De ce ne certăm mai des de sărbători cu partenerul și cum negociem programul între două familii. Sfatul psihologului: „Clarificarea nevoilor nu reduce romantismul, ci îl întărește”
Sărbătorile sunt, pentru mulți dintre noi, un amestec de bucurie, așteptări și emoții intense. Ne dorim să fie frumos, liniștit, „ca în povești”, dar de multe ori apar și tensiuni: discuții despre unde mergem, cât timp petrecem cu fiecare familie, ce așteaptă ceilalți de la noi sau ce ne dorim, de fapt, noi. În cuplu, aceste lucruri se simt mai acut, pentru că sărbătorile scot la lumină diferențe, nevoi și sensibilități care, în restul anului, rămân în fundal. Despre cum gestionăm aceste conflicte am vorbit cu psihologul și psihoterapeutul Laura Găvan.
De ce ne certăm mai des de sărbători cu partenerul
Click: Laura, cum gestionăm conflictele în cuplu de sărbători?
Perioada sărbătorilor aduce cu sine emoție și promisiunea unui nou început, dar și o presiune subtilă asupra cuplurilor, mai ales atunci când două familii, două seturi de tradiții și două istorii emoționale se întâlnesc sub același acoperiș simbolic. Este unul dintre momentele anului în care dinamica relațională devine mai vizibilă, iar ceea ce în restul anului este gestionat intuitiv cere acum o negociere conștientă. Sărbătorile nu sunt doar despre brad, mese pline sau cadouri, ci și despre felul în care fiecare dintre noi se raportează la propria familie de bază, la partener și la modul în care cele două lumi pot coexista cu limite sănătoase.
Unul dintre cele mai frecvente conflicte apare atunci când se decide programul dintre două familii. În spatele unui simplu „unde mergem de Crăciun?” se ascund loialități vechi, presiuni subtile, teamă de dezamăgire și nevoia de apartenență. Pentru unii parteneri, familia de origine rămâne ancora identitară, spațiul în care se simt văzuți și validați. Pentru alții, distanța emoțională față de familia de bază sau amintirile conflictuale pot transforma sărbătorile într-un teren sensibil. Negocierea programului devine astfel o formă de maturizare a cuplului: o separare sănătoasă față de vechile tipare, fără rupturi dramatice, dar și fără sacrificii extreme. A găsi un echilibru între apropierea de părinți și afirmarea identității de cuplu înseamnă să recunoști că poți păstra legături importante fără să te confunzi cu așteptările lor, că poți spune „da” și „nu” în egală măsură, fără vină și fără defensivitate.
Diferențele dintre nevoile emoționale ale partenerilor devin mai accentuate în acest context. Unul își dorește liniște și retragere, celălalt caută conexiune socială. Unul simte nevoia să ofere, celălalt să primească. Aceste nevoi nu sunt incompatibile, dar, pentru a nu deveni sursă de tensiune, este esențial să fie formulate clar. Partenerii au tendința de a presupune că celălalt „ar trebui să știe” ce îi trebuie, mai ales în momente simbolice precum Crăciunul. În realitate, clarificarea nevoilor nu reduce romantismul, ci îl întărește. Când ne exprimăm vulnerabilitatea „am nevoie să petrecem timp doar noi doi înainte să mergem la masa de familie” sau „mi-e important să fim prezenți și pentru ai mei” creăm premisele unei relații bazate pe autenticitate, nu pe tăceri tensionate.
În aceeași direcție, așteptările nerealiste pot eroda atmosfera sărbătorilor. Mulți intră în luna decembrie cu scenarii idealizate, ca și cum iubirea ar trebui să fie mai intensă, conflictele suspendate, iar familia brusc armonioasă. Realitatea nu funcționează astfel. Relațiile rămân relații, cu tot cu fragilitățile lor. Dacă anul a fost greu, nu este realist să ne așteptăm ca apropierea să se reconstruiască într-o singură zi sau printr-o cină perfectă. Dar putem folosi sărbătorile ca pe un moment de pauză emoțională, un timp în care cuplul se poate întreba ce a funcționat, ce nu, ce merită reparat și ce trebuie lăsat în urmă. Reconectarea nu înseamnă artificii, ci revenirea la gesturile mici: o conversație seara, o amintire împărtășită, un plan pentru anul care vine.
Click: Sunt multe conflicte și legat de cadouri. Ce facem când așteptările nu corespund cu realitatea?
Dincolo de obiecte, cadourile de Crăciun sunt o formă de comunicare simbolică. Pentru unii, cadoul reprezintă apreciere și investiție afectivă. Pentru alții, este doar un ritual material, fără încărcătură emoțională. De aici pot apărea neînțelegeri: un partener oferă „ceva practic”, crezând că face un lucru util, în timp ce celălalt resimte lipsa unui mesaj afectiv. În familie, tiparele transmise din generație în generație modelează această percepție. Dacă am crescut într-un mediu în care cadourile erau dovada iubirii, vom duce acest limbaj în relația de adult. Dacă am învățat că nu contează obiectul, ci prezența, vom interpreta altfel gesturile celuilalt. Să înțelegem originea propriilor așteptări ne ajută să nu îl criticăm pe partener, ci să deschidem conversația despre ceea ce înseamnă darul pentru noi.
La fel de importantă este și menținerea unor limite sănătoase în raport cu familiile extinse. Sărbătorile pot reactiva vechi roluri, copilul care se simte responsabil, cel care evită, cel care salvează atmosfera. Partenerii pot observa cum revin, deși adulți, în dinamici din copilărie. Stabilirea limitelor nu înseamnă distanță rece, ci grijă pentru propria stare emoțională. Uneori, o limită poate fi atât de simplă precum stabilirea unui timp maxim de vizită sau clarificarea unui subiect de conversație care nu va fi reluat. Alteori, limitele înseamnă protejarea relației de cuplu în fața presiunilor exterioare. O relație matură nu se lasă absorbită de drama sau ritmurile altora, ci își creează propria structură, în acord cu nevoile celor doi parteneri.
Sărbătorile pot fi o oportunitate de reconectare profundă, dacă sunt abordate cu flexibilitate, sinceritate și curiozitate. Ele ne invită să reflectăm la tiparele familiale pe care le păstrăm, la cele pe care le schimbăm și la modul în care construim împreună o identitate de cuplu. A negocia programul, a formula nevoi, a seta limite și a oferi cadouri care transmit sens sunt forme de iubire matură, nu compromisuri. Sărbătorile devin astfel nu un test, ci un spațiu de reîntâlnire cu noi înșine și cu celălalt, într-un cadru care favorizează atât tradiția, cât și transformarea.
