Povestea de Crăciun începe la Opera Comică pentru Copii

Ultima actualizare:

Pe 25 noiembrie, la ora 15:00, se deschid porțile Târgului „Poveste de Crăciun”, în curtea Operei Comice pentru Copii, pe Calea Giulești nr. 16.

image

O mulțime de activități și surprize de sezon îi așteaptă pe cei mici împreună cu familiile lor. Evenimentul are loc în perioada 25 noiembrie - 29 decembrie, după următorul program:

- 15-21, luni-vineri

- 10-22, sâmbătă-duminică

- 10-22, pe 30 noiembrie, 1, 2, 26, 27, 28 și 29 decembrie

- 10-16, pe 24 decembrie

- închis, pe 25 decembrie.

Atracții de Poveste

Patinoarul, Derdelușul, Trenulețul și Caruselul revin în curtea Operei Comice pentru Copii, spre bucuria copiilor de toate vârstele. Derdelușul, atracție unică în Târgul „Poveste de Crăciun”, este destinat exclusiv copiilor, iar pe Patinoar, în Trenuleț și Carusel sunt invitați și părinții și bunicii. Mai mult, la cererea publicului, anul acesta se vor organiza Cursuri de Patinaj pentru copii, pe durata Târgului, începând cu 5 decembrie.

Una dintre activitățile unicat în București va fi Zborul cu Sania, pentru cei mai curajoși vizitatori, care vor să se simtă la înălțime și la propriu, nu doar la figurat. Începând cu 2 decembrie, va poposi în Târg chiar Moșu’ în persoană, în Casa lui Moș Crăciun, pentru a se întâlni cu toții copiii care vor să-l vadă și să-i transmită dorințele lor.

Tot în premieră, Țara Maramureșului va fi prezentă în Târg, cu ateliere ale meșterilor populari și bucate tradiționale cum numai în Maramureș se pregătesc. Acesta este primul program prin care se prezintă un obiectiv turistic al României într-un târg de Crăciun, realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș și Organizația pentru Managementul Destinației Județene Maramureș.

Târgul Cadourilor și Târgul cu Bunătăți vor atrage cu siguranță atenția vizitatorilor în căutare de daruri inspirate și mâncăruri tradiționale, iar la Hanul din Poveste va fi amenajată zona de servit masa în familie. Scena Colindătorilor, unde vor cânta corurile de copii din Programul Național Cantus Mundi, va fi nelipsită și din această ediție a Târgului.

La Atelierele Spiridușilor copiii își vor exersa creativitatea prin realizarea de globuri, decorațiuni de iarnă, coronițe și jucării din fetru, iar la Magazinul OCC și la Librăria lui Moș Crăciun, părinții vor găsi inspirația pentru cadourile de sub brad, care vor putea fi ambalate cu atenție la Fabrica de Împachetat Cadouri. Iar la finalul vizitei în Târg, amintirile cele mai frumoase se creează pe loc la Colțul Foto.

Accesul publicului în Târgul „Poveste de Crăciun” este liber. Pentru participarea la activități este necesară achiziționarea de tichete, disponibile la Magazinul OCC, la Casa de Bilete OCC și în spațiile special amenajate în incinta Târgului. Costul unui tichet este de 3 lei.

121 de spectacole și 30 de Nopți ale Spiridușilor până la finalul anului

Nu aveau cum să lipsească spectacolele pe durata Târgului „Poveste de Crăciun”, majoritatea având deja biletele epuizate. Anul acesta am pregătit 121 de reprezentații din 6 titluri diferite, la care sunt așteptați 15 000 de spectatori. Începem cu cel mai celebru spectacol de balet al tuturor timpurilor, „Spărgătorul de Nuci”, continuăm cu cele mai jucate spectacole din ultima perioadă, „Bubu și Anotimpurile” și „Magic Way”, și cu „Anotimpurile” lui Vivaldi și încheiem anul cu opereta „O Noapte la Veneția”, programată între Crăciun și Revelion. Spectacolul eveniment „Poveste de Crăciun” se va juca în acest an de câte trei ori pe zi, cu casa închisă, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii.

La Noaptea Spiridușilor vizitatorii vor afla cum se construiește magia Crăciunului! Începând din 26 noiembrie, publicul are ocazia de a vizita lumea din spatele scenei, toate departamentele OCC, în tururi interactive programate în weekend, în intervalul orar 19-21, și însoțite de spiritul sărbătorilor de iarnă, de colinde și momente artistice de sezon, cu artiștii Operei Comice pentru Copii. Ultimele bilete sunt disponibile în rețeaua bilete.ro.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii îi apropie pe cei mici de artă şi cultură, atât prin spectacole de calitate – operă, balet, musical, concerte-lecție, operetă, teatru muzical – cât şi prin diverse proiecte conexe inovatoare precum festivaluri de vară și de iarnă, Atelierele „Micul Artist”, ,,Magazinul OCC”, Tururile „În Spatele Cortinei”, ,,Petreceri de ziua de naștere”, ,,Escape Room”, „Aventura Parc”, „Abonamente” sau „Voluntariat”.

Pentru informații de presă, vă rugăm să contactați Biroul de Presă al OCC, prin e-mail la occ.revista@gmail.com sau apel telefonic la 0745 45 56 45.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
horoscop financiar 1 webp
Jumari FOTO Cristina Stancu3 jpg
zodii norocoase webp
prajitura1 jpeg
Pomana porcului FOTO Shutterstock jpg
Descopera ce distruge relatia de cuplu si ce i apropie pe parteneri webp
chef catalin scarlatescu foto antena 1
KV CSR landscape jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net