacă un copil în fața ecranelor? Există o limită clară?
Pentru copiii foarte mici (sub 2 ani) se recomandă evitarea ecranelor — creierul lor are nevoie de realitate, nu de stimuli digitali. La preșcolari, maxim o oră pe zi este un reper sănătos, iar după 6 ani timpul de ecran poate crește treptat, ajungând la maxim două ore pe zi pentru copiii de 12 ani. Adolescenții între 13 și 18 ani pot folosi telefonul între 2 și 3 ore pe zi.
Important este și impactul, nu doar matematica: dorm bine? se pot concentra la școală? au prieteni în viața reală, se joacă, ies afară? au alte hobby-uri?.
Dacă răspunsul este „da”, atunci timpul de ecran poate fi flexibil. Dacă apar probleme, este semn că e prea mult.
Click: Contează doar cât timp stau pe telefoane sau, evident, și ce fac acolo?
Contează foarte mult ce fac. Două ore pe telefon pot însemna experiențe complet diferite. Un copil poate crea muzică, desena sau programa, în timp ce altul consumă două ore de clipuri ultra-scurte și jocuri extrem de stimulante. Efectul nu va fi același.
Nu este vorba doar despre cantitate, ci despre calitatea experienței: îl lasă activitatea liniștit sau agitat? curios sau iritat? conectat sau retras?
Click: Ce efect au filmulețele scurte (TikTok, Shorts, Reels) asupra copiilor și adolescenților?
Filmulețele scurte sunt gândite să capteze atenția imediat: imagini schimbate rapid, sunete intense, recompense la fiecare swipe. Creierul copiilor se obișnuiește cu ritmul accelerat, iar consecințele pot fi vizibile: scade răbdarea, crește nevoia de stimulare continuă, apare dificultatea de a tolera plictiseala, crește impulsivitatea, se fragmentează atenția și memoria este afectată.
E ca și cum creierul ar primi doar „snacks-uri digitale” — rapide, gustoase, dar nu hrănitoare. În exces, aceste filmulețe pot modifica felul în care copiii percep lumea reală, care are un ritm mult mai lent.
Click: Ce se întâmplă când un copil obișnuit cu stimulare rapidă ajunge la școală?
Școala nu are efecte speciale, muzică dramatică, hook-uri și schimbări de cadru la fiecare 3 secunde. Lecțiile sunt mai lente, cer concentrare, răbdare, efort mental. Pentru un copil obișnuit cu clipuri de secunde, poate părea greu — nu pentru că școala e plictisitoare, ci pentru că ritmul este complet diferit.
Mulți învățători și profesori observă mai multă neliniște, neatenție, pierderea rapidă a interesului. Atenția este un mușchi — și dacă îl antrenăm doar pentru sprinturi scurte, va obosi la maraton.
Click: Ecranele chiar cresc riscul de anxietate și depresie?
Da, dar nu este doar despre numărul de ore. Riscul crește atunci când telefonul devine un mecanism de evitare sau de compensare, când se consumă conținut dăunător (imagini care promovează standarde nerealiste, comparații sociale, mesaje toxice) sau când copilul/adolescentul se confruntă cu bullying online.
Problema nu este tehnologia în sine, ci felul în care este folosită și cum se simte copilul sau adolescentul în viața lui. Dacă online-ul devine un refugiu dintr-o realitate dureroasă sau o sursă constantă de presiune, anxietatea și depresia își pot face loc mult mai ușor.
Click: Cum arată „dependența” de telefon sau jocuri? Când trebuie să ne îngrijorăm?
Copilul nu mai poate opri jocul sau scroll-ul și ajunge să lase totul baltă pentru a rămâne în fața ecranului. Uneori începe să mintă în legătură cu timpul petrecut online, devine iritat sau furios când este întrerupt și renunță treptat la activitățile care îi plăceau înainte. În timp, scad somnul, performanțele școlare și răbdarea — iar toate acestea arată că ecranul a început să aibă un rol prea mare în viața lui. Când ecranul devine centrul vieții, nu un accesoriu, vorbim despre o utilizare problematică.
Click: Ce trebuie să facă părinții atunci când cel mic are prieteni doar în online?
Nu, aceste prietenii nu trebuie minimizate. Pentru mulți copii și adolescenți, online-ul este locul unde se simt acceptați și își găsesc oameni cu aceleași pasiuni.
Părinții pot sprijini astfel de relații prin validare: „Înțeleg că prietenii tăi online sunt importanți pentru tine.” Este important să negocieze limite sănătoase pentru orele petrecute online și somn, să încurajeze conexiuni offline fără forță și să observe dacă online-ul devine singura lume. Dacă da, poate fi un semn de izolare sau anxietate.
Cum pun părinții limite sănătoase
Click: Cum pun părinții limite fără certuri?
Cu calm, colaborare și consecvență. Poate fi util ca dormitorul și masa să rămână zone fără ecrane, iar telefoanele să fie oprite cu cel puțin o oră înainte de somn, pentru a proteja ritmul natural al creierului. Controalele parentale pot ajuta, dar este important să nu transformăm totul într-o relație de polițist–infractor. La fel de valoros este să-l întrebi ce îl interesează online, ce urmărește și ce îi place acolo — așa se simte înțeles, nu controlat. Iar poate cel mai puternic mesaj este propriul exemplu: copiii simt imediat neconcordanța dintre ce spunem și ce facem.
Click: Este suficient ca părinții să limiteze timpul petrecut pe ecrane sau trebuie să facă mai mult?
Limitarea ecranelor este doar jumătate din soluție. Echilibrul se obține prin oferirea de alternative valoroase: sport, desen, jocuri de societate, puzzle sau citit. Aceste activități ajută creierul să se obișnuiască cu ritmul lent, răbdarea și atenția prelungită — abilități care se pierd dacă stimularea rapidă digitală devine singura experiență zilnică.
Click: Cum se gestionează situațiile când copilul nu acceptă limitele?
În primul rând, trebuie să discutăm calm și să explicăm motivul limitelor. Discutând despre riscuri sau conținut dăunător, părintele poate ghida copilul fără să transforme conversația într-o listă de interdicții. Colaborarea și explicarea motivului sunt mult mai eficiente decât interdicțiile stricte sau certurile. Implicarea copilului în stabilirea regulilor îl face mai responsabil și mai cooperant.
Click: Cum încearcă alte țări să protejeze copiii pe platformele online?
În ultimii ani, mai multe state au început să pună responsabilitatea și pe umerii platformelor, nu doar pe părinți. În Australia rețelele sociale (Facebook, Instagram, Snapchat, Threads, TikTok, X, YouTube, Kick și Reddit) vor deveni interzise prin lege până la vȃrsta de 16 ani, considerându-se că riscurile, cum ar fi hărțuirea online, conținutul dăunător și prădătorii online, depășesc aspectele pozitive. Încă există discuții legate de Roblox și alte platforme.
Danemarca pregătește reguli pentru implementarea unei vârste minime de 15 ani pentru rețelele de socializare. Nu se știe încă ce platforme de socializare vor fi vizate.
Mesajul esențial pentru părinți este că protecția copiilor nu mai depinde doar de limitele impuse acasă: regulile jocului se schimbă și la nivel legislativ, iar platformele devin tot mai responsabile.
Click: Dacă ar fi să lăsați părinții cu un singur mesaj, care ar fi acela?
Ecranele nu sunt dușmanul, sunt parte din lumea de azi. Problema apare când lumea digitală devine singura lume. Copiii au nevoie de echilibru, de rutine sănătoase și, mai ales, de părinți prezenți și implicați.
