Adela Popescu nu se mai întoarce la ”Vorbește lumea”?: „Momentan, sunt şi eu în pauză”

#Exclusiv Click!

Ritmul filmărilor în televiziune, mai ales pentru show-urile ce presupun şi deplasări departe de casă, este unul foarte obositor. O confirmă şi Adela Popescu (36 de ani), la scurt timp după ce colegul ei, Cabral, a mărturisit că nu mai vrea să audă, pentru un timp destul de lung, de aşa ceva. Acum se gândeşte la vacanţă şi a povestit, în exclusivitate pentru Click!, ce planuri are pentru perioada următoare şi pentru noul an.

În perioada următoare, Adela Popescu se va concentra mai mult pe familie şi pe cariera muzicală
În perioada următoare, Adela Popescu se va concentra mai mult pe familie şi pe cariera muzicală

Imediat după ce s-a anunţat că Anisia Gafton este câştigătoarea celui de-al doilea sezon al reality-show-ului „Sunt celebru, scoate mă de aici!”, reporterii Click! au stat de vorbă cu Adela Popescu, cea care a prezentat competiţia de la PRO TV alături de Cabral. Aşa am aflat că nu doar el abia aşteaptă să aibă o pauză foarte lungă de tot ce înseamnă televiziune, ci şi ea.

Citește și: Adela Popescu și Cabral, despre groaza trăită în timpul uraganului Fiona, în Dominicană

Adela a făcut la filmările din jungla Dominicană foarte multe nebunii, cu toate că este mamă a trei copii (Alexandru - de 6 ani, Andrei - de 4 ani şi Adrian - de 1 an, n.r.) şi unii ar putea comenta că a fost cam curajoasă pentru cineva cu atâtea responsabilităţi în familie...

„Mi-am păstrat spiritul ludic şi sunt un om care se distrează în general. Sunt destul de copilăroasă şi acolo am avut confortul că am avut familia cu mine. Altfel nu aş făcut tot ce aţi văzut la tv, nu m-aş fi aruncat de la acele înălţimi”, a explicat Adela, în exclusivitate pentru Click! Doar că aceste filmări încărcate cu atâta aventură au şi obosit-o niţel.

Vezi și: Adela Popescu face furori în costum de baie, în Dominicană: „Am avut acordul soțului”

Adela Popescu are trei băieţi şi recunoaşte că abia face faţă să aibă grijă de ei
Adela Popescu are trei băieţi şi recunoaşte că abia face faţă să aibă grijă de ei

Adela Popescu, în pauză de la filmări

„Gata. Momentan sunt în pauză. Vom vedea ce se va mai întâmpla de la anul. Acum, cel mai mult îmi doresc să-mi trag sufletul. Nu că proiectul a fost greu, ci pentru că, pur şi simplu, viaţa mea de acasă este oricum complicată şi vreau să am din când în când momente de linişte.

Mi-e foarte greu să spun că aş vrea un proiect de lungă durată, cum ar fi o telenovelă. Sau că aş vrea o emisiune zilnică, aşa cum este «Vorbeşte Lumea». Pentru că eu consider că este foarte important să am, măcar din când în când, şi momente în care să stau. Radu (Vâlcan, soţul ei, n.r.) a plecat la filmări (pentru «Insula iubirii», de la Antena 1, n.r.), mama mă ajută, e în Bucureşti, o vreme a fost şi mama lui Radu la noi...

Între timp, avem pentru Adrian (fiul cel mai mic, n.r.), în mod special, dar şi pentru curăţenie, o doamnă din Filipine, care şi ea ne ajută... Dar nu este suficient. De exemplu, ca să fiu la filmările finalei de la «Sunt celebru», a fost nevoie de doi adulţi care să stea cu cei trei copii, pentru că altfel era complicat. Dar nu mă plâng, ne e ok aşa, chiar ne descurcăm.

Şi e frumos să ne împlinim visurile. Nu îmi mai doresc copii, iubesc foarte mult copiii, dar văd ce înseamnă, că de fapt a avea copii nu e doar despre a-i naşte, e mai ales despre ce urmează după”, a mai spus acctriţa.

La filmările din Dominicană a avut alături şi familia, pentru o perioadă
La filmările din Dominicană a avut alături şi familia, pentru o perioadă

Dacă nu în calitate de prezentatoare, atunci poate i-ar plăcea să fie concurentă... Am vrut să ştim dacă i-ar plăcea, pe viitor, să concureye la un reality-show precum „Sunt celebru”.

„Nu m-aş duce, sincer, nicioadată în junglă, pe post de concurentă, la un astfel de show. Am crezut că pot să mănânc multe până am ajuns în competiţia asta şi mi-am dat seama că m-am înşelat.

Mie acesta mi s-a părut lucrul cel mai greu acolo, mâncatul de scârboşenii. Şi când spun asta mă refer la acele probe care au implicat o scârboşenie cu totul ieşită din comun. Nu mi s-a părut greu să sar de la nu ştiu ce înălţime, cum nu mi s-ar părea greu nici să stau nemâncată, dar mi s-a părut că e îngrozitor să mănânci scarboşenii”, a completat Adela.

Acest respiro pe care îl va lua în televiziune o va ajuta să se poată concentra din nou mai mult şi pe cariera muzicală, căci Adela este şi cântăreaţă. Recent, artista a lansat o nouă melodie, intitulată „Fără tine”, pe care o cântă în duet cu Keo. „Mi-a plăcut din prima clipă piesa şi îi mulţumesc lui Keo că a făcut ca toate acestea să se întâmple. Sunt convinsă că această colaborare va continua”, mai spune ea.

Colegul ei de prezentare, Cabral, e primul care a recunoscut că vrea pauză de televiziune
Colegul ei de prezentare, Cabral, e primul care a recunoscut că vrea pauză de televiziune

De asemenea, Adela ne-a mărturisit şi ce planuri are, în general, pentru noul an ce se apropie cu paşi repezi.

„Radu se întoarce pe 20 decembrie şi apoi vom pleca, probabil, la Susani, măcar pentru Revelion. După care aş vrea să mergem în vacanţă undeva la cald. Aşa ne-am dori... Dar nu ştiu dacă va fi o destinaţie foarte îndepărtată, precum Maldive. Sper să găsim o locaţie pentru care să călătorim maximum cinci ore”, a încheiat Adela.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andreea Caranda ne-a povestit pentru Click! câte puțin din “culisele” emisiunii sale de suflet
banner Olivia Paunescu png
Luciana Indre, botez cu 60 de invitați
banner catalin scarlatescu png
banner Elena Caragiu png
banner catinca roman png
banner divorț png
image
actualitate.net
image
actualitate.net