Imaturitatea emoțională, problema majoră din relații! Psihoterapeut Laura Găvan: „În cuplu apare dinamica părinte–copil”
Relațiile de cuplu moderne par să se clatine tot mai des sub presiunea așteptărilor, a ritmului accelerat de viață și a bagajului emoțional pe care fiecare îl aduce din propria istorie de viață. În spatele despărțirilor, al conflictelor interminabile și al sentimentului că „nu mai suntem o echipă”, se află adesea un amestec de imaturitate emoțională, tipare familiale inconștiente și traume nerezolvate, ne spune psihologul și psihoterapeutul Laura Găvan. Cum influențează toate acestea relațiile pe care le avem, la un nivel profund, ne spune chiar ea.
Imaturitatea emoțională, copilul care iubește în locul adultului
Click: Laura, povestește-ne despre impactul imaturității emoționale în cuplu.
Imaturitatea emoțională nu are legătură cu vârsta cronologică, ci cu modul în care o persoană se raportează la sine și la ceilalți. Ea se manifestă prin dificultatea de a gestiona emoțiile, de a tolera frustrarea și de a privi realitatea relațională fără idealizare sau negare. Persoanele imature emoțional cer iubire într-un mod copilăresc — doresc să fie văzute, validate, puse pe primul loc, dar nu reușesc să ofere același nivel de grijă și înțelegere partenerului.
Astfel, în cuplu, apare dinamica „părinte–copil”: unul dintre parteneri devine cel responsabil, rațional, organizat, iar celălalt rămâne într-o poziție regresivă, dependentă, revendicativă. În timp, echilibrul se rupe. Adultul obosit de a purta povara relației își pierde dorința și respectul, iar copilul interior al celuilalt se simte tot mai respins și neînțeles. Se instalează tăcerile, reproșurile și sentimentul că iubirea nu mai e suficientă.
Click: Modul în care am fost iubiți în familie ne influențează în relații?
Fiecare om iubește așa cum a fost iubit. Modelul relațional pe care l-am trăit în familia de origine devine lentila prin care privim dragostea. Un copil care a crescut într-o familie conflictuală poate confunda intensitatea cu pasiunea și poate repeta scenariul certurilor dramatice ca semn al apropierii. Altul, crescut în tăcere și evitarea emoțiilor, va evita conflictele și se va retrage la primul semn de tensiune, perpetuând o formă de distanță rece.
Aceste tipare familiale funcționează ca niște programe emoționale inconștiente. Ele dictează reacțiile noastre automate: cum cerem afecțiune, cum ne apărăm, cum fugim. În cuplu, întâlnirea a două istorii diferite produce un dans complex între nevoi, frici și așteptări. Un partener poate căuta siguranță și apropiere, în timp ce celălalt caută autonomie și control. Fără conștientizare, fiecare îl percepe pe celălalt ca pe o amenințare, nu ca pe un aliat.
Click: Ce impact au traumele nerezolvate?
Traumele nerezolvate nu dispar odată cu trecerea timpului; ele doar se ascund în reacțiile noastre. Într-o ceartă banală despre bani sau treburile casnice, se pot ascunde răni mult mai profunde: sentimentul de neimportanță, frica de abandon, nevoia disperată de control. În terapie, multe cupluri descoperă că nu se ceartă despre „cine duce gunoiul”, ci despre „cine se simte văzut, valorizat și în siguranță”.
Când aceste traume nu sunt recunoscute, partenerul devine, fără să vrea, proiecția părinților care au rănit. În loc să vedem omul de lângă noi, vedem mama critică sau tatăl absent. Iar partenerul devine dușmanul intern – cel care apasă fără să știe pe rana noastră cea mai veche. În acest punct, iubirea se transformă în luptă, iar nevoia de a avea dreptate devine mai puternică decât dorința de a fi fericiți împreună.
Click: Laura, mi-ai pomenit în conversațiile anterioare despre „Fidelitățile invizibile”. Ce înseamnă mai exact?
Un alt factor subtil care influențează relațiile este ceea ce în termeni psihologici utilizăm „fidelitate inconștientă” față de familia de bază. De multe ori, rămânem legați emoțional de dinamica originară: repetăm suferințele părinților, alegem parteneri care seamănă cu ei sau refuzăm să fim mai fericiți decât au fost ei.
De exemplu, o femeie crescută într-o familie unde mama a fost dominatoare și tatăl slab poate respinge instinctiv bărbații calzi și empatici, alegând parteneri autoritari pentru a repeta scenariul familiar. Sau un bărbat crescut de o mamă sacrificată poate trăi o vinovăție inconștientă atunci când soția lui are succes, sabotând relația pentru a rămâne loial modelului matern.
Fidelitățile invizibile pot sabota iubirea adultă până când sunt aduse la lumină și înțelese.
Când diferențele devin război: parentingul și banii
Click: Care pot fi motivele frecvente care pot clătina o relație de lungă durată, mai ales într-o familie?
Diferențele de stil parental și de gestionare a banilor sunt două dintre cele mai frecvente surse de conflict. Fiecare partener poartă în sine un „manual invizibil” despre cum ar trebui crescuți copiii și cum ar trebui cheltuiți banii – manual scris în copilărie, în funcție de valorile și lipsurile familiei de origine.
Unul poate vedea disciplina ca expresie a iubirii, celălalt o poate percepe ca respingere. Unul poate economisi compulsiv, pentru că a trăit lipsuri, în timp ce celălalt poate cheltui pentru a compensa o copilărie austeră. Fără comunicare și empatie, aceste diferențe devin lupte de putere: fiecare încearcă să-l convingă pe celălalt că are dreptate, iar relația pierde din flexibilitate și blândețe.
Compromisul real apare doar când ambii parteneri renunță la lupta pentru control și aleg să înțeleagă contextul emoțional al celuilalt. Nu există un „mod corect” universal, ci doar un echilibru care ține cont de valorile și vulnerabilitățile ambilor.
Click: Cum poate ajuta terapia de cuplu când iubirea pare pierdută?
Când cuplul ajunge la un pas de despărțire, terapia devine un spațiu de respiro. Nu pentru a salva cu orice preț relația, ci pentru a o înțelege. Terapeutul de cuplu nu este un judecător, ci un traducător al limbajelor emoționale diferite. Într-o relație în impas, fiecare vorbește din durerea sa, dar nu se mai aude.
În terapie, partenerii învață să se oprească din reacțiile automate și să-și exprime nevoile fără acuzare. În loc de „nu mă mai respecți”, se ajunge la „mă simt invizibil și neimportant când nu mă consulți”. În loc de „ești rece și distantă”, se ajunge la „mă retrag pentru că mi-e teamă să nu fiu respins”.
Procesul terapeutic aduce conștientizare: cum tiparele familiale se reactivează, cum traumele personale modelează relația și cum iubirea autentică are nevoie de doi adulți emoțional disponibili, nu de doi copii răniți care cer vindecare unul de la altul.
Reconectarea
Click: Cum putem repara relațiile?
Reconectarea într-un cuplu nu înseamnă întoarcerea la ceea ce a fost, ci construirea unui nou mod de a fi împreună. Înseamnă să-l vezi pe celălalt așa cum este, nu cum ți-ai dori să fie. Înseamnă să înveți să-l asculți fără să-l corectezi, să-l ierți fără să te anulezi și să rămâi prezent chiar și atunci când e greu.
Un cuplu sănătos nu este cel fără conflicte, ci cel care știe să transforme conflictul în dialog. Iar maturitatea emoțională nu înseamnă perfecțiune, ci capacitatea de a-ți asuma propriile reacții și de a alege, din nou și din nou, cooperarea în locul luptei.
