Ce meserie are de fapt Maximilian Muntean de la Vocea României: „A fost o întâmplare...”
Din 2014, de când a apărut la „Vocea României", viața lui Maximilian Muntean s-a schimbat radical. A continuat cu participarea la „X Factor", apoi la „Eurovision”, a scos piese în colaborare cu fratele său Sebastian, cu Alina Răducanu sau cu Petru Călinescu, fiul celebrului actor și om de televiziune. Cu Petru cântă deja de 8 ani și au format trupa New Vegas Show. Cum înainte de Dragobete vor avea concert la Sala Radio i-am solicitat un interviu în care ne-a povestit despre trecut și planuri de viitor.
Click!: Spune-mi, te rog, când a început pasiunea ta pentru muzică? Câți ani aveai?
Maximilian Muntean: A început foarte devreme. Cu toate că nu provin dintr-o familie de muzicieni de carieră, străbunica a fost organistă, bunica și unchiul meu au studiat pianul. La fel si tatăl meu - a fost elev la liceul de muzică din Rm. Valcea și era un pianist bun. Toți cântau, în familie. Făcuseră cor, pe voci. Un fel de “familia Von Trapp” din Sunetul Muzicii. Eu și fratele meu am crescut astfel într-un mediu în care am fost învățați să ascultăm și să apreciem muzica de calitate. Tata era foarte mare consumator de muzică clasică, Bach în special, iar lucrul ăsta s-a lipit de noi. De altfel fratele meu , Sebastian, îi poartă numele acestui genial compozitor. Sigur că în acea vreme, vorbim de anii '80-'90, erau la moda în muzica pop trupe ca Kool & The Gang, Earth sau Wind & Fire. Am prins gustul și încet-încet, am început să cântăm.
Ați avut și o trupă!
Am avut o trupă numită Merci Band. O trupă foarte bună. Cântam eu, împreună cu Oana Brutaru și ulterior cu Adina Răducan care câșiva ani mai târziu câștiga una din edițiile X-Factor România. O trupă deosebită în care cântam, în mare parte, soul, disco, pop. Și, evident, anii au trecut. Între timp, am hotărât să și profesez în domeniul pentru care m-am pregătit dincolo de muzică. În mod firesc, câțiva ani mai târziu m-am căsătorit, au apărut copiii...viata si-a continuat cursul .
Ce meserie faci, în paralel?
Lucrez în IT, în zona de Business Intelligence. Și, la un moment dat, mi-am dat seama că nu mai pot susține programul ăla haotic pe care îl ai, cântând muzică de party. A fost o întâmplare, de fapt. Reluasem legătura cu Petru Călinescu, prin 2011-2012, când ne-am întâlnit într-un club în Centrul Vechi, unde cântam împreună cu colegii mei din Merci Band. Petru venind acolo ca spectator, îl întreb: "Nu vrei să cânți o piesă cu mine?". Zice: "Ba da, dar ce piesă știi"? Ce zici de "You don't know me" (n.b o piesă a lui Ray Charles, cu un aranjament mai aproape de jazz). În momentul în care am cântat, am avut surpriza că e o chimie muzicală între mine și Petru. O chimie reală. Adică ne-am legat, pur și simplu, simțind ce trebuie să simțim amândoi. Cum să ne retragem într-un 'piano', cum să ne ducem în 'forte', cum să accentuăm anumite lucruri, când să ne oprim. E ceva greu de explicat. Si el avea trupa lui, la vremea respectivă. Dar am simțit că ceva s-a întâmplat, acolo: o scânteie. A mai trecut ceva timp și într-o buna zi ne-am intrebat: "Noi de ce nu cântăm împreună?". A fost totul atât de natural, cum, de altfel, s-a întâmplat și cu această colaborare cu Big Band-ul Radio. E o vorbă, când trebuie să se întâmple, se întâmplă. Clar e că pasiunea noastra pentru muzică e totală. Dacă avem un eveniment, la Sibiu sau la Cluj, sau un drum prin țară, pur și simplu, tot drumul cântăm. Nu trebuie să ne încălzim vocile nu-știu-cât, nu trebuie să ne rugăm sau să ne emoționăm. E ca vorbitul. Și asta simțim amândoi, motiv pentru care colaborăm, de atâția ani, deja.
Ai povestit de tatăl tău, dar mama ta nu a avut nicio legătură cu muzica?
Ba da, a avut. Cu arta, în primul rând. A făcut și ea balet. Era o vreme când copiii erau trimiși - în familiile în care se purta asta și era o aplecare către asa ceva-, către un instrument, către o artă, în orice caz. Ea a făcut balet. Are și ea ureche muzicală foarte bună. Practic, asta pe noi ne-a impresionat. Apoi, s-a întâmplat, ca un bulgăre de zăpadă, o semi-concurență între mine și fratele meu. Cu toate că, ca stilul nostru de cântat e diferit, mereu am vrut să devenim mai buni. Eu am cântat la pian, a început el să cânte, îl acompaniam. Apoi, am vrut și eu să cânt ca el, el fiind, nativ, foarte talentat la cântat, m-am apucat și eu să învăț să cânt. Și, tot așa, a fost un "care pe care", deși, totul în spiritul cel mai sănătos și frumos. Serile, la noi, acasă, după ce, deja, nu mai locuiam cu mama, ne adunam, în fiecare weekend, la ea acasă, pentru a cânta împreună și ieșea un mare show.
Amândoi ați crescut, ați devenit părinți și sunteți la casele voastre. Amândoi aveți câte doi copii?
Nu, el are doar un băiat, care are 6 ani. Eu am o fetiță care va împlini 5 ani, în aprilie, și un băiat care tocmai a împlinit un an. Este o minune! Nu mai am loc de el, de studiat la pian. Cum mă vede că mă așez la pian, vine pe sub mine se ridica la marginea pianului si mă trage să îl țin în brațe, să cânte și el.
Cum îl cheamă?
Filip. Și pe fetiță o cheamă Daria.
Vor să fie și ei viitoare mici vedete?
Noi îi lăsăm și îi expunem, momentan, așa cum am fost și noi expuși. Adică nu ne-a dictat nimeni "domnule, trebuie să faci asta!". Chiar îmi aduc aminte că am început cu pianul clasic - ca și Petru, de altfel- câțiva ani buni, și vreo 2-3 ani, am studiat cu o profesoară foarte bună, dar foarte dură, la vremea respectivă. Copil fiind, nu-mi mai ardea, cumva. Chiar îmi aduc aminte că mi-a spus: "Știi ce, nu-ți arde de studiu, ia oprește-te, și când o să vrei să studiezi, vei studia". Atunci, nu am mai studiat vreun an de zile, deloc, până când, în clasa a V-a, la serbarea de Crăciun, pe care am făcut-o cu minunatul meu coleg Petru, l-am văzut pe el, cântand la pian, mai bine decât mine. Chestie care m-a enervat foarte rău. Și am zis că nu se poate asta, și mi-am căutat, singur, profesoară de pian. M-am reapucat de pian.
Între voi a fost o competiție?
Între mine și Petru nu pot să zic că a fost o competiție, cu toate că s-a întâmplat să fim într-o clasă extrem de muzicală. Chiar sperăm să ajungă doamna diriginta, la spectacol. Am invitat-o și pe dumneaei. Noi aveam spectacole foarte frumoase, de Crăciun. S-a nimerit că eram într-o clasă, cum era pe vremea aceea, cu mulți colegi, 35-36, cred că eram în clasă. Foarte mulți cântau. Dar cântau, cântau! Adică pianiști, violoniști, și cu vocea. Automat, când cânți cu un instrument, și vocea vine după , cumva. Nu era vorba de o competiție cu Petru, numai că exista o ambiție, pe care oricine trebuie să o aibă. Competiția o ai cu tine însuti. Dar, pe de altă parte, dacă știi că nu ți-ai atins potențialul și vezi pe altul că și l-a atins, vrei și tu să ajungi acolo. M-a determinat să cant și eu, la pian, de exemplu. Să mă reapuc de pian. Și mi-a prins bine, pentru că este una dintre marile mele pasiuni ,cântatul la pian.
Ce proiecte mai ai pentru anul acesta?
În principiu, ăsta este un proiect important. Ne dorim să înregistram un album de jazz. De swing jazz -noi cântăm, să zicem, un jazz mai popular, mai plăcut urechii, format din standarde de jazz și poate vom adăuga și piese proprii. Acesta nu este un plan doar al meu, ci este un plan al meu, cu Petru. Această colaborare cu Big Band Radio este un vis împlinit. De mulți ani ne-o dorim.. Cum spuneam, acum, s-a întâmplat complet natural. Și neașteptat, culmea! Și uite-ne, aici, după prima repetiție pe care am avut-o noi, cu band-ul, într-o situație minunata. A fost o zi plăcută, o zi pe care o vom ține minte și de-abia așteptăm să vedem rezultatul final, înainte de spectacol. Va fi foarte frumos!
Cu fratele tău mai cânți? Te mai întâlnești cu el?
El este, acum, în Elveția. Lucrează acolo pentru angajatorul lui, care l-a relocate pentru o perioada mai lunga. Când se va întoarce, cu siguranță, vom colabora și vom mai cânta împreună.
Totul despre noul New Vegas Show trupa formată din Petru Călinescu și Maximilian Muntean
Joi, 23 februarie, pe scena Sălii Radio urcă New Vegas Show, trupa formată din Petru Călinescu și Maximilian Muntean, un duo vocal de jazz/swing care și-a câștigat, cu pasiune și o dragoste autentică pentru acest repertoriu, de-a lungul a 8 ani de activitate, un loc bine-meritat în peisajul muzicii de calitate din România – și Big-Band-ul Radio condus, începând din această stagiune, de dirijoarea Simona Strungaru, un ansamblu muzical de referință. Un spectacol care va transporta negreșit publicul într-o altă eră, în care swing-ul și eleganța erau la putere. Un spectacol care va transporta negreșit publicul într-o altă eră, în care swing-ul și eleganța erau la putere. În care oldies-urile de azi erau hit-urile momentului. În care, orice ai fi zis sau ai fi făcut (vorba lui Duke Ellington), “it don’t mean a thing, if it ain’t got that swing!”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
