INTERVIU Conf. dr. Marcian Manu, medic primar urologie la SANADOR: „Prostata poate fi un prieten, dar și un dușman dacă nu o investigăm“
Chiar dacă simptomele pot fi trecute ușor cu vederea și pacientul se obișnuiește cu disconfortul, adenomul de prostată poate fi identificat din timp și tratat minim invaziv.
Adenomul de prostată, numit și hiperplazie benignă a prostatei, afectează mai mult de jumătate dintre bărbații cu vârsta între 50 și 60 de ani și până la 90% din bărbații trecuți de 70 de ani. Boala scade considerabil calitatea vieții, prin urinările frecvente și dificile, inclusiv noaptea, dar și prin senzațiile de urinare imperioasă și de urinare incompletă. Prin recunoașterea simptomelor bolii și adresarea către medicul urolog cresc șansele gestionării eficiente a adenomului de prostată și de redobândire a unei calități bune a vieții.
Cunoașterea anatomiei și fiziologiei prostatei este crucială pentru a înțelege modul în care adenomul de prostată afectează funcționarea sistemului urinar masculin. Prostata, o glandă mică situată sub vezica urinară, joacă un rol esențial în producția lichidului seminal și în controlul fluxului seminal în timpul ejaculării. Prin creșterea în volum a prostatei, cum se întâmplă în adenomul de prostată, glanda devine o obstrucție în calea eliminării urinei.
Adenomul de prostată nu este singurul tip de afecțiune a acestei glande, prostatita și cancerul de prostată fiind la rândul lor însoțite de semne și simptome similare. Din acest motiv, bărbații trebuie să ajungă la medicul urolog, pentru diagnostic și tratament. Complicațiile neglijării adenomului de prostată pot fi grave și pot include retenția urinară acută și infecțiile tractului urinar. Prin urmare, este extrem de important să fim conștienți de semnele și simptomele acestei afecțiuni și să căutăm ajutor medical în timp util.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu conf. dr. Marcian Manu, medic primar urologie și șeful Secției de Urologie de la Spitalul Clinic SANADOR, despre aspectele esențiale ale adenomului de prostată și modalitățile de gestionare a acestei afecțiuni.
„Weekend Adevărul“: Mai întâi, care sunt principalele componente ale aparatului urinar și cum funcționează acesta?
Conf. dr. Marcian Manu: Descriind aparatul urinar de sus în jos, mai întâi avem cele două „motoare“ ale aparatului urinar – cei doi rinichi. Rinichiul este un organ deosebit, care îndeplinește foarte multe funcții și, când se dereglează, apar neajunsuri importante în ceea ce înseamnă patologia și biologia umană. Prin rinichi trece un sfert din debitul cardiac: 90 de litri de sânge într-o singură oră, în condiții de repaus, iar într-o zi – peste 2.000 de litri de sânge, adică aproape două tone! Din toată această cantitate, cei doi rinichi formează aproximativ un litru și jumătate de urină. Aceste organe au funcția extraordinară de a filtra și elimina doar ceea ce este toxic din sânge. Ulterior, urina secretată este împinsă prin intermediul celor două uretere la nivelul vezicii urinare, de unde este eliminată prin uretră. Porțiunea inițială a prostatei se află împrejurul uretrei, rolul ei fiind deosebit de important în actul de micțiune. Urina este secretată permanent de rinichi către vezica urinară și este eliminată intermitent din vezică prin procesul de micțiune.
Care este rolul prostatei și cum afectează disfuncția ei aparatul urinar?
Prostata are forma geometrică a unui trunchi de con cu baza superioară spre vezica urinară, înconjurând porțiunea inițială a uretrei. Este ca o castană de 15-20 de grame și poate crește până la dimensiunea unei mingi de tenis sau a unei portocale foarte mari. Este străbătută de uretră, iar la nivelul uretrei prostatice se unesc căile de evacuare genitală și urinară. La nivelul formațiunii anatomice numite colicul seminal, sperma și urina urmează un tract comun pe uretră. Această intersecție este foarte importantă pentru cele două aparate, urinar și genital, pentru că afecțiuni ale aparatului urinar se pot propaga la aparatul genital, dar și invers. Rolul prostatei este de a coordona această intersecție, iar patologia prostatei va afecta implicit ambele aparate.
Prostatitele, cele mai frecvente afecțiuni ale prostatei
Care sunt principalele afecțiuni ale prostatei?
Afecțiunile inflamatorii infecțioase, care se numesc prostatite. Aproape că nu există bărbat care, până la o vârstă mai înaintată, să nu fi trecut cel puțin printr-un episod de prostatită, fie că a fost vizibil sau nu. Prostatitele pot fi bacteriene, virale, fungice, tuberculoase, deci pot avea multiple cauze. Inocularea prostatei cu germenii respectivi se poate face pe două căi: fie pe cale urinară sau spermatică, din uretră spre prostată, fie de la distanță, de la un focar infecțios, de exemplu un abces dentar sau pulmonar, care, prin sânge, trimite bacterii la prostată și determină secundar această infecție pe care noi o numim prostatită. După afecțiunile inflamatorii infecțioase, următoarea cea mai frecventă este adenomul de prostată sau hipertrofia benignă de prostată, care afectează cam 8 din 10 bărbați peste vârsta de 60 de ani. Deci are o incidență deosebit de mare și ar trebui să îi acordăm mai multă atenție. Cea de-a treia maladie, care este mortală dacă nu este diagnosticată și tratată la timp, este cancerul de prostată. Următoarea ar fi litiaza prostatică, exprimată prin calcificări ce pot apărea la nivelul prostatei. Prezența unei boli nu le exclude pe celelalte, pot exista și mai multe afecțiuni ale prostatei în același timp.
Ce înseamnă adenom de prostată? Cum apare și ce simptome are?
Este o afecțiune parșivă, pentru că nu dă dureri. Se instalează foarte lent, în ani de zile, și, la un moment dat, pacientul se obișnuiește cu răul, i se pare o normalitate. Adenomul de prostată sau hipertrofia benignă prostatică este un țesut suplimentar care apare la nivel prostatic, în principal în zona tranzițională. Acest țesut se dezvoltă din porțiunea periuretrală a prostatei, din această cauză are și efect obstructiv mai puternic decât în cazul altor afecțiuni, și se suprapune prostatei native. Când tratăm adenomul de prostată și îl eliminăm chirurgical, nu scoatem prostata nativă (cu care s-a născut pacientul), ci numai ce a crescut în plus.
Semnele și simptomele adenomului de prostată
Care sunt simptomele acestei afecțiuni?
Semnele principale ale adenomului de prostată sunt iritative. Pacientul urinează frecvent – polachiurie, adică urinare frecventă cu cantități mici de urină. Aceasta poate fi în timpul zilei, dar poate fi și nocturnă. După vârsta de 50-60 de ani, cred că oricine se duce o dată pe noapte la toaletă. Dacă frecvența crește, atunci ceva este în neregulă, deoarece înseamnă că vezica trebuie evacuată mai frecvent decât este necesar. De asemenea, apare urgența în declanșarea urinării, pacientul nu mai are puterea de a se abține și trebuie să urineze imediat. Un al treilea factor este incontinența prin urgență, așa-numita imperiozitate micțională, când nu mai poate ține și scapă câteva picături. Cea de-a patra manifestare iritativă este senzația de golire incompletă la sfârșitul micțiunii. Apar și semne obstructive. Adenomul de prostată este un țesut care comprimă uretra, ca un furtun pe care călcăm, implicit există o forță care se opune evacuării vezicale, iar vezica trebuie să muncească mai mult, să își dezvolte musculatura pentru a învinge această forță care i se opune în momentul micțiunii. Din punct de vedere medical, acest fenomen se numește disurie, adică urinare dificilă. Jetul de urină este mai slab, împrăștiat, se întrerupe, apare o ezitare în declanșarea jetului urinar și, nu în ultimul rând, senzația de golire incompletă și lipsa eliminării disconfortului de la sfârșitul micțiunii. Practic, apar picături necontrolate, jet slab, fenomene iritative și obstructive importante, acestea fiind generate direct de adenomul de prostată care funcționează ca un dop pe uretră. Când toate aceste manifestări sunt acute, apar semnele grave. În mod normal, vezica se golește complet după actul de micțiune, dar dacă nu se întâmplă așa deoarece forța ei nu mai învinge obstrucția, atunci, după micțiune, va rămâne o cantitate de urină restantă în vezică, pe care noi o numim reziduu postmicțional. Inițial, acest reziduu este mic, dar apoi devine mai mare, iar la un moment dat vezica rămâne plină și presiunea se duce ascensional spre cei doi rinichi, apărând hidronefroza și, implicit, insuficiența renală, pentru că organismul nu mai poate împinge urina către căile de ieșire în același ritm în care ea se produce.
Poate afecta bărbații și înainte de 60 de ani?
Absolut. Afecțiunea este frecventă la cei cu vârsta peste 55-60 de ani, dar în ultima vreme am observat oameni de 35-40 de ani cu manifestări obstructive evidente. Pe vremuri, eram elevul regretatului profesor Eugeniu Gh. Proca, o somitate în medicina românească, și l-am ajutat într-o zi la două operații în care i-a operat pe un tată și pe fiul său.
Multiple metode de diagnostic
Deci se poate transmite și genetic?
Există o încărcătură genetică. Putem asocia ca factor predispozant istoricul familial în ceea ce privește patologia prostatică. În general, frecvența este mai mare în populație.
Care sunt metodele de diagnostic pe care le utilizați?
Începem cu diagnosticul normal, inventat de Hipocrate, care înseamnă examenul clinic al pacientului. Nu există pacient să intre într-un cabinet și să fie trimis la tomografie din prima. Examenul clinic este deosebit de important. Trebuie să vedem cum urinează, cât urinează, când urinează, ce urinează... Trebuie să știm toate aceste lucruri. După aceea, obligatoriu este tușeul rectal, la care nu se poate renunța. Acesta ne va arăta patologia prostatei, posibilitatea ca hipertrofia prostatică să fie neoplazică sau ne poate arăta o patologie de vecinătate, rectală, care poate mima o afecțiune prostatică. De asemenea, efectuăm măsurarea antigenului specific prostatic, PSA, care este obligatorie. În funcție de acest parametru, ne îndreptăm spre investigarea cancerului de prostată sau a adenomului de prostată. Pe de altă parte, ecografia a devenit pentru medicul urolog ce este tensiometrul pentru cardiolog. Nu se mai concepe un consult urologic fără o evaluare ecografică a prostatei. Se poate efectua ecografie abdominală, hipogastrică sau transrectală. Este o metodă repetabilă, ieftină, inofensivă, extraordinar de informativă în ceea ce privește patologia prostatei sau complicațiile patologiei prostatice. În rare situații avem nevoie de imagistică superioară, precum tomografia computerizată sau examenul RMN. O altă metodă este uroflowmetria. Pacientul urinează într-un sistem electronic și obținem un grafic al debitmetriei, prin care putem cuantifica actul micțional. Deci lăsăm la o parte subiectivismul nostru sau al pacientului și analizăm acel grafic, care punctează diagnosticul. În unele situații poate fi nevoie și de cistoscopie, adică de evaluarea endoscopică a tot ce înseamnă aparat urinar inferior.
După o anumită vârstă, bărbații ar trebui să meargă la un control urologic de rutină?
Da, dar nici nu trebuie să facem potecă la doctor dacă nu este cazul! Totuși, indolența și nesocotirea acestei afecțiuni, care are o frecvență atât de mare, sunt păguboase la nivel personal și social.
„Dacă se ajunge la doctor pentru sondă înseamnă că nu s-a investigat cât și cum trebuie“
În ce fel poate un diagnostic precoce să influențeze modul în care gestionăm adenomul de prostată?
Orice lucru detectat când și cum trebuie, dar și tratat corect, va da rezultate bune. Întotdeauna un diagnostic precoce va face ca rezolvarea să fie mai simplă, mai ieftină și cu o perspectivă semnificativ mai bună pe termen lung.
Care sunt principalele complicații ale adenomului?
Complicațiile sunt majore, se instalează lent, sunt mai parșive decât boala în sine. Boala se instalează într-o perioadă foarte lungă de timp, în care pacientul se obișnuiește să facă pipi prost, des, și la un moment dat consideră că așa este normal, fără să caute o explicație sau o soluție pentru aceste neajunsuri. Principala complicație este imposibilitatea golirii vezicii urinare, care se luptă o lungă perioadă de timp, prin dezvoltarea musculaturii, cu această forță care i se opune în momentul în care se golește prin micțiune. Decompensarea ei duce la apariția reziduului, cu risc crescut de autoinfecție. Altă complicaţie este distensia vezicală, iar presiunea se răsfrânge asupra rinichilor, care nu mai pot produce urină și toxinele se varsă în sânge, instalându-se astfel insuficiența renală. Toate acestea se dezvoltă lent și nu dor, deci sunt înșelătoare. Etapa foarte gravă este în momentul în care prostata blochează complet evacuarea prin uretră – retenție completă de urină sau blocaj urinar. În acest caz trebuie să găsim de urgență o formă prin care să îi drenăm vezica urinară, cel mai frecvent prin montarea unui cateter. Cine ajunge la doctor ca să îi pună sondă înseamnă că 100% nu s-a investigat cât și cum trebuie!
De la fitoterapie la endourologie
Cum se tratează această boală?
În primul rând, pentru a trata, trebuie să identificăm de ce-ul, care rezultă și din cuantificarea uroflowmetriei. Trebuie să știm modul în care urinează pacientul, deci care este gradul de obstrucție. Apoi vom vedea ecografic, vom măsura, vom ști cât de mare este prostata, ce efect are asupra aparatului urinar superior și ce complicații există. Într-o primă etapă în care leziunile nu sunt foarte avansate, îl putem monitoriza pur și simplu, fără să primească un tratament. O a doua etapă implică administrarea unui tratament conservator. Mai întâi, fitoterapia, cu diferite ceaiuri și plante. O a doua clasă de medicamente folosite este reprezentată de alfablocante – medicamente care relaxează pâlnia prin care pleacă urina din vezica urinară, deci pacientul va urina mai ușor. A treia categorie este reprezentată de inhibitorii de 5-alfa reductază. Adenomul de prostată și patologia prostatică sunt patologii hormonale, în general, atât androgenică, cât și estrogenică. Inhibitorii de 5-alfa reductază nu lasă să crească prostata sau o reduc în dimensiune, deci reduc și impactul obstructiv pe care îl are asupra uretrei. Alte clase de medicamente folosite sunt anticolinergicele și inhibitorii de fosfodiesterază. Foarte importantă este și combinația dintre toate cele enumerate, adaptată în funcție de fiecare pacient în parte. Dacă toate aceste metode nu au efect, dacă starea pacientului se degradează și simptomatologia se accentuează sub aceste tratamente, care oricum pot fi aplicate doar pentru un timp limitat, trebuie să apelăm la terapia chirurgicală. Poate fi o chirurgie simplă – adenomectomia transvezicală, rar practicată în ultima perioadă deoarece este depășită de metodele moderne. Suverană în această terapie chirurgicală este endourologia, care presupune lipsa oricărei incizii. Totul se face sub anestezie, pacientul nu simte absolut nimic. Se intră pe uretră și scoatem țesutul suplimentar care a crescut în prostată. Toate funcțiile prostatei rămân valabile, ceea ce în cancerul de prostată nu se întâmplă deoarece trebuie scoasă toată prostata prin prostatectomie radicală. Deci metoda golden standard este endourologia, rezecția endoscopică a prostatei fie prin metode clasice, fie prin metode moderne: vaporizare cu plasmă, incizii ale colului prostatei... Există multe metode și diferite tehnici.
După tratarea afecțiunii în mod chirurgical, boala poate reapărea?
Depinde de speranța de viață a pacientului. Glanda poate regenera țesutul respectiv, dar este puțin probabil după vârsta de 80 de ani.
Ce urmează în viața pacientului după intervenția chirurgicală?
Pacientul își reia viața normală. După endourologie, pacientul își poate relua activitatea după câteva zile. Viteza cu care fiecare ajunge la normalitate diferă, în funcție de fiecare organism în parte.
În final, ce le transmiteți celor care ar putea fi afectați de adenomul prostatic?
Cel mai important este să înțelegem cu toții că 8 din 10 bărbați de peste 60 de ani au această afecțiune și că boala are manifestări care uneori nu se simt, deci ar trebui să ne punem niște semne de întrebare. În general, oamenii merg la doctor doar când au dureri, dar trebuie să reținem că adenomul se poate manifesta și fără durere, iar dacă apar manifestări din cele pe care le-am explicat, trebuie să mergem la doctor. De asemenea, trebuie să reținem faptul că bolile de prostată pot coexista. Te poți opera de adenom de prostată, să evoluezi perfect și să consideri că este un subiect rezolvat, dar asta nu înseamnă că nu poți dezvolta alte afecțiuni, precum cancerul de prostată. Deci monitorizarea este absolut necesară. Prostata poate fi un prieten, dar și un dușman dacă nu o investigăm.
