Rețeta simplă de care ne vom îndrăgosti de la prima înghițitură! Cum pregătim supa de ciuperci cu pui

Dacă suntem în căutarea unei rețete delicioase de supă, de care nu ne vom mai sătura, avem noroc! Această mâncare de pui și ciuperci are un gust divin, de care ne vom îndrăgosti de la prima înghițitură!

Supa de ciuperci cu pui este o rețetă simplă și delicioasă
Supa de ciuperci cu pui este o rețetă simplă și delicioasă

Ne este poftă de o supă, dar ne-am plictisit de rețetețe pe care le tot pregătim de obicei? Atunci, putem apela la supa de ciuperci și pui, o rețetă delicioasă, de care nu ne vom mai sătura!

Iar partea cea mai bună este că această mâncare se pregătește ușor și nu are nevoie decât de câteva ingrediente simple!

Ingredientele necesare pentru supa de ciuperci cu pui

Pentru a pregăti această rețetă delicioasă, tot ce trebuie să avem la îndemână este un piept de pui (sau două pulpe de pui, dacă ne plac mai mult), cam 500 de grame de ciuperci, doi morcovi, o ceapă, doi cartofi, doi sau trei căței de usturoi, cât și o lingură de smântână.

De asemenea, vom mai avea nevoie și de pătrunjel, sare și piper după gust, iar, nu în ultimul rând, o lingură de ulei. Odată ce am pregătit toate aceste ingrediente simple, putem începe să gătim!

Cum pregătim o supă delicioasă

Pentru a pregăti această supă, primul pas este să punem carnea de pui la fiert, alături de sare. După ce pieptul a fiert, va trebui să strecurăm supa și să începem să pregătim legumele.

Acum, vom curăța morcovii și ceapa, pe care le vom tăia în cubulețe cât mai mici. Ele trebuiesc călite câteva minute în tigaie, cu ulei, iar apoi le vom adăuga în supa strecurată. Tot acum tăiem carnea, cartofii și ciupercile în bucăți mai mari și le vom adăuga în supă.

Totul trebuie fiert până când legumele se înmoaie, iar spre final vom condimenta cu sare și piper, cât și cu pătrunjelul. De asemenea, acum vom adăuga și smântâna, iar în doar câteva minute putem închide focul!

Supa se servește caldă, iar odată ce o vom gusta, ne vom îndrăgosti pe loc de gustul ei divin!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Jennifer Aniston și Matt LeBlanc GettyImages 1447109068 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ce culori sa porti in functie de zodie jpg
Cozonac Con jpg
syz 218jpg JS818778816 1 webp
zodii cu noroc intre 2025 2028 webp
pui salata jpg
masa Craciun jpg
5 zodii urmărite de ghinion în luna februarie, sursă foto: Canva
carne de porc pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net