Peste 15.000 de vizitatori la DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști. Pentru al cincilea an consecutiv, IQOS a susținut DIPLOMA Show
Octombrie este una dintre lunile care transformă Bucureștiul într-o capitală a creativității. Tot mai multe evenimente culturale îi scot pe oameni din case și îi aduc laolaltă în cel mai plăcut și inovator mod.
Timp de 10 zile, DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, a celebrat creativitatea printr-un mix unic de expoziții, activități și evenimente. Artiști, arhitecți și designeri au susținut cel mai greu examen: întâlnirea cu publicul în cadrul acestui festival la fostul restaurant Cina din centrul Bucureștiului. IQOS a susținut acest eveniment, iar parteneriatul este unul de cursă lungă, ajungând la al cincilea an consecutiv.
DIPLOMA Show a reunit 145 de artiști emergenți, cu lucrări înscrise în 18 categorii: fashion, design interior, arhitectură, pictură, design grafic, foto-video, design de obiect și multe altele. Peste 15.000 de vizitatori au vizitat expozițiile și au participat la evenimentele găzduite de DIPLOMA Show.
„Ediția a 11-a este, cred, cea mai bună de până acum. Mă refer, desigur, la conținut, locație, arhitectura expoziției, atmosferă și programul care o însoțește. Și, se pare, și la nivel de audiență, datorită tuturor ingredientelor de mai sus. Echipa de proiect lucrează permanent pentru acest proiect. Lucrurile iau amploare cam cu 6 luni înainte, iar în ultimele 3 luni, aproape întreaga echipă TTTT (The Institute) este implicată în pregătiri și derulare”, spune Andrei Borțun, CEO The Institute, organizatorul acestui eveniment.
Anul acesta, locația mult mai generoasă a permis, pe lângă expoziția propriu-zisă, și alte evenimente-capsulă. Printre acestea, s-a numărat o expoziție din Republica Moldova a unei artiste foarte tinere care a combinat instalație și obiect, pictură și broderie, într-o experiență extrem de complexă. Tot în seria parteneriatelor care și-au propus să ajute tinerii artiști să crească s-a înscris și colaborarea dintre IQOS și Simina Filat, designerul care a reprezentat România la Expoziția Internațională de la Dubai și care a creat câteva obiecte inedite dedicate exclusiv comunității IQOS. Evenimentul a găzduit și expoziția celor 18 studenți de la Facultatea de Arhitectură din Tokyo, care a reprezentat o ocazie potrivită pentru expunerea la o cultură cu totul diferită, posibilă cu sprijinul Institutului Ion Mincu.
„Această formulă de festival, fără nimic elitist sau inhibant, atrage un public tot mai divers. Pentru că știu și ei, acum, cât de importante pot fi astfel de contexte, dar știu și potențialul de educație a unui public larg pe care încercăm să îl aducem într-o zonă mai intimă cu universurile pe care le abordăm prin proiectele noastre”, mai explică Andrei Borțun.
De asemenea, proiectele expuse de-a lungul ultimilor ani în cadrul DIPLOMA Show s-au întors în festival într-o amenajare neconvențională, construită în jurului ideii de celebrare. Celebrate in Style, colaborarea IQOS x DIPLOMA Show, a propus o experiență aparte, construită în jurul a 10 ținute unice concepute de 5 designeri vestimentari, care a marcat aniversarea a 10 ani de când IQOS a fost lansat la nivel global. Cele 10 creații vorbesc despre perspective unice, diversitate și optimism.
DIPLOMA Show este un spațiu creat pentru multe posibile întâlniri, multe dintre ele complet neașteptate. „Acum vreo 5 ani, a fost nevoie să le fac cunoștință unui profesor și unei profesoare, colegi la aceeași universitate, care lucrau în aceeași clădire de peste 20 de ani. Este, cred, o situație care arată cât de necesare sunt proiecte, platforme, programe care să încurajeze cunoașterea reciprocă și colaborarea, atât pentru absolvenți, cât și pentru seniorii industriei sau, de ce nu, pentru români în general”, povestește Andrei Borțun.
Organizatorii au asociat și experiențe din domenii culturale conexe. Astfel, datorită colaborării cu Jazz in the Park din Cluj-Napoca, alt eveniment susținut de IQOS an de an, jazzmanul Jojo Mayer a susținut un concert în cadrul festivalului în 5 octombrie.
„Ne uităm cu interes la cititorii de carte, la ascultătorii de jazz, la pasionații de film. Încercăm să intersectăm mai multe zone de interes din mai multe comunități diferite, în așa fel încât să facem să crească tot mai mult consumul cultural în România”, mai mărturisește Andrei Borțun. „Ne întrebăm constant cât de relevant este fiecare proiect sau demers al nostru pentru alții; pentru cei cărora ne adresăm direct, pentru comunitatea noastră, pentru publicul larg sau, uneori, pentru societate în general. Probabil că acest obiectiv al nostru este adesea împlinit, iar acest lucru îi face și pe partenerii noștri, precum IQOS, să ne rămână alături pentru mulți ani.”
În același scop, la seria de Masterclass-uri au avut acces nu doar absolvenții, ci și studenți ai facultăților vocaționale și chiar și public larg interesat de teme precum piața de artă sau de design. În cel de-al doilea weekend, dedicat conceptului Hot Lagoon, publicul a avut acces la târgul la care au participat artiști, fotografi, ilustratori și graficieni, într-un format în care au putut cumpăra unele dintre lucrări la niște prețuri mai prietenoase decât în general, pe piața de artă.
„Credem că schimbarea este sesizabilă, din mai multe puncte de vedere, mai ales dacă nu facem comparații cu ani sau ediții consecutive. Lucrările de diplomă și master sunt din ce în ce mai bine gândite și împachetate; relațiile dintre cancelarii și studenți credem că sunt din ce în ce mai moderne și europene; colaborările cu alte organizații non-academice sunt din ce în ce mai dese și mai consistente. Proiectele comune, interdisciplinare nu mai sunt o raritate, iar expunerea lucrărilor în universități sau în afara lor a devenit adesea un eveniment bine gândit și bine organizat.”, a mai adăugat Andrei Borțun.
Fiecare zi la DIPLOMA Show 2024 a fost o experiență unică, pentru că programul a presupus și acțiune, nu doar contemplație. În grădina superbă au fost create zone de bar și cafenea, unde vizitatorii au fost invitați să petreacă timp după vizionarea expozițiilor. Vremea a fost perfectă, iar publicul s-a putut bucura și de programul Străzi Deschise, pentru că evenimentul a avut loc chiar pe Calea Victoriei. Accesul a fost gratuit.
„Conectarea tinerilor artiști, designeri și arhitecți cu breslele specifice, între ei înșiși și cu un public larg a fost mereu principalul obiectiv al proiectului și brandului DIPLOMA Show. Credem că o șansă importantă de dezvoltare a unui tânăr creativ, a unei generații sau a societății în general este COLABORAREA: între discipline și meserii, între generații, între instituții și organizații diferite ca profil, între stat și privat. Iar atunci când partenerii noștri au comunități puternice și active, atunci când partenerii noștri gândesc similar cu noi, aceste resurse ale lor devin și resurse ale noastre, iar rezultatele se văd. Din fericire, atunci când vorbim despre IQOS, atât ca organizație, cât și ca oameni, ne leagă atât de multe valori și credințe comune, încât ne considerăm mai degrabă colegi decât parteneri”, a concluzionat Andrei Borțun.
IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină._
Material susținut de IQOS.